Coelho vs Rădoi, momentul adevărului! Cine este mai bun după 44 jocuri fiecare, ca antrenor al Universității Craiova

După partida de la Galați (1-1), Filipe Coelho a „împlinit” același număr de meciuri pe banca Craiovei câte a avut și Mirel Rădoi în al doilea său mandat: 44 fiecare. Îi comparăm mai jos și închidem odată pentru totdeauna discuția  „cine e mai bun”.

Cifrele reci și categorice, toate în favoarea antrenorului în funcție. Filipe Coelho, mai bun decât Mirel Rădoi după 44 de meciuri la Universitatea Craiova

După același număr de meciuri, cu aproximativ același lot de jucători și cu adversari de valori sensibil egale, Coelho stă mai bine la toate capitolele față de predecesorul său: cu 10 puncte mai multe adunate (medie de puncte 2,00 / meci față de 1,77 / meci la Rădoi) și golaveraj +16  (cu 11 goluri mai multe marcate și cu 5 goluri mai puține primite).

Asta infirmă din start și categoric opiniile des întâlnite (atât la diverși analiști cât și la suporteri de-ai Craiovei) conform cărora „Coelho ar fi distrus echipa de când l-a schimbat pe Rădoi”, ”Coelho e mai fricos și mai defensiv” sau „echipa mai joacă acum doar din inerția de după perioada Mirel”. Cum să joace echipa din inerția lui Mirel, de altfel, când Coelho a preluat-o de pe locul 4 și a făcut din ea campioană, câștigătoare de cupă și de supercupă?

Coelho are șase victorii la cel puțin 4 goluri diferență, Rădoi doar una în al doilea mandat la Universitatea Craiova

Când aprofundăm, surpriza este că Coelho îl domină cel mai clar pe Rădoi în ceea ce privește ofensiva, adică exact capitolul la care „specialiștii” ne explicau că portughezul ar sta mult mai slab. Pe scurt, Coelho a câștigat la 5 goluri diferență cu U Cluj (în finala campionatului) și cu Miercurea Ciuc (în finala turului din sezonul trecut), respectiv la 4 goluri diferență în alte patru partide (trei cu Petrolul și una cu UTA, dintre care două în sezonul actua).

Digi24.ro

De ce i-a lăsat Freddie Mercury zeci de milioane fostei logodnice, Mary Austin: „Dacă vă puneți mintea la contribuție, veți înțelege”

De partea cealaltă, Mirel Rădoi a învins o singură dată la 4 goluri diferență (4-0 în returul cu Sarajevo) și doar de două ori la mai mult de două goluri diferență: 4-1 cu o Poli Iași aflată deja în vrie și un 3-0 cu U Cluj. În rest, doar scoruri strânse și puncte prețioase irosite cu multă naivitate, ca de exemplu în celebrele partide cu UTA (3-3 în deplasare, deși era 3-1 în primul minut de prelungiri, și 1-2 acasă, care i-a adus și plecarea).

Digisport.ro

O femeie a oprit o mașină în stradă și ce a urmat face înconjurul lumii! Spaniolii exclamă: ”Avem clipul anului”

Diferențele tactice cheie dintre sistemul lui Rădoi și cel al lui Coelho la U Craiova

Mai spun mulți că Coelho ar fi continuat pur și simplu strategia lui Mirel, că ar fi mai degrabă un „cârpaci” decât un inovator sau un creator. Fals, de asemenea. Singura asemănare dintre cei doi antrenori este că, într-adevăr, ambii preferă sisteme cu 3 fundași centrali. De la mijloc în sus, însă, lucrurile se schimbă drastic.

Mai exact, Rădoi juca 3-5-2, iar Coelho joacă 3-4-3. Deși la prima vedere insignifiante, deosebirile dintre cele două sisteme sunt uriașe, în ceea ce privește exprimarea pe teren. Iar diferența se face mai ales la cum se apără jucătorii în cele două sisteme.

3-5-2-ul lui Rădoi era o așezare mult mai fluid/aproximativă, în care jucătorii trebuia să interpreteze mult mai inteligent spațiile și tranzițiile și totul se baza mai degrabă pe spontaneitatea lor, decât pe tranziții negative prestabilite: pe faza defensivă, 3-5-2-ul lui Mirel se transforma în 5-3-2. Urmarea? Mijlocul era supraaglomerat (trei fundași, trei mijlocași și doi atacanți, care rămâneau sus ca să blocheze construcția cu fundașii), dar benzile erau extrem de vulnerabile. Practic, atunci când adversarii urcau cu doi oameni în bandă (de regulă extrema + fundașul lateral), nu exista un al doilea jucător desemnat clar din start (alături de Bancu sau Mora) care să coboare cu fundașul lateral ofensiv advers. Automat, acea „soluție” la atacurile rapide în benzi ale adversarilor trebuia să vină din replierea inteligentă a unui mijlocaș central sau chiar (mai rar) a unuia dintre cei doi atacanți.

3-4-3-ul lui Coelho e într-adevăr o formulă ceva mai conservatoare, care acoperă mult mai bine spatele la atacurile poziționale adverse: pe faza defensivă, 3-4-3-ul lui Filipe se transformă în 5-4-1. Urmarea? Din moment ce acum jucăm cu un singur atacant central și două extreme, replierea fotbaliștilor este mult mai ușor de înțeles și interpretat de către aceștia: cele două extreme ofensive (Baiaram și Matei, în acest caz) vor ști că responsabilitatea lor este să coboare cu cei doi fundași laterali adverși. Este de altfel ceea ce Mario Felgueiras a explicat că i s-a cerut „express” lui Baiaram în această vară, în interviul pentru FANATIK, iar decarul Craiovei chiar a început să livreze.

