„Coelho, cu ochii larg închiși!”. Marius Mitran îi răspunde dur antrenorului Craiovei: „Meciul cel mai important e cel cu oglinda!” 

Universitatea Craiova a jucat cel mai important meci al anilor din urmă legată la ochi. Și a sfârșit eliminată de Levski. Consecința firească a jocului ei parțial orb a fost că a ratat ținta, marele vis al unui club care merită infinit mai mult. Iar tristețea unei astfel de ratări este cu atât mai acută, cu cât legătura strânsă a panglicii de pe ochi a fost opera antrenorului ei. Da, a lui Filipe Coelho. Care a greșit mult, a greșit decisiv, a greșit tot.

Marius Mitran, răspuns dur pentru portughezul Filipe Coelho după ce U Craiova a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Champions League

Da, eliminarea în fața bulgarilor de la Levski i se poate reproșa aproape în exclusivitate portughezului. Da, calificarea aruncată acum, pe jos, e a lui, în măsura în care același om are marele, covârșitorul merit al celor trei trofee ale sezonului trecut. Un excepțional antrenor s-a metamorfozat, în doar câteva săptămâni, într-unul mediocru, fricos și, chiar mai rău decât atât, într-un antrenor care pare că s-a învățat cu eșecul. Și pe care reușește chiar să-l explice! Prost, dar reușește.

Știința a jucat slab returul cu Vitebsk, a jucat binișor Supercupa cu „U” Cluj, a învins la scor UTA, într-un final în care arădenii s-au șters singuri cu guma din caietul de sarcini, DAR toate aceste meciuri nu au vreo legătură cu faptul că nicio echipă din România nu a mai ajuns în grupele Champions League de 14 ani! Cum lamentabil s-a eschivat, după eliminare, Coelho. Nu, nu au. Ci cu forma de azi a Craiovei. Au deci o profundă legătură cu fotbalul jucat de Craiova pe parcursul acestui debut de sezon.

Locul 1 după prima etapă, calificarea în fața celor din Belarus, ba chiar și Supercupa câștigată în fața clujenilor de la „U” au avut însă darul să-l ducă, sunt tot mai convins, pe Coelho, pe drumul unui adevăr ascuns bine: Craiova învingea, dar nu mai era aceeași, nu mai era chiar ea! În datele ei de campioană, în orgoliul ei. În valoarea ei absolută. La orizont însă venea dubla cu Levski Sofia și abia atunci, ne-am spus toți, se va vedea! Că avem forța să ne calificăm. Vom fi ce-am fost, ba chiar mai mult decât atât, vorbă celebră, nu? Craiova e sensibilă în momentele cruciale, e în gena ei asta. Că tot noi suntem, că știm ce avem de făcut, că, exact ca în sezonul trecut, când va fi cel mai greu, va fi, de fapt, cel mai bine!

Digi24.ro

„Lăsați-vă barbă și schimbați traseele”. Kievul bagă spaima în ruși: „ghid anti-asasinare” distribuit de Min. Apărării de la Moscova

Cauzele eliminării Craiovei din Champions League: Filipe Coelho nu a înțeles cu cine joacă și, chiar mai rău, unde joacă

Și a venit săptămâna Levski, la Sofia, Dinamo, la București și returul cu bulgarii, la Craiova. Acum e acum! Opt goluri încasate, 1-5 cu Dinamo și calificare pierdută, noroc un pic cu relocarea viselor în Europa League.

Digisport.ro

Cornel Dinu a pierdut apartamentul în instanță și a ”explodat”: ”O canalie! Nu credeam că există asemenea specimen”

De ce s-a ajuns aici? Din cauza orbirii unei echipe care, până mai ieri, vedea impecabil jocul, ba chiar și viitorul propriu. În toate cele trei meciuri Craiova a luat goluri în debut de meci. Din cele 8 primite, 6 au venit din faze fixe. Aici e o vină mare a antrenorului, prin fișa postului cel puțin. Strategia odihnirii unora cu Dinamo a fost un eșec, nu doar din cauza scorului. Dar, în fine, să lăsăm asta. Să vedem doar cum și de ce s-a ratat primul mare obiectiv, și anume visul „Ligii Campionilor”. De ce doar 2-2, după 0-1?

Pentru că Filipe Coelho nu a înțeles cu cine joacă și, chiar mai rău, unde joacă. Unde, ca locație, unde, ca și competiție. Levski, construită impresionant de spaniolului Julio Velasquez, dintr-o apărare mediocră, un mijloc bun și un atac stelar, braziliano-portughez, putea fi, totuși, eliminată, dacă Filipe Coelho avea un singur lucru: curaj!

Curaj să nu taie, din start, legătura cu cel mai fierbinte public posibil, cel de pe „Ion Oblemenco”. Pentru că prudența lui, aproape maladivă, asta a făcut: în loc ca Știința să înceapă „pe aripile vântului”, purtată de Peluza Nord, impecabilă din nou, a început ca o „umbră a vântului”, ca în celebrul roman al lui Carlos Ruiz Zafon. Se simțea că avem echipă, dar nu se vedea! Știam că AVEM echipă, dar nu o aveam. Nu era ea!

Coelho, „absent” în decizii la U Craiova – Levski 2-2. Unde ai fost, Don FILIPE?

Coelho nu a văzut nici că Baiaram e, de ceva vreme, departe de orice formă de competiție, mai ales dacă în față are un adversar care știe și vrea, verbele al căror sens îl încurcă pe el cel mai mult. Nu l-a văzut pe Mora că nu mai poate ce reușea cu ușurință până mai ieri. E adevărat, i-au lipsit Assad și Romanchuk, foarte importanți amândoi, dar maniera de a se retrage din start, gândită de Coelho, a făcut aproape irelevantă absența lor. A lui Assad, sigur.

Coelho a rămas fără reacție până la golul lui Bancu, adică până la pauză, ceea ce e mult, pentru un astfel de meci. Velasquez a mutat rapid, a schimbat, de la jucători ajunși în risc de eliminare, până la modul de joc și maniera de exprimare, supraviețuind, ce-i drept, incredibilei execuții a lui Baiaram. Sunt absolut convins că acel 3-2 iminent s-ar fi transformat în 4-2 destul de curând. Dar, cum spunea Radu Cosașu, fotbalul e mai ales un joc de noroc!

Schimbările lui Coelho au fost slabe, toate, târzii și fără plan tactic. (Las’ că nici noii intrați n-au dovedit vreo „grinta”)! Coelho nu a avut reacție nici în debut de meci, nici la sfârșitul lui, când echipa, care trebuia să forțeze golul trei, a căzut, aproape de la un minut la altul, topindu-se.

În schimb, acest antrenor atât de important în istoria Științei, a avut reacții la final, în zona flash-urilor, punând pe seama întregului fotbal românesc o ratare care a fost, aproape în totalitate, a lui. Și nu, nu meciul cu Petrolul e cel mai important. Și, paradoxal, nici cel cu Kups, din Europa League. Ci cel cu oglinda.

Acolo, Coelho e același, așa cum se știe și se cunoaște el. Acolo, și echipa e aceeași, cum o știam. Pe teren însă, miercuri noapte, nici Coelho și nici băieții lui nu au reușit ceea ce era perfect posibil să reușească. Pentru că el nu a mai avut curaj, iar ei nu l-au mai avut pe el. Cel de altădată. Cel de până ieri, alaltăieri.

Unde ai fost, Don FILIPE?