Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Colțescu exclus din arbitraj? Porumboiu cere capul centralului: „Echipa lui e FC Banu!”

Ar trebui Sebastian Colțescu exclus din arbitraj, după penalty-ul controversat acordat în Farul - FCSB 0-1? Ce spune Adrian Porumboiu.
18.09.2023 | 12:09
Coltescu exclus din arbitraj Porumboiu cere capul centralului Echipa lui e FC Banu
Adrian Porumboiu îl vrea exclus din arbitraj pe Sebastian Colțescu. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Sebastian Colțescu a provocat un scandal monstru în lumea fotbalului românesc, după penalty-ul acordat în a doua repriză a derby-ului Farul – FCSB, scor 0-1 în etapa a 9-a din SuperLiga. Adrian Porumboiu a venit cu acuzații dure la adresa „centralului” pe care îl vrea exclus din arbitrajul românesc.

Colțescu afară din arbitraj? Porumboiu cere capul centralului: „Trebuia exclus de mult”

Adrian Șut a căzut în careu, după un duel cu Tudor Băluță, însă Adrian Porumboiu, fost mare arbitru, consideră că nu se pune problema acordării unui penalty. Pentru a stopa astfel de manifestări, fostul patron de la FC Vaslui îl cere afară din arbitraj pe Sebastian Colțescu.

ADVERTISEMENT

„(n.r. suspendat Colțescu?) Nu. Ca să învețe toată lumea că nu are voie să facă treaba asta, eu l-aș exclude. El trebuia exclus de mult, nu de acum. (n.r. exclus de arbitraj?) Exact, el trebuia să fie exclus acum 7-8 ani de zile.

Dacă ne văităm după fiecare meci și inventăm, trebuie să existe măsuri cu care să stârpești toate manifestările astea. Pe mine m-a albit, pe Hagi l-a înnebunit.

ADVERTISEMENT

Nu-i nimic imposibil, până la urmă te saturi, o iei razna. Eu când mă gândesc ce am pățit și ce meciuri au fost. Vaslui, oraș mic”, a declarat Adrian Porumboiu, la FANATIK SUPERLIGA.

Adrian Porumboiu, acuzații dure la adresa lui Sebastian Colțescu: „Avea prietenii prima dată cu FC Banu”

Adrian Porumboiu a lansat acuzații dure la adresa lui Sebastian Colțescu, pe care îl consideră un arbitru corupt. Odată cu evenimentele tensionate din Farul – FCSB 0-1, Porumboiu și-a adus aminte de arbitrajul controversat al lui Colțescu la meciurile lui FC Vaslui.

ADVERTISEMENT

„(n.r. tatăl corupției?) Tată nu, dar șeful lor, da. A arbitrat bine în ultimii anii și am și spus treaba asta. Eram curios cât o ține așa, dar el a mai făcut din astea, minuscule, numai ochii unui fost arbitru sau a unuia care se pricepe poate vedea. Dar a arbitrat bine. Nu poți să negi. Vreo 2-3 ani de zile a fost chiar cel mai bun peste Kovacs și Hațegan.

ADVERTISEMENT

Eu știam ce e în interiorul lui. Când te prinde, te execută, nu are niciun fel de treabă. Nu ratează niciun moment. După ce ne bătea Urziceni și la mic dejun, și la prânz, și la cină cu toate că aveam echipă. Am avut meciul acela de pomină când a luat Steaua campionatul la Vaslui. În minutul 2-3, 11 metri. Erau și niște jucători făcuți praf. 

Avea prietenii prima dată cu FC Banu. Eu nu vorbesc decât ceea ce știu. Eu știu clar și cu precizie că el executa niște comenzi. Era cea mai sigură casă de comenzi. Acolo când te duceai nu aveai cum să ratezi”, a mai spus Adrian Porumboiu.

HORIA IVANOVICI vă dă întâlnire în fiecare luni, marți și vineri, LIVE, de la ora 10:30, doar pe site-ul www.fanatik.ro. FANATIK SUPERLIGA poate fi vizionată în premieră luni, marți și vineri, ora 17:30, pe canalul de Youtube FANATIK.RO și pagina de facebook Horia Ivanovici.

Porumboiu îl vrea afară din arbitraj pe Sebastian Colțescu