Dezavantajul lui Coelho: lotul „de bază” al Craiovei e construit pentru așezarea lui Mirel, nu pentru a lui

Prima cerință a lui Rădoi la venirea la Universitatea, în special pentru campania de transferuri din vara trecută, a fost clară și chiar mărturisită public: VOIA CU ORICE PREȚ JUCĂTORI CU TALIE. Firesc, de altfel, pentru acel 3-5-2 „deconstruit” mai sus: într-un sistem cu „mijloc supraaglomerat”, în care 8 dintre cei 10 jucători de câmp ocupă practic poziții centrale, ai nevoie de fotbaliști masivi care (1) să aglomereze acel centru și (2) să poată să se apere perfect în desele situații (de regulă aeriene) în care adversarii rămași liberi în benzi vor centra periculos în careu.

Să luăm exemplul lui Băluță, care se simte teoretic mult mai bine în 3-5-2-ul lui Mirel față de 3-4-3-ul lui Coelho. Pentru că în 3-5-2 are cu un mijlocaș central în plus alături de el (+2 în loc de +1), Băluță devenea cu Rădoi o „ancoră” clasică, adică un punct fix defensiv dintre linia fundașilor și cea a mijlocașilor. Implicit, lui Băluță nu i se cerea să alerge mult „pe lățime” (stânga-dreapta, în loc de sus-jos) și i se puneau în valoare mai bine calitățile: inteligența tactică, anticipația, poziționarea și o pasare foarte bună a mingii, susținută de o „atingere” (lovire) impecabilă a acesteia.

În 3-4-3-ul lui Filipe, în schimb, mijlocașii centrali nu mai sunt trei, ci doar doi. Automat, acei doi mijlocași centrali ajung să ducă greul partidelor și să fie esențiali pentru „coloana vertebrală” a formației (de altfel, forma mai puțin bună a Științei din noul sezon poate fi direct legată de forma mai puțin bună a lui Anzor și Cicâldău).

Diferențele tactice dintre perioada Mirel Rădoi și mandatul lui Filipe Coelho la Universitatea Craiova

Practic, în 3-4-3, mijlocașii centrali fac și ce se cere de la un închizător (blochează spațiile, recuperează, acoperă linia din fața fundașilor), dar și ce se cere de la un mijlocaș de creație sau box to box (pasează decisiv, șutează la poartă, apar ca om în plus în spațiile dintre fundașii adverși). Implicit, atunci când la mijloc apare Băluță (un fotbalist cu multe calități, dar imobil și lent), e mult mai greu pentru cei doi mijlocași să asigure la fel de bine ambele faze și să acopere toate spațiile, mai ales dacă ne gândim că majoritatea adversarilor joacă cu un mijlocaș central în plus (3 în loc de 2).

Diferența nu se vede doar în cazul lui Băluță, ci chiar în cazul fundașilor centrali. În 3-5-2-ul lui Mirel jocul se concentra pe mijloc și implicit nu aveam neapărat nevoie de fundași centrali foarte rapizi și mobili. În 3-4-3-ul lui Filipe, însă, unul de obicei jucat cu liniile mult mai sus, mobilitatea și viteza fundașilor centrali stânga/dreapta devine esențială.

Astfel, când în teren vor apărea în același timp Băluță, Crețu, Stevanovic și chiar Romanchuk (toți fotbaliști cu o talie excelentă, dar cu mobilitate deficitară), adversarii vor ști clar ce e de exploatat: anume, spațiile „libere” din spatele fundașilor centrali, unde vor instrui jucătorii lor cei mai rapizi pentru a se demarca și a continua ulterior fazele. Din acest motiv, majoritatea golurilor primite cu Dinamo, respectiv cele cu FC Argeș și Oțelul, au venit exact pe această slăbiciune: atacanții rapizi adverși vin cu fața și implicit în „full sprint” către zonele din spatele fundașilor noștri, astfel că masivii noștri stopperi sunt obligați să „fugă cu spatele” și să fie primii la minge, lucru foarte greu de realizat.

Se simt deja schimbările „de talie”: au plecat Ștefan, Mogoș și Badelj, au venit jucători mult mai mobili, dar încă neintegrați

De altfel, această migrație către o echipă mai mobilă și implicit mai potrivită pentru sistemul lui Coelho pare să se petreacă deja. Craiova a renunțat, pe rând, la trei jucători masivi și mai degrabă buni pe poziționare și inteligență tactică decât pe mobilitate (Ștefan, Badelj, Mogoș) și a adus în locul lor jucători mult mai rapizi, deși nu cu o talie la fel de bună: Ronaldo Webster și Heri Tavares, un fotbalist mult mai creativ, dar mai ales mai agil, care poate teoretic să acopere patru poziții în sistemul tactic al lui Coelho (cele două din banda ofensivă, respectiv cele două din banda ofensivă).

Din păcate, Ronaldo s-a accidentat destul de grav la derby-ul cu Dinamo, după ce greșise deja grav de două ori, iar Heri Tavares pur și simplu nu pare să-și fi găsit ritmul și mai ales coordonarea cu coechipierii.

Aș paria, așadar, că viitoarele transferuri ale Craiovei (anunțate deja de Mihai Rotaru tot la FANATIK) vor fi fotbaliști mobili și iuți, pe care să-i folosim (1) atât ca variante în cele două benzi, dar și (2) ca variantă pentru fundașii centrali sau poate chiar (3) și o variantă de mijlocaș central, în cazul în care Teles va fi folosit în continuare cu precădere în benzi.