Recent, Comisia Europeană a cerut statelor membre UE să îmbunătățească securitatea jurnaliștilor. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a prezentat o primă recomandare de sporire a măsurilor de protecție, prin crearea unor linii de sprijin naționale, după ce, în ultima vreme, jurnaliștii au devenit țintele unor atacuri, în unele cazuri fiind chiar victimele unor asasinate.
Însă, potrivit analiștilor media, în România, autoritățile sunt complet dezinteresate de soarta lucrătorilor din mass-media, fapt argumentat de incidentul recent de la Suceava. Jurnalistul Mhai Dragolea susține că a fost agresat de aproximativ 20 de persoane, înarmate cu bâte și cu topoare. Importantă este, însă, susținerea pe care statul o oferă, în general, angajaților din presă, fenomen care a revenit în atenția publică odată cu discursul Ursulei von der Leyen, din data de 15 septembrie. A trecut, însă, mai mult de o săptămână și reacția autorităților se lasă așteptată…
Președinta ActiveWatch (Agenția de Monitorizare a Presei), Liana Ganea a menționat, din start, că, după părerea sa, aceste probleme intră sub coordonarea Ministerului Culturii. „La nivelul autorităților, din punctul de vedere al creșterii securității jurnaliștilor nu se întâmplă nimic! Însă, de câte ori au existat incidente în care au fost implicați jurnaliști, poliția s-a străduit să-și facă treaba. Drept dovadă stau cazul ziaristei Emilia Șercan și incidentul creat de tăierile de păduri de la Suceava”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, Liana Ganea.
„Autoritățile române nu se ocupă de lucruri infime, cum ar fi să răspundă la cererile legate de Legea 544, privind accesul la informațiile de interes public. Ar fi fost un gest minim care ar fi dovedit sprijinul față de jurnaliști, darămite să vorbim despre protejarea ziariștilor. Ei nu sprijină jurnaliștii în demersul lor de a-și face meseria, neoferind accesul la informații publice”, a continuat președinta Active Watch, o organizație care vizează respectarea drepturilor omului și militează pentru comunicarea publică, în interesul cetățenilor.
Liana Ganea a argumentat afirmațiile anterioare: „De ani buni, ca organizație non-guvernamentală, noi monitorizăm tot ce se întâmplă cu jurnaliștii, încercăm să-i sprijinim, punem presiune pe autorități, colaborăm cu organizații internaționale care se ocupă cu drepturile ziariștilor. Nu-mi imaginez ce am putea face mai mult. Este vorba despre schimbarea mentalității și din acest motiv am dat exemplu accesul la informații, pentru ca oamenii să înțeleagă că, în acest domeniu, autoritățile statului nu îndeplinesc cereri minime, așa că nu mai vorbim despre sprijinul oferit jurnaliștilor, în mod activ”.
Trebuie menționat faptul că ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei a apărut în anul 1994, ca departament în cadrul Așezământului Cultural Academia Cațavencu. Din iulie 2006, a devenit organizație independentă și a organizat o suită de dezbateri pe teme sensibile, precum încălcările drepturilor omului, presiunile exercitate asupra mass-media și lipsa de transparență a inițiativelor autorităților publice locale și centrale.
Potrivit interlocutoarei noastre, la nivelul autorităților statului nu există niciun fel de înțelegere, legată de rolul presei în societate, iar acest lucru se reflectă în modul în care organele administrative înțeleg să protejeze libertatea presei și, evident, jurnaliștii.
Pentru a înțelege exact contextul la care ne referim, să aruncăm o privire în „curtea” Comisiei Europene. La 15 septembrie, Ursula von der Leyen a declarat: „Informațiile sunt un bun public. Trebuie să-i protejăm pe jurnaliști, pentru că ei sunt cei care asigură transparența. Acesta este motivul pentru care am făcut o recomandare, vizând îmbunătățirea protecției acestora”.
Recomandarea, care a luat în calcul atât creșterea numărului de violențe împotriva reprezentanților mass-media dar și contextul determinat de sporirea numărului de cazuri de COVID-19, este amplă. Au fost luate în calcul crearea unor servicii de sprijin naționale independente, care să ofere linii de asistență telefonică, consiliere psihologică și juridică, adăposturi pentru gazetari și pentru lucrătorii din mass-media, care au devenit țintele unor amenințări, protecția sporită în timpul demonstrațiilor, protecție amplificată în mediul online și sprijin special pentru jurnaliste.
