Sport

Comitetul Executiv al FRF l-a validat pe Edi Iordănescu în funcția de selecționer al echipei naționale. Pe ce perioadă a semnat. Video

Comitetul Executiv al FRF are pe ordinea de zi în ședința de marți, 25 ianuarie, alegerea noului selecționer al naționalei. În proporție de 99%, acesta va fi Edi Iordănescu
Comitetul Executiv al FRF la validat pe Edi Iordanescu in functia de selectioner al echipei nationale Pe ce perioada a semnat Video
Astăzi, 25 ianuarie, Edi Iordănescu va fi numit selecționerul naționalei României
ADVERTISEMENT
25-01-2022
15:47

Motivul pentru care Adrian Mutu a fost pe lista posibililor selecționeri: „Și-a îndeplinit obiectivul”

Răzvan Burleanu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Adrian Mutu, antrenor care s-a regăsit pe lista finală cu variante pentru postul de selecționer, alături de Ladislau Boloni și Edi Iordănescu. Potrivit spuselor sale, „Briliantul” și-a îndeplinit obiectivul și a fost dorit în continuare la conducerea echipei U21 a României, dar a ales să semneze cu FC U Craiova 1948.

Noi ca Federație am avut o colaborare foarte bună cu Adrian Mutu. Nu întâmplător s-a și regăsit pe această listă a posibililor selecționeri. Și-a îndeplinit obiectivul, calificarea la Campionatul European de tineret, contractul său s-a încheiat imediat după turneul final din Ungaria și împreună am discutat în ceea ce privește posibilitatea de continuare.

Adi și-a dorit să antreneze o echipă de club. Împreună am agreat un timp de gândire, pentru că ne-am fi dorit ca el să fi rămas alături de naționala de tineret până după Campionatul European din 2023. Cam așa au stat lucrurile.”, a explicat Răzvan Burleanu. 

25-01-2022
15:05

Edi Iordănescu, prezentat oficial. Răzvan Burleanu a anunțat durata contractului și obiectivele noului selecționer

În cadrul conferinței de presă, președintele Federației Române de Fotbal a explicat motivele numirii lui Edi Iordănescu la cârma echipei naționale și a oferit detalii legate de contract, cu tot cu obiectivele pe care acesta va trebui să le îndeplinească pe parcursul mandatului.

Chiar dacă astăzi am avut mai multe subiecte pe ordinea de zi a ședinței de Comitet Executiv, cel mai important și așteptat este cel legat de încredințarea mandatului următorului selecționer. Încă de la bun început vreau să spun că numirea lui ne-am fi dorit să se petreacă mult mai repede, dar cunoașteți deja aproape toate detaliile și întâlnirile care au avut loc în această perioadă de timp. Chiar dacă ne-am  fi dorit să aibă loc într-un cadru mult mai discret, ați aflat încă de la bun început de fiecare dintre aceste întâlniri.

Ținând cont, totuși, că nu am fost sub presiune în toată această perioadă de timp, am considerat că este o formă de respect pe care am arătat-o fiecărui posibil selecționer și am alocat timpul necesar fiecărui întâlniri, precum și cadrul ales pentru fiecare întâlnire”, a dezvăluit Răzvan Burleanu.

Edi Iordănescu trebuie să ducă România în primele 16 naționale ale fotbalului mondial

Astăzi suntem aici să-l prezentăm pe noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, antrenorul care are misiunea de a readuce echipa națională în elita fotbalului european.

Elementele care au contat în această decizie au fost determinarea, disponibilitatea și dorința de a reuși, pe care le-am regăsit din plin la Edward Iordănescu. Acestora li se adaugă experiența acumulată în întreaga sa carieră, spiritul analitic, cunoașterea la zi a fotbalului românesc, dar și un alt avantaj extrem de important, faptul că a lucrat cu aproape fiecare dintre antrenorii pe care îi avem astăzi la nivel de echipă națională, fie că ne referim la mandatul de la CFR sau la cel de la FCSB.

Cu siguranță este un antrenor tânăr, dar cu experiență foarte mare la nivelul Ligii 1 și suntem siguri că va avea capacitatea să construiască o echipă națională de succes, de care să fim cu toții mândri.

Când spunem că avem această încredere, ne bazăm și pe câteva elemente. În primul rând, pe coeziunea lotului de la nivelul echipei naționale de astăzi. Probabil aceasta este și cea mai importantă moștenire în urma mandatului lui Mirel Rădoi.

Astăzi, coeziunea lotului și modul în care s-au încadrat cele două generații la prima reprezentativă sunt la un nivel de dorit în general pentru o echipă națională. Totodată, ne mai referim la un aspect. Cei mai mulți dintre jucătorii pe care îi regăsim astăzi în circuitul echipei naționale sunt tineri, ceea ce înseamnă că în următorii doi, trei ani vor ajunge la o maturitate fotbalistică și, în mod automat, rezultatele lor nu pot fi decât mai bune. De aici și această încredere în ceea ce privește mandatul lui Edi Iordănescu de a readuce echipa națională în elita fotbalului european”, a mai spus președintele FRF.

Cele trei elemente care au făcut ca negocierile cu Ladislau Boloni să eșueze

Dincolo de clauzele de confidențialitate, în ceea ce privește contractul, vă pot spune că el se întinde pe următoarele două campanii de calificare – Liga Națiunilor și Euro – și se va prelungi automat pentru Euro 2024 în cazul în care se va obține această calificare.

Contractul are un obiectiv principal, calificarea la Euro 2024, dar și unul intermediar, câștigarea grupei din Liga Națiunilor, ceea ce ar însemna că am reușit să spunem că am ajuns în primele 16 națiuni ale fotbalului european.

Nu putem spune că celelalte variante au eșuat. Pentru Ladislau Boloni a fost o ofertă reală din partea Federației, au fost mai multe discuții, mai multe întâlniri față în față, inclusiv intervenții ale avocaților noștri și ai domnului Boloni.

Ca o concluzie, aș putea spune că domnul Boloni și-a dorit să preia mandatul de selecționer și aș vrea să menționez că nu au fost elemente de natură financiară care să fi condus la imposibilitatea unui acord.

În schimb, au fost elemente care nu au ajuns la un consens între noi ca Federație și dumnealui. Aceste elemente au fost trei: introducerea unui obiectiv intermediar, stabilitatea staff-ului tehnic și clauzele de reziliere. Prin stabilirea unui obiectiv intermediar înțelegem importanța Ligii Națiunilor, că putem să avem această oportunitate de a ajunge în primele 16 națiuni ale fotbalului european, câștigând această grupă și de a ajunge la barajul pentru Euro.

Când ne referim la stabilitatea staff-ului tehnic, ceea ce ne-am dorit a fost ca în cazul în care vom avea performanță să putem să continuăm cu același staff tehnic. În legătură cu clauza de reziliere, am vrut să nu mai repetăm greșeala Federației din primul său mandat. Același contract a fost pus la dispoziția tuturor antrenorilor cu care s-a avansat în discuții”, a conchis Răzvan Burleanu.

25-01-2022
12:20

Edi Iordănescu a ajuns la Mogoșoaia pentru ședința Comitetului Executiv

Edi Iordănescu a ajuns la centrul FRF de la Mogoșoaia și va participa la ședința Comitetului Executiv în care se va valida numirea sa în funcția de selecționer al echipei naționale a României.

La ora 17:00, el va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă, la care va participa și Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Edi Iordănescu a venit la ședința Comitetului Executiv al FRF de la Mogoșoaia. foto: Gsp.ro
25-01-2022
11:44

Comitetul Executiv al FRF votează noul selecționer al echipei naționale

A început ședința Comitetului Executiv al FRF, în care se va supune la vot noul selecționer al echipei naționale. Alesul președintelui Răzvan Burleanu este Edi Iordănescu și în mod normal validarea acestuia ca antrenor al „tricolorilor” va fi validată fără niciun fel de probleme.

Marți, 25 ianuarie, Edi Iordănescu ar urma să fie validat în funcția de selecționer al naționalei României. FANATIK vă oferă detalii, în timp real, de la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde are loc ședința Comitetului Executiv al FRF.

Naționala României nu are selecționer de la finalul lunii noiembrie a anului trecut, când Mirel Rădoi a decis să părăsească acest post, după ce a ratat calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar 2022.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu va fi numit selecționerul naționalei României

Marți, 25 ianuarie, de la ora 12:00, va avea loc ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, în incinta Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia, în care se va vota noul antrenor al primei reprezentative.

După tratative eșuate cu nume grele ca Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu sau Ladislau Boloni, alesul președintelui Răzvan Burleanu este acum Edi Iordănescu. Părțile au ajuns la un acord privind clauzele din contract, ultimul obstacol în calea semnării acestuia fiind votul de validare din Comitetul Executiv. Care, se pare, nu va fi decât o formalitate, surprizele fiind excluse.

ADVERTISEMENT

La finalul ședinței, în jurul orei 17:00, sunt șanse foarte mari ca Edi Iordănescu să fie anunțat drept noul selecționer al naționalei României, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

„Întâlnirea va fi organizată la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în condiții de distanțare socială și respectând toate măsurile de protecție împotriva COVID-19.

ADVERTISEMENT

La finalul ședinței de Comitet Executiv, dar nu mai devreme de ora 17:00, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia va avea loc o conferință de presă. 

Accesul jurnaliștilor va fi permis începând cu ora 16:30 doar pe baza certificatului digital COVID. Pe toată durata evenimentului se va purta mască de protecție”, se arată în comunicatul emis pe site-ul oficial al FRF.

ADVERTISEMENT

Cum a ajuns FRF la varianta Edi Iordănescu

După ce Mirel Rădoi a anunțat că nu mai dorește să continue pe postul de selecționer al naționalei României, FRF l-a contactat pe Gică Hagi. Însă, „Regele, fără să stea prea mult pe gânduri, a refuzat oferta, având în vedere că este acționar la Farul Constanța.

Apoi, Răzvan Burleanu a luat legătura Răzvan Lucescu și Dan Petrescu. Nici de această dată președintele FRF nu a avut succes. Răzvan Lucescu nu a fost dispus să o părăsească pe PAOK Salonic, în timp ce, în cazul lui Dan Petrescu, FRF nu a fost dispusă să achite clauza de reziliere, în valoare de 400.000 de euro, din contractul „Bursucului” cu CFR Cluj.

Ulterior, federalii l-au ofertat pe Ladislau Boloni, care era dispus să vină la „cârma” naționalei României, însă nu a fost de acord cu clauza pe care FRF dorea să o includă în contract, prin care acesta putea fi dat afară după meciurile din Liga Națiunilor.

Într-un final, FRF a ajuns la un consens cu Edi Iordănescu, care va prelua naționala României la 43 de ani, la fel ca tatăl său, Anghel Iordănescu.

Primele meciuri oficiale ale României cu Edi Iordănescu pe bancă

Primele meciuri oficiale, pe care România le va disputa cu Edi Iordănescu la conducere, vor avea loc abia în luna iunie, când vor debuta partidele din Liga Națiunilor.

Partidele oficiale ale României din 2022, din Liga Naţiunilor:

  • 4 iunie 2022: Muntenegru – România (ora 21:45)
  • 7 iunie 2022: Bosnia-Herţegovina – România (ora 21:45)
  • 11 iunie 2022: România – Finlanda (ora 21:45)
  • 14 iunie 2022: România – Muntenegru (ora 21:45)
  • 23 septembrie 2022: Finlanda – România (ora 21:45)
  • 26 septembrie 2022: România – Bosnia-Herţegovina (ora 21:45)

În luna martie, România va disputa două partide amicale, în compania Greciei și Israelului.

Programul partidelor amicale pe care România le va disputa în luna martie:

  • 25 martie: România – Grecia
  • 29 martie: Israel – România
ADVERTISEMENT