News

Comisia Europeană ia în considerare pașaportul de vaccinare pentru călătorii în UE

21.01.2021 | 23:19
Comisia Europeana ia in considerare pasaportul de vaccinare pentru calatorii in UE
ADVERTISEMENT

Liderii din Uniunea Europeană vor decide în finalul lunii ianuarie dacă vaccinul va fi un pașaport pentru călătorie între țările comunitare.

Soarta certificatului european de vaccinare va fi stabilit joi, 21 ianuarie, seară, la ședința Consiliului European.

ADVERTISEMENT

Reuniunea Consiliului European a început la ora 18:00, în regim de videoconferință, iar rezultatul convorbirilor va fi făcut public vineri, 22 ianuarie.

Comisia Europeană pregătește un pașaport de vaccinare în UE

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut în 12 ianuarie crearea unui certificat de vaccinare împotriva Covid-19 care să fie valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a ajuta la relansarea călătoriilor transfrontaliere devansate de pandemie.

ADVERTISEMENT

Comisia europeană ar fi favorabilă unui astfel de certificat de vaccinare împotriva Covid-19 care să fie recunoscut „reciproc” de țările din UE, conform unei declarații a președintelui Comisiei Ursula von der Leyen.

Cu toate acestea, în lipsa unei capacități de producții și distribuție a Pfizer care să acopere toate nevoile europenilor, vaccinul nu se va transforma momentan într-un pașaport de călătorie, conform vicepreședintelui Comisiei europene, Margaritis Schinas.

ADVERTISEMENT

În primă fază, cel mai probabil, vaccinul va fi folosit doar pentru recunoașterea celor vaccinați de către toate țările europene, însă nu vor exista restricții de călătorie în funcție de vaccin.

Lucrurile se vor putea schimba în viitorul îndepărtat, când Europa va atinge imunitatea în masă, iar certificatul ar putea fi folosit pentru a călători mai ușor.

ADVERTISEMENT

Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a transmis un mesaj important în legătură cu pașaportul de vaccinare Covid-19, luat în discuție de Comisia Europeană.

OMS a precizat că nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca o condiţie de călătorie, transmite AFP. „Există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată”, se arată în recomandările formulate de comisia de urgență a OMS, conform Agerpres.

ADVERTISEMENT