Să revenim, însă, la Liana Ganea. Cele mai dificile cazuri recente de abuz asupra gazetarilor, la care a făcut referire și persoana intervievată, au fost cel al lui Mihai Dragolea și cel al Emiliei Șercan. Cazul jurnalistului Mihai Dragolea, care împreună cu un cameraman și cu activistul de mediu Tiberiu Bosutar, au fost bătuți de mai multe persoane, s-a bucurat de mediatizare în mass-media, iar acest fenomen a atras după sine primele arestări. Jurnalista de investigații Emilia Șercan a fost șantajată în urma mai multor dezvăluiri din timpul scandalului plagiatelor tezelor de doctorat, iar acum se află în fața unui nou proces.
„Avem norocul că, totuși, România nu este Rusia. Dar, în ultimii ani, au existat câteva cazuri grave de abuzuri, în care au fost implicați jurnaliști. Cel mai important și, în același rând, cel mai recent caz este cel al jurnalistului și al cameramanului, care au fost bătuți măr, în județul Suceava”, a completat Liana Ganea.
Întrebarea este, totuși, cu ce pot fi sprijiniți jurnaliștii care deja au fost supuși unor presiuni sau dacă discutăm doar despre măsuri de prevenție, în ce ar putea consta acestea. Președinta ActiveWatch susține că, dacă autoritățile statului reacționează și iau măsuri, rapid, arătând că astfel de incidente violente nu rămân nepdepsite, situația se poate schimba. Însă, în continuare, rămâne foarte greu de dedus felul în care putem evita apariția unor incidente, de genul acelora la care am făcut referire anterior.
Liana Ganea a explicat: „Vorbim despre probleme sistemice, despre combaterea corupției la nivel național și despre felul în care acționează instituțiile de ordine publică, respectiv poliția. Aceste probleme sistemice nu pot fi schimbate ușor, dar impactul lor se răsfânge asupra securității ziariștilor și a modului în care aceștia încearcă să-și facă meseria”.
Organizațiile de profil așteaptă reacții, vor să vadă dacă autoritățile condamnă agresiunile comise la adresa jurnaliștilor, dar speranțele lor întârzie să fie onorate.
„În ciuda faptului că, în prezent, avem un Guvern liberal, nu putem vorbi despre faptul că drepturile fundamentale se află, în vreun fel, în centrul atenției Executivului. Ministerul Culturii ar trebui să aducă precizări, în urma solicitării Comisiei Europene”, a argumentat președinta ActiveWatch.
Liana Ganea a menționat că nici în Uniunea Europeană situația nu este „roză”. Dumneai a menționat cazul jurnalistului de investigații slovac Jan Kuciak, ucis în anul 2018, împreună cu logodnica sa, Martina Kusnirova.
Potivit aceleași surse, nici gazetarii și nici organizațiile care se ocupă de respectarea drepturilor angajaților din mass-media nu și-au imaginat că, în cadrul UE, ar putea apărea astfel de cazuri. „În privința siguranței jurnaliștilor, ne aflăm pe un trend negativ. Este, însă, bine că dreptul la libertatea de exprimare începe să fie luat în serios de Comisia Europeană, pentru că acest drept nu s-a aflat pe lista priorităților acestui for”, a încheiat Liana Ganea.
Aici se cuvine, însă, o paranteză. Dincolo de cazul Kuciak, anul trecut, organizația Reporteri Fără Frontiere a anunțat că jurnaliștii sunt tot mai des ținta asasinatelor. Mai mult, s-a constatat că zonele de război și de criză nu mai sunt principalele spații în care mor jurnaliștii. În anul 2020, aproape 68% dintre ziariști au decedat în țări în care domnește liniștea, în timp ce, cu patru ani înainte, procentajul în aceste regiuni era de 40%.
Se pare că, la nivel global, Mexicul și India sunt cele mai periculoase țări pentru jurnaliști, în ambele având loc asasinate soldate cu ziariști decapitați, tăiați în bucăți sau arși de vii. Evident, în cadrul UE nu am asistat la asemenea episoade, dar fenomenul este îngrijorător.
În majoritatea cazurilor soldate cu crime, a fost vorba despre ziariști de investigații, care au abordat subiecte sensibile, precum corupția, crima organizată și problemele de mediu.
Ziarista de investigații Emilia Șercan este lector universitar în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Este Doctor în Științele Comunicării și, în prezent, este jurnalistă la PressOne. De-a lungul timpului, a abordat subiecte legate de plagiat, de cenzură și de controlul asupra presei.
De altfel, după ce a dezvăluit o largă rețea de plagiate, la nivelul conducerii Academiei de Poliție, Emilia Șercan a trăit pe propria piele momentele în care ar fi avut nevoie de protecție specială. Totuși, nu a primit ajutor decât din partea redacției în cadrul căreia lucrează.
„În anul 2019, atunci când am fost amenințată cu moartea, aș fi avut nevoie de asistență din partea statului, dincolo de faptul că a existat un dosar, finalizat cu trimitere în judecată. În momentul respectiv, s-a discutat inclusiv despre protecția unui bodyguard, care urma să mă însoțească peste tot”, a declarat Emilia Șercan, în exclusivitate pentru FANATIK.
Jurnalista a adăugat faptul că, mai ales în primele zile după ce fusese amenințată, când nu cunoștea nici numele autorului și nici amploarea pericolului, a avut nevoie de ajutor. De asemenea, era importantă și asistența juridică, având în vedere atât propria sa apărare, dar și cea a ideii de protecție a jurnaliștilor, la nivel general. Până la urmă, un caz poate să se transforme într-un precedent…
„Am avut noroc că redacția la care lucrez a preluat cheltuielile judiciare, însă, realizez că sunt redacții care nu-și pot permite acest lux, și mă refer mai ales la cele din presa locală. Din acest motiv, mulți gazetari rămân fără asistență juridică, în diverse spețe”, a adăugat Emilia Șercan.
La aproximativ o lună și jumătate după ce ziarista a fost amenințată, autorii infracțiunii au fost puși sub acuzație de DNA. Este vorba despre fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob și de prorectorul Mihai Marcoci. În luna aprilie, Curtea de Apel i-a condamnat la câte 3 ani de închisoare cu suspendare și le-a ridicat o serie de drepturi, printre care cel de a mai lucra în cadrul Poliției și de a mai preda. În luna octombrie, va începe judecarea recursului, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Emilia Șercan susține că ideea înființării unui organism la nivel național, sub autoritatea Uniunii Europene, care să ofere asistență și protecție jurnaliștilor este foarte bună, însă ridică o serie de probleme privind operaționalizarea acestei structuri.
„Trebuie să vedem sub ce autoritate va fi creat acest organism, cine și din ce fonduri va plăti angajații care vor asigura asistență juridică, cum vor fi selecționate cazurile care vor primi ajutor, în sensul în care vor fi analizate doar situațiile de dificultate sau oricine va fi sprijinit”, a precizat ziarista, care este curioasă „cum va fi implementată această măsură în România, unde autoritățile au o mare problemă cu jurnaliștii”.
„În ultimii ani, am observat o creștere a opacității instituțiilor publice în raport cu presa, mai ales atunci când există solicitări în baza legii liberului acces la informațiile de interes public, la care instituțiile ori nu răspund, ori oferă răspunsuri aberante. Cel mai bun exemplu este justificarea că numărul infectărilor zilnice cu virusul COVID-19 sunt „date cu caracter personal”. Evident, acel număr nu este o chestiune cu caracter personal”, a argumentat Șercan.
Jurnalista consideră că trebuie luată în calcul și interpretarea instanțelor de judecată, în chestiuni care privesc libertatea de exprimare a jurnaliștilor. „Până la urmă, aceste interpretări afectează și înțelesul noțiunii de libertate de exprimare, în sens general, dar și munca noastră efectivă. În ultimele luni, am observat, din nou, decizii îngrijorătoare ale instanțelor de judecată, în procese în care jurnaliștii fuseseră dați în judecată de oameni politici sau de diverse persoane, care făcuseră obiectul unor articole de presă”, a încheiat Emilia Șercan.