Un gigant din Germania va redeschide o fabrică din România după ce în decembrie 2023 a fost închisă de compania elvețiană Clariant. Decizia de la vremea respectivă a fost luată în urma pierderilor financiare.
Este vorba despre fabrica de bioetanol din Podari, județul Dolj, aici unde producția va fi reluată sub conducerea colosului german Corden BioChem, din sectorul biotehnologiei industriale. Potrivit unui comunicat de presă transmis de companie, un plan de dezvoltare pe termen mediu și lung va fi urmat imediat după reluarea activității.
Concret, la fabrica din Podari va începe producția de bioetanol de primă generație, fiind utilizate materii prime locale, precum melasa și amidonul. Vor fi produse zeci de mii de tone anual, existând planuri de extindere în viitor.
Reprezentanții Corden BioChem anunță că vor fi create zeci de noi locuri de muncă. De asemenea, vor fi dezvoltate produse de fermentație pentru diverse industrii, precum cea alimentară, farmaceutică și cosmetică.
Investițiile suplimentare, estimate la câteva zeci de milioane de euro, ar urma să ducă la apariția a peste 100 de locuri de muncă specializate. Conform companiei, această regiune va fi dezvoltată și va ajunge „un punct-cheie în tranziția verde”.
„Este începutul unei noi etape care va pune Doljul pe harta europeană a energiei și biotehnologiei. Vom crea împreună un exemplu de succes în materie de inovație, locuri de muncă stabile și valorificarea resurselor locale.
Începem aici, la Podari, dar impactul va fi național. Reluarea producției de bioetanol este primul pas într-un angajament ferm față de sustenabilitate și față de comunitate”, a transmis Dr. Klaus Pellengahr, Managing Director al Corden BioChem, potrivit comunicatului de presă.
„Fabrica din Podari reprezintă un exemplu de reconversie industrială replicabil în România, unde tradiția agricolă se împletește cu tehnologia de vârf pentru a susține competitivitatea națională, într-o economie modernă”, mai spun reprezentanții companiei.