Scene șocante în nordul Angliei. Colegul lui Radu Drăgușin de la Tottenham, Destiny Udogie, a fost victima unui incident incredibil. Fotbalistul a fost amenințat cu pistolul de un impresar, iar totul a ieșit la iveală la două luni de la întâmplare.
Luni, pe 3 noiembrie, presa din Anglia anunța că un fotbalist din Premier League, în vârstă de 20 și ceva de ani, a fost amenințat cu arma de un impresar anonim, în timp ce se plimba pe străzile din nordul Londrei. Incidentul ar fi avut loc în luna septembrie, însă, din cauza restricțiilor legale, jurnaliștii britanici nu au putut relata episodul.
Legislația britanică interzice divulgarea numelor persoanelor implicate în anchete penale aflate în desfășurare. Totuși, aceste reguli nu se aplică și presei din alte țări. Potrivit site-ului italian Tuttomercatoweb, care a realizat o anchetă proprie, jucătorul vizat ar fi fundașul lui Tottenham Hotspur și internaționalul italian Destiny Udogie.
Conform jurnaliștilor din Peninsulă, fotbalistul se plimba în nordul Londrei alături de un prieten, în momentul în care a fost amenințat cu arma de „șeful unei importante agenții de impresariat” din Marea Britanie. Acesta a fost ulterior interogat pentru șantaj și posesie ilegală de armă de foc.
Sursa citată anterior mai menționează că incidentul este posibil să aibă legătură cu perioada petrecută de Destiny Udogie în Italia, la Udinese, și cu o decizie anterioară privind alegerea agenției care urma să îi gestioneze cariera. Se speculează că agresorul ar fi fost unul dintre impresarii pe care fotbalistul i-a refuzat.
Agresorul a fost arestat de poliție în luna septembrie și, mai apoi, eliberat pe cauțiune. Nu au fost raportate victime, iar clubul Tottenham Hotspur nu a ieșit, până la ora redactării acestui material, cu un comunicat de presă legat de incident.