News

Compania de stat din energie care-și mărește numărul membrilor din CA. Cine este tânăra liberală numită recent în conducere

EnergoNuclear SA, compania de stat deținută de Nucearelectrica, a decis majorarea numărului de administratori de la trei la cinci
03.07.2024 | 17:38
Compania de stat din energie caresi mareste numarul membrilor din CA Cine este tanara liberala numita recent in conducere
Apropiată a ministrului Burduja, Ana Smărăndița a primit o funcție de conducere în compania de stat. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dacă anul trecut Guvernul se lăuda cu reducerea cheltuielilor bugetare cerând companiilor de stat reducerea numărului membrilor Consiliilor de Administrație, vedem că unele companii de stat merg în direcția opusă și chiar își sporesc numărul de administratori. Ce-i drept, Executivul anunțase anul trecut că numărul maxim al administratorilor dintr-un CA urma să fie stabilit la șapte, o decizie cel puțin ciudată în condițiile în care din cele câteva sute de CA-uri, doar două aveau 9 membri.

EnergoNuclear își sporește numărul de administratori

Adunarea Generală a Acționarilor a companiei Energonuclear din data de 18 iunie 2024 a hotărât majorarea numărului membrilor Consiliului de Administrație de la 3 la 5. „Aprobarea modificării actului constitutiv al EnergoNuclear S.A. în ceea ce privește modificarea numărului de membri ai Consiliului de Administrație al Societății, de la 3 la 5 membri în sensul modificării art.15.1. din Actul Constitutiv:

ADVERTISEMENT

„Art. 15.1. Societatea este administrata în sistem unitar. Organul executiv al Societății este Consiliul de Administrație, format din 5 (cinci) membri. Membrii Consiliului de Administrație vor fi aleși pentru un mandat de 4 ani, putând fi realeși. Membrii Consiliului de Administrație sunt aleși de către Adunarea Generala Ordinara a Acționarilor, cu respectarea prevederilor legale”, se arată în decizia AGA de luna trecută prin care, de asemenea, directorul general al companiei era împuternicit să aducă la îndeplinirea decizia acționarilor.

Decizia companiei, acolo unde unic acționar este compania de stat NuclearElectrica, vine în contextul în care anul trecut, ca măsură pentru reducerea cheltuielilor bugetare, Guvernul ceruse reducerea numărului administratorilor din CA-urile companiilor de stat.

ADVERTISEMENT

Salariul mediu în companie, peste 20.000 lei

Compania EnergoNuclear, înființată în anul 2009, are ca principal obiectiv construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă. Dacă inițial din acționariatul companiei făceau parte mai mulți investitori străini, în final compania este deținută acum 100% de către compania de stat NuclearElectrica. După ce înțelegerea cu investitorii de la China General Nuclear Power Corporation, semnată în 2014, a fost abrogată, acum statul român urmărește construirea celor două reactoare cu un investitor american.

Asta înseamnă că, timp de 15 ani, compania de stat a funcționat și a plătit printre cele mai mari salarii din domeniu în contextul în care proiectul pentru construcția celor două reactoare a tot fost amânat. Datele de pe platforma Termene.ro arată că această companie a avut, începând cu 2009, o cifră de afaceri egală cu zero.

ADVERTISEMENT

Acum însă, că acest proiect a intrat în linie dreaptă, NuclearElectrica a decis la începutul lunii trecute, în data de 14 iunie, să acorde un împrumut de 841 milioane lei companiei EnergoNuclear SA. Datele pe anul trecut arată că EnergoNuclear avea datorii de 2,1 milioane lei, cu un profit declarat de peste 700.000 lei.

Suma reprezintă puțin sub salariul brut plătit directorului general pe anul trecut. Constantin-Alexandru Havris, directorul general al companiei, numit provizoriu și al cărui mandat a fost prelungit până în luna august, a încasat un salariu net de 421.000 lei în anul 2023.

ADVERTISEMENT

Constantin Havriș conduce compania din octombrie 2022, iar înainte de asta a lucrat la NuclearElectrica. Acesta este de profesie economist (a absolvit ASE în 1999, cu un master la Politehnică în 2003), iar din anul 2000 este angajat la NuclearElectrica, unde a rămas până în 2022.

EnergoNuclear cheltuieli cu salariile
EnergoNuclear cheltuieli cu salariile

Potrivit raportului financiar de la finalul anului trecut, compania a plătit salarii de 11,07 milioane lei, din care 1,8 milioane au reprezentat salariile conducerii și membrilor consiliilor de administrație. Față de anul 2022, se observă o creștere cu peste două milioane lei în ceea ce privește cheltuielile cu salariile.

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli, numărul mediu de angajați în 2023 a fost de 46, iar câștigul mediu lunar per salariat a fost de 22.645 lei. Pe anul în curs, câștigul mediu a fost estimat să crească la peste 24.000 lei. La finalul anului 2023, numărul de salariați în cadrul companiei era însă de doar 35.

Tânăra liberală, numită în conducerea EnergoNuclear

Pe lângă majorarea numărului membrilor Consiliului de Administrație, așa cum am arătat decisă în luna iunie, anul 2024 a adus deja o modificare în componența CA-ului EnergoNuclear.

Președintele Consiliului de Administrație este Anca Ioana Dobrică, director în cadrul Ministerului Energiei. De profesie inginer, aceasta a lucrat între 1988 și 1992 la Semănătoarea SA, iar apoi la Ministerul Energiei, primii cinci ani în cadrul departamentului pentru restructurări și privatizări, iar apoi, din 1997 până în prezent, conduce Direcția Energie Electrică din cadrul ministerului.

A făcut parte din Consiliile de Administrație a peste zece companii de stat, spere exemplu, între 2002 și 2014 a fost președintele CA-ului SC OPCOM SA, compania care administrează piața de energie electrică și gaze naturale din România. Face parte din CA-ul EnergoNuclear începând cu 2019. Soțul acesteia este director în cadrul BNR.

Al doilea membru din CA-ul companiei din energie este George Adrian Foghiș, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Membru PNL, aceasta a fost director al Zonei Metropolitane Oradea, fiind considerat un apropiat al liderului liberal Ilie Bolojan, cel puțin potrivit presei locale din Oradea. În această funcție a ajuns în Consiliile de Administrație ale mai multor companii de stat, în special de la Transporturi, CNAIR sau Administrația Canalelor Navigabile, iar recent a ajuns și în conducerea companiei EnergoNuclear.

Indemnizația lunară brută a membrilor CA-ului EnergoNuclear este de 5.000 lei.

Fosta internă a lui Sebastian Burduja

Totuși, de departe cea mai spectaculoasă numire în CA-ul EnergoNuclear apare în luna martie, atunci când adunarea acționarilor a decis numirea Irinei Ana-Smărăndiță în forul de conducere al companiei din energie. Cum mandatul acesteia începe din luna aprilie, CV-ul ei nu este încă pe site-ul companiei de stat.

Irina Ana-Smărăndița este și ea membră a PNL, chiar secretar general adjunct al organizației PNL București, filiala condusă de Sebastian Burduja, actualul ministru al energiei. De altfel, potrivit CV-ului acesteia publicat pe pagina de LinkedIn, între aprilie și iunie 2023, aceasta a fost internă la cabinetul parlamentar al lui Burduja.

Licențiată în Afaceri și Management la Birmingham City University (2014-2017) și cu o experiență de peste trei ani la o bancă de investiții din Marea Britanie, Irina Ana-Smărăndița este angajată din iunie 2021 la Compania Națională Poșta Română. Primii doi ani a fost consiliera directorului Poștei, iar din februarie 2023 conduce departamentul de strategie al companiei. Poșta Română se află în subordinea Ministerului Digitalizării, acolo unde Sebastian Burduja prelua portofoliul de ministru în mai 2022.

Irina Smărăndița salariu Poșta Română
Irina Smărăndița, salariu de peste 30.000 de euro la Poșta Română

De altfel, într-o postare pe pagina sa de Facebook, actualul ministru al energiei o prezenta pe Irina Ana Smărăndița drept cel mai nou membru al echipei acestuia. „Când am întrebat-o de ce își dorește să se alăture echipei noastre, Smărăndița ne-a răspuns: “acțiunile petrecute în ultimii ani în spațiul politic din România au motivat o dorință arzătoare de a mă implica activ în valul schimbării. Studiile și experiența profesională din străinătate mi-au oferit fundația de care aveam nevoie pentru o dezvoltare continuă”, a scris acesta.

Potrivit declarației de avere, depuse odată cu numirea la EnergoNuclear, Irina Ana Smărăndița a avut anul trecut un salariu de peste 150.000 lei în cadrul CN Poșta Română.

EnergoNuclear nu este însă prima companie din domeniul energiei în care Irina Smărăndița ajunge administrator. În luna ianuarie a acestui an, ea a fost numită în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica Serv SRL, poziție în care stă doar până în luna martie.

ADVERTISEMENT