News

Compania de stat cu mai mulți șefi decât angajați. Salariile directorilor, jumătate din veniturile societății

Compania unde aproape jumătate din veniturile totale se duc pe plata indemnizațiilor conducerii. Statul este acționar majoritar. Câți bani primesc salariații societății
12.11.2025 | 17:03
Compania de stat cu mai multi sefi decat angajati Salariile directorilor jumatate din veniturile societatii
Câți bani a adus la buget firma de stat în acest an. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Guvernul a aprobat abia recent bugetul de venituri și cheltuieli al companiei Comalex SA Alexandria, chiar dacă mai sunt doar câteva săptămâni până la finalul anului. Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) deține pachetul majoritar de acțiuni (53,6%), iar datele din bugetul societății arată că aproape jumătate din veniturile totale realizate în acest an au fost utilizate pentru plata indemnizațiilor conducerii.

Salariile conducerii companiei de stat, jumătate din veniturile firmei

Bugetul de venituri și cheltuieli al societății Comalex SA a fost publicat în Monitorul Oficial abia zilele trecute, după aprobarea de către Executiv. Întârzierea pare să se fi datorat avizului târziu dat de către Ministerul Finanțelor (24 octombrie), după ce AAAS aprobase bugetul firmei în luna iunie, iar Ministerul Familiei în data de 8 iulie.

ADVERTISEMENT

Cifrele aprobate pentru anul 2025 arată că bugetul pentru indemnizațiile conducerii a fost stabilit la suma de 328.000 lei. Suma, care în termeni nominali nu este impresionantă când ne raportăm la indemnizațiile directorilor de la stat, este însă aproape jumătate din veniturile firmei, estimate în proiectul de buget la 724.000 lei.

Pe proiectul de buget, firma are estimate cheltuieli totale de 690.000 lei, ceea ce înseamnă un profit brut de 34.000 lei. Asta înseamnă că firma va plăti la finalul anului un impozit pe profit în sumă de 4.000 lei.

ADVERTISEMENT

Datele sunt similare cu cifrele realizate în anul 2024, atunci când societatea a avut o cifră de afaceri de 682.000 lei, și un profit brut de 31.000 lei.

ADVERTISEMENT
Comalex SA
Comalex SA Alexandria, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025.

Indemnizațiile șefilor, de trei ori mai mari decât fondul de salarii

O altă ciudățenie din bugetul acestei companii stă în faptul că suma alocată pentru indemnizațiile conducerii este de trei ori mai mare decât bugetul pentru salariile angajaților. Mai exact, în condițiile în care cheltuielile cu personalul au fost stabilite la 441.000 lei, cheltuielile de natură salarială au fost bugetate la suma de 103.000 lei. Societatea nu are buget pentru bonusuri.

Ce-i drept, societatea nu are decât doi angajați, câștigul mediu lunar pe salariat fiind de 4.330 lei, potrivit datelor din bugetul aprobat de Executiv.

ADVERTISEMENT

SC Comalex SA a fost înființată în anul 1990, printr-o decizie a prefecturii Teleorman, firma preluând activele și datoriile de la Întreprinderea Comercială de Stat de Produse Alimentare și de Alimentație Publică Alexandria. Astăzi, domeniul de activitate al companiei, care este și listată la Bursa din București, este închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare.

Directorii firmei de stat, de două ori mai mulți decât salariații

Deși firma din Teleorman are doar doi angajați, conducerea companiei este asigurată de către un Consiliu de Administrație, format din patru membri în prezent, și un director general.

Directorul general al societății este Bogdan Georgescu, consilier în cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Potrivit declarației de avere din anul 2024, în acel an acesta a încasat circa 55.000 lei de la firma din Alexandria, 31.000 indemnizația de director general, și 24.000 lei, indemnizația de membru al CA-ului.

Președintele Consiliului de Administrație este Cosmin Liviu Nicola, care ocupă și funcția de inginer în cadrul Companiei Naționale de Investiții, iar soția acestuia ocupă o funcție de conducere în Ministerul Agriculturii.

Ceilalți trei administratori ai SC Comalex sunt Sorin Viorel Ilași, Remus Constantin Baicu și Cristinel Vijulie. Primii doi sunt salariați în cadrul AAAS, autoritate aflată în subordinea Guvernului, și care administrează firma din Teleorman. Valoarea indemnizațiilor declarate în anul 2024, pentru anul fiscal anterior, se ridică la suma de 24.000 lei.

Tags: