Foto. Cum arată clubul Colectiv la șase ani după incendiu. Ce s-a întâmplat înainte și după tragedia care a curmat 65 de vieți

Au trecut deja șase ani de la tragedia de la Colectiv, iar pentru mulți, noaptea de vineri a finalului de octombrie 2015 rămâne în continuare un subiect la fel de dureros ca atunci.

Focul care a mistuit fosta fabrică Pionierul, reconvertită într-un club popular al momentului respectiv a luat 65 de vieți (pentru că Răzvan, supraviețuitor al nopții fatidice de octombrie, care s-a sinucis ulterior, nu trebuie uitat de pe această listă) și a marcat iremediabil nenumărate alte destine.

Pe lângă cei 65 care și-au pierdut viața atunci și în perioada următoare, au mai fost și alte 185 de persoane rănite. Adăugăm sutele de rude ale decedaților, mii de persoane dacă-i considerăm și pe răniți. Ne gândim apoi la alte mii de persoane care i-au cunoscut, mai mult sau mai puțin, pe cei ce au sfârșit acolo. Și mai sunt alte zeci de mii de persoane marcate, într-un mod empatic, de tragedia care a lovit România la momentul respectiv. Pentru mulți, poate că rana s-a mai închis, însă pentru alții, durerea, chiar și surdă, a devenit parte din viață.

Toată lumea s-a uitat în octombrie 2015 către România, incidentul a ajuns rapid în presa din toată lumea, iar reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Țara a primit mesaje de condoleanțe, de susținere, dar și sprijin real, fie că vorbim de resursă umană sau de posibilități de tratament pentru marii arși din club.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

S-au schimbat foarte multe în ultimii șase ani, însă? Depinde cum vrei să privești problema, iar FANATIK îți prezintă cele mai importante aspecte ce au urmat tragediei de la Colectiv.

Ce a fost la Colectiv în alte vremuri

Zona Timpuri Noi a găzduit, de-a lungul deceniilor, mai multe complexe industriale, unele încă prezente. Anumite spații de acest fel s-au reinventat și găzduiesc localuri sau spații colective de muncă, moderne, în vreme ce altele au dispărut pentru a face loc unor masive clădiri de birouri.

Și amplasamentul fostei fabrici Pionierul are o istorie veche, având ceva mai mult de un secol la momentul tragediei. Industriașul Nicola Prodanof a înființat acolo Tăbăcăria Națională, redenumită ulterior Bourul.

Pentru că fabrica n-avea cum să scape de destinul naționalizării, a fost preluată de comuniști și redenumită Talpa. Ceva ani mai târziu, numele a fost schimbat în Pionierul, acesta fiind locul de unde au plecat, probabil, milioane de perechi de adidași, atât către români, cât și către străini. Habar n-aveau occidentalii că încălțările Adidas pe care le purtau erau de producție socialistă, pe cutii scria ”Made in France.”

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Destinul tragic al multor fabrici comuniste nu l-a ocolit nici pe ”Pionier.” Dacă la apogeu, 8.000 de oameni lucrau aici, numărul angajaților s-a redus constant până la 12 – conducerea și paza.

Doi ani de existență pentru Colectiv

Clubul Colectiv abia împlinise doi ani la momentul tragediei. Pe 13 septembrie 2014, se pregătea o mare petrecere pentru aniversarea de un an, cu intrare liberă și 500 de shot-uri din partea casei. Au trecut pe acolo diverși artiști, reprezentând o varietate de genuri muzicale.

În weekendul fatidic, vineri concertau Goodbye to Gravity, iar o zi mai târziu urma să urce pe scenă și Cedry2k. N-a mai fost niciun concert sâmbătă, de fapt n-au mai fost concerte o bună perioadă de timp după gravul incident de la fabrica Pionierul, transformată într-un club impropriu.

Clubul a existat cam doi ani, două luni și două săptămâni, dacă ne luăm după prima sa aniversare. A devenit, însă, cel mai cunoscut club al României și nu pentru vreun mare merit.

Privind retrospectiv, sunt ușor de văzut problemele sistemice ale clubului, care au dus la un efect de domino în seara de 30 octombrie 2015.

Artificiile folosite în timpul concertului Goodbye to Gravity nu erau destinate folosirii în interior, scânteile acestora fiind capabile să aprindă materiale.

Una dintre aceste scântei a și ajuns pe buretele cu care erau îmbrăcați stâlpii, în vederea asigurării unei sonorizări mai bune. Buretele nu era ignifug, pentru că patronii s-au uitat la preț și n-au pus vreo întrebare despre siguranța materialului.

