Premier League

Coincidenţe stranii după accidentul de elicopter! Vicepreşedintele lui Chelsea a murit în condiţii similare

29.10.2018 | 11:51
Coincidente stranii dupa accidentul de elicopter Vicepresedintele lui Chelsea a murit in conditii similare

Fotbalul din Anglia este în doliu după decesul patronului lui Leicester City, iar tragicul eveniment a scos la iveală nişte coincidenţe stranii între accidentul de elicopter de sâmbătă şi altul petrecut în 1996. În urmă cu 22 de ani, Chelsea era lovită de o tragedie asemănătoare.

Sâmbătă, 27 octombrie, elicopterul deţinut de Vichai Srivaddhanaprabha se prăbuşea în parcarea stadionului “King Power”, iar patronul lui Leicester City deceda pe loc. Tragicul eveniment a adus aminte de moartea lui Matthew Harding, vicepreşedintele lui Chelsea.

Coincidenţe stranii după accidentul de elicopter din Leicester

Accidentul de elicoper din Leicester a adus aminte de situaţia petrecută în 1996, iar coincidenţele dintre cele două incidente sunt de-a dreptul stranii. În urmă cu 22 de ani, Matthew Harding a decedat în condiţii asemănătoare.

Pe 22 octombrie 1996, Chelsea era învinsă de Bolton, scor 1-2, în turul trei din Cupa Ligii, iar Matthew Harding vizionase meciul din tribunele stadionului “Reebok”. La finalul partidei, vicepreşedintele clubului londonez a plecat spre Londra la bordul unui elicopter. La scurt timp după decolare, aparatul de zbor s-a prăbuşit, iar toţi pasagerii au murit. După o investigaţie amănunţită s-a aflat că vina a fost a pilotului care avea puţină experienţă şi nu avea calificările necesare să piloteze acel model de elicopter. Cu doi ani înainte de accidentul fatal, Matthew Harding devenise vicepreşedintele lui Chelsea după ce a investit 26,5 milioane de lire sterline în clubul londonez.

Cum a murit Vichai Srivaddhanaprabha, patronul lui Leicester City

Sâmbătă, la scurt timp după finalul meciului Leicester City – West Ham United 1-1, elicopterul deţinut de Vichai Srivaddhanaprabha s-a prăbuşit în parcarea stadionului “King Power”. După 24 de ore, clubul a anunţat decesul patronului, dar şi al celor patru persoane care se aflau în aparatul de zbor.

Cu cinci zile înainte de tragedia care a lovit-o pe Leicester City, Chelsea a comemorat 22 de ani de la dispariţia lui Matthew Harding. “Entuziasmul pentru echipă a fost enorm, iar Harding a ajutat financiar clubul să aducă noi jucători. Din păcate nu a putut să fie martor al câştigării Cupei Angliei în 1997, tofeu pe care echipa l-a obţinut şi cu ajutorul lui. Chelsea nu va uita niciodată ceea ce a făcut Matthew Harding pentru acest club şi va avea mereu rolul lui în istoria noastră”, a fost anunţul postat pe site-ul lui Chelsea.

Coincidenţe stranii după accidentul de elicopter din Leicester
Coincidenţe stranii după accidentul de elicopter din Leicester