O schimbare importantă are loc într-o companie uriașă care se extinde în România și care este pe piață de peste 130 de ani. A anunțat că deschide un magazin insulă și o să facă angajări pe bandă rulantă. Unde se va găsi, de fapt, această locație.
Avon Products, o firmă uriașă care este prezentă în peste 135 de țări din întreaga lume, are planuri mari pentru perioada următoare. Compania continuă expansiunea în țara noastră prin inaugurarea unui magazin insulă.
Noi angajări se vor face pentru a ocupa locurile de muncă, care se vor găsi în orașul Galați. Locația se va deschide în luna februarie, după ce în anul 2024 au fost deschise primele magazine fizice de pe teritoriul nostru.
„În 2024 am deschis primele 3 magazine Avon în sistem de franciză din România. A fost un pas important în expansiunea noastră Omnichannel, iar în 2025 ne propunem să continuăm în același ritm – cu multă pasiune, dedicare și rezultate pe măsură.
Începutul de an este deja promițător, pentru că în luna februarie deschidem un nou magazin, tip insulă, în Galați”, a anunțat printr-un comunicat de presă, Avon, conform publicației retail.ro.
Tot anul precedent compania a deschis propriul concept store, Avon Space, în inima Capitalei. Spațiul se găsește într-o zonă emblematică a Bucureștiului, fiind unul modern și dedicat iubitorilor de frumos de pretutindeni.
Cei care ajung în magazin au posibilitatea să exploreze, să testeze și să interacționeze cu produsele pe care Avon le comercializează. De asemenea, oamenii au la dispoziție și produse lansate recent pe care le pot încerca.
Pentru anul curent compania de cosmetice Avon și-a propus să fie mai aproape de clienții săi. Își dorește să le ofere o experiență integrată oamenilor, care pot plasa comenzi direct pe site-ul firmei denumit avon.ro.
Clienții pot face acest lucru într-un mod simplu și accesibil, beneficiind de livrare gratuită la easybox. Compania producătoare de cosmetice, parfumuri, bijuterii și jucării a fost înființată în anul 1886, în Statele Unite ale Americii.
Așadar, are o vechime destul de mare pe piața internațională. Firma de multi-level marketing este prezentă în peste 135 de țări. Președintele și CEO al Avon Products, Inc. este Andrea Jung. Ocupă această funcție din anul 1999.