Asta relevă chiar din declarațiile lui Ștefan Andras, patronul firmei ce a renovat clubul, care declara că ”singurele întrebări care mi-au fost puse de patron au fost cu privire la prețul buretelui, dacă este cel mai ieftin.”

Lemnul din jur n-a făcut decât să alimenteze focul, fiind lăcuit cu o substanță inflamabilă. În mod evident, oamenii s-au grăbit către ieșire odată ce incendiul a pornit și a luat amploare. Spre singura ieșire disponibilă, având în vedere că celelalte patru uși existente în club erau inaccesibile sau necunoscute publicului larg.

Specificul spațiului închis a făcut ca incendiul să devină și mai violent odată ce primii oameni au ieșit afară prin containerul de la intrare. Oxigenul a alimentat vâlvătaia și a cuprins întreg spațiul Colectiv, pentru o durată de 153 de secunde.

Probabil că nici măcar cei prezenți la fața locului n-au înțeles imediat cât de gravă e situația. Cu atât mai puțin au înțeles-o cei care n-au fost acolo, inclusiv operatorii de la 112, care nu aveau habar de amploarea tragediei și care puneau întrebări întrebătoare.

O bună parte din intervenție a fost marcată de erori diverse, după cum dezvăluiau ulterior cei de la Asociația Colectiv pentru Viitor. Echipajele de urgență n-au deschis a doua poartă a fabricii și au cărat victimele în condiții improprii. Pătrunderea în club a pompierilor a fost dificilă, cu toate că le-a fost menționat fumul încă de la primul apel.

Primele știri apărute relatau câte ceva despre un incendiu într-un club din București, fără să fie înțeleasă amploarea dezastrului nici la nivelul presei, în primele momente după incendiu. Pe măsură ce situația s-a agravat, subiectul a acaparat întregul spectru jurnalistic, iar site-urile și televiziunile de știri aveau să numere, pe parcursul zilei de sâmbătă, din ce în ce mai mulți morți. Publicul general avea să afle despre eveniment, în mare, abia la primele ore ale dimineții.

Ce-a fost după Colectiv: bâlbe, nosocomiale, morți, proteste, demisii, anchete, condamnări, durere

Dacă intervenția ajutoarelor n-a fost una ideală, nici ce a urmat în zilele de după incendiu nu poate fi catalogat ca exemplar. Ba din contră, ar putea spune unii.

Primele 27 de victime au fost înregistrate imediat după incident, iar începând cu 1 noiembrie, numărul morților a continuat să crească.

Unii poate că ar mai fi avut șanse de supraviețuire, însă autoritățile naționale au apreciat că pot gestiona situația marilor arși, cu toate că ulterior s-a dovedit contrariul. România nu era pregătită pentru un incident de asemenea amploare, iar state europene au sărit imediat în sprijinul nostru.

Acceptarea acestui ajutor a sosit târziu, prea târziu pentru unii dintre cei internați în spitale. O parte dintre aceștia au murit din cauza infecțiilor nosocomiale pe care le-au căpătat în spitale.

Astfel, a intrat în atenția publică și acest specific al sensibilității marilor arși – despre faptul că ”la spital te duci cu o boală și te întorci cu alta” s-a glumit mai tot timpul, cu un ochi râzând și cu unul plângând, în România. Totuși, abia acum se dovedea că asta e o realitate necruțătoare.

Opinia publică a fost puternic revoltată de incendiul de la Colectiv, care a acționat ca un catalizator pentru ieșirea în stradă a zeci de mii de români, în Piața Universității și nu numai.

Premierul de atunci, Victor Ponta, s-a găsit într-o situație delicată, însă având spatele la zid și mulțimea de oameni adunați în stradă, a ales să facă un gest de bun simț și să își dea demisia din funcția de prim-ministru.

La capătul opus în ceea ce privește atitudinile față de eveniment ale oficialilor se afla Cristian Popescu Piedone. Sâmbăta, primarul sectorului 4 afirma că nu are ce să își reproșeze. A încercat să se acopere de hârtii, susținând că localul funcționa în legalitate, din punctul de vedere al Primăriei.

I-a mai luat vreo trei zile să-și dea și el demisia din funcția de primar, asumându-și, într-un final, vina morală pentru tragedie. După alte două zile era pus sub acuzare de DNA, pentru că autorizația de funcționare a Colectiv ar fi fost emisă abuziv. Pe 7 noiembrie era arestat preventiv.

După ceva mai mult timp a fost și trimis în judecată, iar la șase ani de la incendiu, o decizie definitivă în cazul său încă nu a fost luată.

