News

Codrin Ştefănescu face acuzaţii grave: “La alegeri s-au şterpelit 1,5 milioane de voturi”

14.06.2019 | 16:35
Codrin Stefanescu face acuzatii grave La alegeri sau sterpelit 15 milioane de voturi

Codrin Ștefănescu nu se oprește nici după ce PSD a pierdut alegerile. Fostul secretar general al partidului aflat la guvernare a lansat o nouă teorie a conspirației, chiar dacă instituțiile conduce de PSD au fost cele care au organizat europarlamentarele din 26 mai și referendumul lui Iohannis pentru justiție.

Codrin Ștefănescu spune că s-au furat 1,5 milioane de voturi

Ștefănescu, unul dintre cei mai mari susținători ai lui Liviu Dragnea și luptător fervent cu ceea ce PSD numește statul paralel, spune acum că la alegerile de luna trecută s-au ”șterpelit” 1,5 milioane de voturi. Secretarul de la PSD a postat și o imagine pentru a clarifica frauda de la voturile din Diaspora.

Acesta a prezentat un document dintr-o secție de votare de la Bruxelles, unde au fost 1,673 de alegători, iar la final au fost contorizați 5,234 de votanți. ”Pentru grupul acesta s-au șterpelit 1,5 milioane de voturi! Ca să joace astăzi rolul de “mari învingători” ! Să semneze pact, să-și bea șampania și să se promulge singuri ca stăpâni ai țării! Iar noi ne facem că nu pricepem…”, a scris Codrin pe Facebook.

PSD, pe tobogan sau în relansare?

În urma alegerilor din 26 mai, PNL a ieșit pe primul loc cu 27%, urmat de PSD și USR cu câte 22% fiecare. Aceasta este una dintre cele mai usturătoare înfrângeri ale PSD în istoria alegerilor, mai ales că liderii se așteptau la niște rezultate în care scorul lor trebuia să fie cu 3 în față, nici de cum atât de jos.

Ieri, la comitetul executiv al partidului, s-a decis ca pe 29 iunie să se aleagă viitorul președinte al PSD. Viorica Dăncilă va candida pentru funcția de președinte plin al partidului, căci acum asigură doar interimatul. Premierul a declarat după ședință că sunt așteptate mai multe persoane să se înscrie și pentru cursa pentru prezidențiale, iar candidatul PSD va fi ales în funcție de sondajele interne pe care partidul le va comanda.