CODUL RUTIER se schimbă din nou: Veşti bune pentru şoferi: se reduce perioada de suspendare a permisului

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
08/02/2016, 17:39
CODUL RUTIER se schimbă din nou: Veşti bune pentru şoferi: se reduce perioada de suspendare a permisului

Cinci parlamentari propun, printr-o iniţiativă legislativă, ca şoferii care achită în termenul legal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege să beneficieze şi de înjumătăţirea perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Patru deputaţi PSD şi un senator PNL au depus la Senat un proiect de modificarea a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care îşi propun să rezolve problema amenzilor de circulaţie neplătite, potrivit expunerii de motive.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Potrivit iniţiativei, contravenientul care a fost sancţionat cu amendă şi sancţiune contravenţională complementară şi care achită amenda în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare ar urma să beneficieze şi de reducerea cu jumătate a perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului său de a conduce.

”Cetăţeanul este încurajat să achite amenda în termenul prevăzut de lege prin bonificarea atitudinii sale de conformare faţă de norma juridică”, consideră parlamentarii, argumentând în favoarea înjumătăţirii nu doar a amenzii, ci şi a sancţiunii contravenţionale complementare.

Sursă: www.romaniatv.net

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles