Marius Ciobanu Vanghele nu mai plânge pentru Steaua. Acum joacă fotbal în Casa Pariurilor Liga 1 cu fotbaliștii pe care îi diviniza din tribună în 2012.
Marius Ciobanu Vanghele nu mai este copilul de 9 ani care plângea în 2012 pentru că un observator obtuz punea bodiguarzii să-i dea jos de pe „gard”, pe „Arena Națională”, un banner „ofensator” pe care scria vulgar, rasist, xenofob, provocator și mai ales amenințător „Vreau și eu ceva: Steaua campioană!”.
Marius Ciobanu Vanghele este acum fotbalist de Liga 1, la Academica Clinceni, „surpriza” care, sub conducerea tehnică a lui Ilie Poenaru și Marin Dună a ajuns pe locul 4, după cei trei „granzi” actuali, FCSB, Universitatea Craiova și CFR Cluj.
Marius a debutat în Casa Pariurilor Liga 1 în iulie, într-un meci Academica Clinceni – Dinamo. Locuiește cu mama sa într-un apartament obișnuit, la etajul 1 al unui bloc obișnuit din cartierul obișnuit Militari.
Unde, cum treci pragul de intrare pătrunzi într-un… sanctuar dedicat Stelei. Pe pereții holului tronează tricourile purtate de Gică Hagi și Marius Lăcătuș. Pe cel al „Fiarei” este și un autograf: „Cu drag pentru Marius Lăcătuș”. Cuma adică „pentru Marius Lăcătuș”?! Păi fără virgule… „Lăcătuș” este semnătura, restul este pentru Marius Ciobanu Vanghele. Premoniție sau ce?
Camera lui Marius este un omagiu în roșu și albastru pentru marea sa iubire. Totul este în culorile iubite, de la jaluzele la mobilă, de la lustrele fanteziste la lenjeria de pe pat. La loc de cinste, tricoul pe care l-a purtat la debutul în Liga 1. Albastru „academic”. Tot apartamentul, de altfel, „respiră” atmosfera peluzei din Ghencea…
Discuția debutează cu o întrebare stereotipă, de lemn lustruit, enervantă chiar, dar bună de… încălzire. „Ce voiai să te faci când erai mic?”.
Marius, însă, răspunde „profi”: „Clar voiam să ajung fotbalist. De la grădiniță. De când ni se punea întrebarea asta, unul spunea pompier, altul polițist, eu de mic am vrut să fiu fotbalist. Direct!”.
A avut noroc de o mamă „destupată” la minte, neîncorsetată în stereotipurile „inginer, doctor, avocat”: „L-am susținut necondiționat. Fiecare om trebuie să-și urmeze visul. De mic dormea cu mingea, cu ghetele de fotbal… Cred că avea patru ani când a vrut de la Moș Crăciun «gete roz», am și acum scrisoarea…”.
Marius a fost un copil precoce, la 7 ani scria, vedeți dovada foto mai jos. În clasa a IV-a a fost olimpic pe țară la matematică. Fotbalul, însă, a zdrobit orice „concurență”.
De unde până unde „gete roz”? Lămurește „problema” Marius: „Ronaldo avea ghete roz și voiam și eu. Tot ce avea Ronaldo voiam și eu”.
De unde până unde această pasiune timpurie? Lămurește mama de unde vine descendența sportivă a lui Marius: „De la mine… Eu am făcut fotbal, campioană națională cu Clujana Cluj în 1988, pe atunci mă numeam Simona Sabău… (râde parcă rușinată că a fost fotbalistă!) …deși pe vremea aceea fotbalul feminin nu exista pentru autorități, dar se juca”.
Viața doamnei „mama lu’ Marius” a fost legată tot timpul de sport. Este terapeut. Cum îl ajută pe fotbalistul Marius Ciobanu Vanghele un terapeut în casă?
„În primul rând îl ajută să-și revină mental și după aceea fizic. Din toate punctele de vedere. Masaj medical, masaj de recuperare după antrenamente, tot…”, ne lămurește mama „vindecătoare”.
Marius avea 17 ani, 4 luni și 5 zile când a debutat în Liga 1. A intrat în minutul 83, a jucat 10 minute, cu tot cu prelungiri. Straton i-a refuzat bucuria completă: a apărat două penalty-uri și Dinamo câștiga pe 5 iulie, la Clinceni, cu 3-1.
Începutul fiind făcut, Marius are tot dreptul să viseze. Unde se „vede” peste 5 ani? „La o echipă din străinătate. În Anglia sau Italia. Mai mult Anglia… Pentru că îmi place foarte mult înfruntarea fizică, sunt un jucător agresiv, îmi place agresivitatea pozitivă în joc. În Italia pentru că am iubit și iubesc Italia, fotbalul din Italia, de mic copil. De când iubesc și pe Milan”.
Și în Anglia? „Liverpool! Și pentru că mama ține cu Liverpool”. Ne întoarcem la Italia… „Aaa, mama ține cu Roma, noroc că nu mai avem așa timp să vedem meciurile împreună!”. …Râde… se aude și mama râzând de la bucătărie…
La Milan este acum Ciprian Tătărușanu. Marius îl știe de la antrenamentele când amândoi erau la Steaua. „Eu eram mic, stăteam și urmăream toate antrenamentele celor mari când puteam”.
Cei mari când el era mic… Cristi Tănase, Florin Gardoș, Paul Pârvulescu, Raul Rusescu. Cu care este acum coleg la Academica Clinceni: „Am ajuns coechipier cu idolii mei. Sau adversar, cum e cazul lui Alex Chipciu”.
Cu ce „tupeu” cere pasă de la aceștia, cum vorbește cu ei? „Pe teren, acum, avem toți aceeași vârstă. Suntem o familie… Chiar la ultimul antrenament am avut o fază cu Tănase… am făcut un «un-doi» cu Tănase și am jucat-o mai departe pentru Gardoș… Mă gândeam după antrenament cum sufeream sau mă bucuram în tribună pentru ei și acum fac pase cu ei… Am o bucurie continuă la antrenamente”.
De unde până unde Steaua în sufletul lui Marius? Pe lângă faptul că a crescut într-un cartier „roș-albastru”. Când aude întrebarea, mama râde…
Marius lămurește reacția spontană: „Eu pot spune că m-am născut cu Steaua. Mama m-a dus prima oară pe stadionul din Ghencea când aveam trei luni. Așa că pot spune că de la trei luni am simțit ce înseamnă Ghencea… (râde și el) N-aveam cum să țin cu altă echipă. Mi-am trăit toată copilăria în Ghencea, la antrenamente de la cinci ani, la meciurile mele, la meciurile echipei mari, zi de zi în Ghencea…”.
A început fotbalul „profesionist” la grupa cea mai mică, dar mai mare cu doi ani decât vârsta lui, primul antrenor i-a fost regretatul Ștefan Sameș, care i-a pus ghetele în picioare cum se spune, apoi Vasile Aelenei, apoi Lajos Sătmăreanu și iarăși Ștefan Sameș. Nume din istoria Stelei…
Până la 9 ani a fost atacant, „frate” cu golul, dar a avut o perioadă de două, trei luni în care s-a certat cu „fratele” și antrenorul de atunci, Remus Ivănescu: „Nu pot să uit cum îmi spunea «Mariuse, mă lași fără serviciu!» după fiecare meci fără gol… Și m-a trecut mijlocaș dreapta, apoi a venit Alin Dumitriu antrenor și la primul meci de campionat n-aveam fundaș dreapta și m-a retras pe mine în spate. Am jucat foarte bine și de atunci am rămas fundaș dreapta. Dar pot juca și stânga”.
Marius îl iubește pe Cristiano Ronaldo, dar s-a „născut”, ca fotbalist, cu ochii pe Alex Chipciu. „Dinainte să vină la Steaua (n.a. – 2012), de la Brașov îl văzusem și țin minte cât m-am bucurat de mult când a venit la Steaua”.
Nu împlinise atunci 9 ani, dar „respira” numai fotbal. Destin. De altfel, spune el, „Îmi aduc aminte că în perioada aia mă uitam la toate meciurile din Liga I, nu ratam niciunul, nu exista meci să nu mă uit… lăsam orice altceva când era un meci ca să-l văd. Știam toți jucătorii de la noi și dintre toți Chipciu mi-a plăcut cel mai mult. Când am aflat că vine la Steaua, a fost o mare bucurie pentru mine. El a fost modelul meu. Pentru ambiție, pentru dăruire, pentru cât aleargă”.
Toată această admirație se oprește, însă, la intrarea pe gazon. Dacă va încerca Chipciu să treacă prin dribling de el când vor fi față în față, Marius e foarte hotărât să uite „icoana” care i-a luminat începuturile de fotbalist…
„În febra meciului mă concentrez numai pe joc, nu mă mai gândesc la absolut nimic altceva, nu mai există altceva, nu mă mai interesează altceva decât să fiu mai bun decât adversarul, stau să analizez ce am jucat după meci, nu atunci pe moment”
„Chiar și la debut, eu n-am realizat atunci ce s-a întâmplat… că am debutat la 17 ani în prima ligă, nu sunt foarte mulți jucători care să debuteze în Liga I la vârsta asta și eu îi mulțumesc lui Mister (n.a. – antrenorul Ilie Poenaru) că a avut încredere în mine și mi-a oferit șansa asta”
A făcut cinste atunci, în iulie „și în vestiar, și prietenilor… și la toată lumea cunoscută. Am primit o grămadă de mesaje după meci… și telefoane… cercul meu de prieteni este format tot din fotbaliști, din foștii colegi de la Steaua, alții sunt acum colegi cu mine la Clinceni, știu ce înseamnă să debutezi, să joci acolo, sus… asta este lumea mea, sută la sută fotbal”.
La întrebarea dacă în cercul lui de prieteni este și vreun „câine” de la Dinamo, a râs… Fără cuvinte…
Cum fără cuvinte… sau, mai exact unul singur, a fost și când l-am întrebat dacă are iubită… „Nu!”. Hai, că mama e la bucătărie, nu te aude, am insistat…
„Poate să mă și audă, ăsta este adevărul, nu am nicio iubită. Nu mă feresc de mama, relația noastră este atât de bună, de deschisă încât chiar știe totul despre mine, îi spun totul… pentru că este terapeutul meu, nu?”, zice Marius și râde…
Și râde și mama la bucătărie, unde se aude toată conversația din sufragerie. Dar chiar nu contează pentru că, într-adevăr, „chimia” dintre mamă și fiu se simte în fiecare moment, este… „respirabilă” în apartamentul lor roș-albastru din Militari. Fără nicio exagerare jurnalistică.
Ca orice copil „bolnav” după fotbal, Marius a avut un idol. Modelul său a fost Alex Chipiciu, dar „icoana” a fost Cristiano Ronaldo. Din cauza căruia era să-și nenorocească picioarele. Adică viitorul.
„Voiam să iau totul de la Cristiano Ronaldo. Tot ce are el, tot ce face el. Tricouri, ghete… Dacă el apărea cu o pereche de ghete noi, îi arătam mamei poza și le voiam și eu. Gete roz…”
„Chiar am avut probleme cu picioarele, l-am văzut pe el într-o reclamă că mergea cu vârfurile aduse în interior și eu l-am copiat și ajunsesem să merg deformat, a trebuit să mă ducă mama s-mi facă talonete speciale ca să pot să merg din nou normal, cu vârfurile în față, nu spre interior”.
Acum jucătorul preferat de „afară” este Sergio Ramos. Pentru că „e foarte ambițios, e în stare să-și dea viața pe teren, se dăruiește total jocului, dar rămâne mereu foarte calm, te poți baza pe el în orice situație, dă mare siguranță în apărare și mai vine și-n atac să dea gol. Jucător complet. De la alunecări la driblinguri. Eu zic că este cel mai bun fundaș din lume în acest moment”.
Care este cea mai mare calitate a lui Marius?
Marius: Ambiția. Determinarea.
Mama: Seriozitatea.
La polul opus, defectul?
Marius: Poziționare în teren.
Mama: Încăpățânarea. Când depășește aspectul ei pozitiv.
…dificil adversar ca echipă?
– CFR Cluj.
…dificil adversar ca jucător?
– Florinel Coman. Este cel mai imprevizibil jucător din Liga 1. Nu-ți dai seama pe unde o ia, ce fentă va face, e foarte inventiv.