Un comisar al Gărzii de Mediu este cercetat de procurorii DNA Ploiești pentru luare de mită, după ce a primit suma de 5.000 de lei de la administratorul unei societăți comerciale.
Este vorba despre Aristide-Valentin Turcea, comisar din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova, care a fost plasat marți, sub control judiciar.
Potrivit procurorilor DNA Ploiești, în perioada 29 – 30 ianuarie 2024, inculpatul a efectuat un control la punctul de lucru al societății comercile din comuna Blejoi, județul Prahova, unde a constatat că materialele reciclabile colectate nu sunt depozitate corespunzător.
Pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională cuprinsă între 50.000 lei şi 100.000 lei, comisarul Gărzii de Mediu i-a pretins administratorului societății comerciale suma de 5.000 de lei.
Acesta din urmă a acceptat, iar pe data de 31 ianuarie 2024, s-a întâlnit, în orașul Ploiești, cu comisarul Aristide-Valentin Turcea căruia i-a oferit suma cerută.
”Inculpatul Turcea Aristide-Valentin, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Prahova s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.V., pe raza municipiului Ploieşti şi ar fi primit în mod direct de la acesta suma de 5.000 lei”, au transmis procurorii DNA.
În cele din urmă, comisarul a fost reținut pentru luare de mită și ulterior, instanța a decis dispunerea măsurii cotrolului judiciar.
De asemenea, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi cercetarea în stare de libertate a administratorului societății comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În perioada controlului judiciar, inculpatul Aristide-Valentin Turcea nu are voie să părăsească teritoriul Românie, ”să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar”.
Totodată, el nu are dreptul să exercite funcţia de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Prahova în exercitarea căreia a săvârşit fapta şi să deţină sau să folosească arme.