Moralitatea nu ține de foame în politică, astfel că Piedone a candidat pentru un nou mandat la primărie. A schimbat sectorul, conștient fiind că n-ar putea reveni în 4, de unde a plecat pe ușa din dos. Spre indignarea unei bune părți a opiniei publice, Piedone a redevenit primar, de data aceasta în sectorul 5, pe care l-a câștigat la limită. Încă își așteaptă sentința.

E discutabil dacă Piedone își va termina mandatul sau dacă va fi ridicat de la primărie pentru a merge la închisoare, unde ar putea să ispășească o pedeapsă de 8 ani și jumătate (în primă instanță).

Nici ceilalți implicați din dosar nu au pedepse mai mici. Cei trei patroni ai clubului au primit fiecare câte 11 ani și 8 luni de închisoare. O pedeapsă mai mare a primit patroana firmei de artificii, 12 ani și 8 luni. Cea mai mică pedeapsă este a unui referent de la primărie, care a luat 3 ani cu suspendare.

Ce mai e acum la Colectiv

Acum, la Colectiv e liniște. Fostul Pionier găzduiește, în continuare, câteva afaceri nu prea vizibile. Pe fațada clădirii însă este scris numele fabricii producătoare de adidași de tot soiul. Încă este prezentă și emblema Colectiv, care între timp a pierdut o literă, pe care nimeni nu se va mai preocupa să o repună la loc. I-ar putea urma și altele în viitor.

Statuia din mica piațetă încă mai primește vizitele celor rămași în urma tinerilor decedați în incendiu. Câteva buchete de flori încă proaspete sunt așezate în jurul monumentului. La câțiva metri distanță, se zărește timid și altarul încropit pentru morții de la Colectiv.

Timid și aproape invizibil este acest altar. Dacă treci cu mașina, nici n-ai șanse să observi că ar fi ceva acolo. N-ai cum să ratezi altarul dacă ai noroc să prinzi loc de parcare fix în fața lui.

Într-adevăr, spațiul este blocat ”strategic” de automobile, pentru că nimeni nu s-a preocupat să blocheze, în vreun fel, accesul, pentru a le permite celor ce vin să se reculeagă să o facă nestingheriți de portbagajul vreunei mașini, în timp ce încearcă să aprindă o lumânare.

Mai există, totuși, ceva activitate pe aici. La fel ca la altar, și aici sunt câteva buchete de flori proaspete, câteva coroane ceva mai bătute de timp, lumânări care au ars până la final și s-au metamorfozat în pete colorate și un Iisus Hristos răstignit ce veghează asupra tuturor celor rămași la Colectiv.

Mai departe de atât, însă, accesul nu mai este permis oamenilor care ar vrea să mai vadă una alta. Incinta fabricii Pionierul este străjuită de o barieră pe care atârnă două mesaje. Unul îi avertizează pe șoferi că pot intra în curte doar pe baza unui permis, iar un altul îi avertizează pe curioși că fotografiatul și filmatul sunt interzise.

Același lucru repetă și paznicul de la intrarea în curtea Pionierului, care admite că nu face altceva decât să respecte ordinele de lucru pe care le-a primit de la șeful său. Afirmă, totodată, că nu mai este nimic de văzut în curte. Cel mai probabil, are și dreptate, având în vedere că în anii trecuți, zona intrării în club se degradase și tot felul de resturi industriale tronau prin preajmă.

Dincolo de aceste urme ale memoriei celor rămași, mai există una, la ceva mai mare distanță de club. O stație de autobuz, pe care STB, la vremea respectivă încă RATB, a găsit de cuviință s-o denumească după numele clubului. Nu e cea mai apropiată de club, pentru că oamenii s-au arătat deranjați de faptul că stațiile ce fac trimitere la Mărășești și încărcătura istorică a numelui ar fi putut fi redenumite. Astfel, stația cea mai apropiată de Colectiv a rămas Bulevardul Mărășești, iar fosta Dâmbovița se numește acum Colectiv. Este o stație relativ obscură, fiind frecventată de un singur autobuz, 312 și găzduind rareori călători ce vor să meargă mai departe.

Cam așa arată Colectiv la șase ani după Colectiv. Anumite firme încă își desfășoară activitatea la Pionierul, altarul victimelor este mascat de parcarea ad-hoc de pe stradă, iar 312-le își vede liniștit de drum, după ce trece prin stația pustie. Sentințele definitive încă sunt așteptate în dosarul care pare că nu se mai termină și pe care, cu siguranță, rudele celor decedați sau grav răniți îl așteaptă finalizat. Rămâne, în rest, o perpetuă durere surdă.