Codrin Ștefănescu, noi acuze privind presupusele fraude la alegerile europarlamentare: „Au stat cu capul la cutie”

Eduard Popa   
in Hot News
19/06/2019, 19:01
Codrin Ștefănescu, noi acuze privind presupusele fraude la alegerile europarlamentare: „Au stat cu capul la cutie” GALERIE FOTO
Codrin Ștefănescu a vorbit despre fraudele de la alegerile europarlamentare *foto: libertatea.ro

PSD a cerut o comisie care să analizeze potențialele fraude la alegerile europarlamentare din 26 mai, după ce un internaut a publicat mai multe nereguli pe facebook în urma votului din urmă cu trei săptămâni. Unul dintre cei mai vocali susținători ai acestei teorii, fostul secretar general al partidului Codrin Ștefănescu, susține că PSD-iștii s-au ferit să vorbească despre fraude până acum, de teama că ar putea fi arestați.

Codrin Ștefănescu a vorbit despre numărătoarea paralelă și frauda electorală

Codrin Ștefănescu a explicat de ce PSD nu a făcut o numărătoare paralelelă la alegerile din 26 mai și a dat de înțeles că social-democraților le este teamă de închisoare:

„Trebuia făcută în zilele următoare. Fix a doua zi, liderul nostru a fost condmnat şi încarcerat instantaneu. Am avut o ședință CEx. Mi-am depus mandatul din funcţia de secretar general pentru că erau spiritele foarte încinse pe vremea respectivă. Şi azi, când vorbim noi, pentru toţi cei care pronunţă în spaţiul public “fraudă” sau pun întrebări de genul ăsta riscă să i se deschidă dosare pe bandă rulantă. Nici măcar nu mai sunt voalate amenințările. Toată lumea trebuie să stea cu capul la cutie zilele astea”, a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.

Codrin Ștefănescu a vorbit despre fraudele de la alegerile europarlamentare *foto: libertat.ea.ro
Codrin Ștefănescu a vorbit despre fraudele de la alegerile europarlamentare *foto: libertatea.ro

Codrin Ștefănescu își acuză colegii că au „înghețat”

Fostul membru PRM susține că actualii săi colegi de partid sunt foarte tăcuți pe acest subiect întrucât se tem de închisoare: „Se simte aşa în aer un fel de presiune din toate părţile. Toată lumea parcă este îngheţată, nu mai există nimeni să vorbească despre lucrurile astea stridente, fiecare vrea să rămână aşa în adormire“, a mai spus social-democratul.

Codrin Ștefănescu a fost unul dintre puținii membri PSD care au ieșit să vorbească despre fraudă la europarlamentare: „Pentru grupul acesta s-au şterpelit 1,5 milioane de voturi! Ca să joace astăzi rolul de ‘mari învingători’! Să semneze pact, să-şi bea şampania şi să se promulge singuri ca stăpâni ai ţării ! Iar noi ne facem că nu pricepem…”, preciza fostul secretar general al PSD, cu referire la semnarea Acordului Politic Național, de către liderii opoziției și președintele Klaus Iohannis.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles