Egger România și-ar fi ascuns profitul prin contracte încheiate cu firma-mamă din Austria sau cu alte sucursale ale acesteia, trecând apoi banii plătiți prin aceste contracte ca cheltuieli deductibile. În urma unui control al ANAF, s-a decis ca aceste sume să fie impozitate, iar firma austriacă se judecă acum cu Fiscul, scrie reporteris.ro.
Firmele din România ale conglomeratului din Austria au trecut la cheltuieli deductibile contracte cu companii din același grup pentru achiziția de mărfuri și pentru utilizarea mărcilor Egger, însă ANAF a decis, în urma unui control derulat în 2018-2019, că aceste deductibilitatea acestor cheltuieli nu este admisibilă astfel că Egger România a fost pusă să plătească obligații fiscale de aproximativ 7.700.000 lei, dintre care 3.363.000 reprezintă impozit de profit suplimentar, iar 4.306.000 TVA stabilit suplimentar.
Egger a plătit obligațiile fiscale care i-au fost impuse în plus, dar apoi a contestat rezultatele controlului la Curtea de Apel Suceava, căreia i-a cerut returnarea banilor, precum și plata dobânzilor la sumele care au fost astfel plătite.
Instanța de la Suceava s-a pronunțat în iunie 2022, respingând acțiunea intentată de către firma austriacă. Ulterior, Egger România s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, care trebuie să stabilească primul termen al procesului.
ANAF a verificat contractele încheiate de firmele din România ale Egger, un grup austriac ce produce mobilă, parchete și pardoseli, contracte derulate în perioada octombrie 2013-decembrie 2018. Fiscul nu a admis deductictibilitatea unor cheltuieli în valoare de 10.259.000 lei și TVA aferentă de 2.089.000 de lei, astel că a decis să supună aceste sume impozitării.
În primul rând, este vorba de un contract pe care firmele controlate l-au încheiat în 2013 cu Fritz Egger GmbH & Co, firma-mamă din Austria, prin care sucursalele cumpărau drepturi de proprietate intelectuală constând în mărci, brevete de design şi patente, modele şi aplicații. Pentru know how-ul cumpărat de la austrieci, firmele românești ale aceleiași companiei plăteau o taxă de licență de 3% din cifra de afaceri generată din produsele vândute, iar apoi au trecut această taxă la cheltuieli deductibile și, în consecință, neimpozabile.
ANAF nu a admis deductibilitatea susținând că serviciile de licențiere nu ar fi necesare întrucât compania din România se ocupă de comercializarea produselor, nu de fabricarea lor. De asemenea, contractul de licență nu conține date privind natura serviciile prestate de austrieci și nici documente care să demonstreze că acestea au fost efectiv prestate.
„Atâta timp cât facturile fiscale nu conţin în concret care anume servicii i-au fost prestate reclamantei în baza contractului de licenţă şi aceasta nu a prezentat niciun alt document justificativ cu indicarea, în concret, a brevetelor, mărcilor, patentelor, modelelor şi aplicaţiilor pe care le-a folosit precum şi a serviciilor de marketing specificate în contract care au fost efectiv prestate, societatea nu a făcut dovada că aceste servicii au fost efectiv prestate şi că au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile ale societăţii”, se spune și în decizia Curții de Apel Suceava.
O altă parte a sumei imputate vine din faptul că Egger România a cumpărat mărfuri de la o firmă-soră din Germania în absența unui contract încheiat între părți, iar prețul mărfurilor a fost ajustat la 1 an, la 2 ani și la 4 ani de la achiziție. Potrivit legislației fiscale, achizițiile interne dintre firme din același grup sunt permise doar în anumite condiții, legate de indicii de profitabilitate ale companiilor implicate în tranzacție. În cazul de față, inspectorii fiscali au ajuns la concluzia că ajustările de prețuri nu s-au justificat în perioada 2013-2017, ci numai în anul 2018.
Compania Egger a fost înființată în anul 1961 devenind în timp unul dintre primii trei mari producători de semnifabricate din lemn din Europa. La nivel mondial, Egger are 20 de fabrici și peste 10.000 de angajați.
Sucursala din România a fost înființată în 2006, iar în 2008 a fost deschisă fabrica de la Rădăuți, care folosește în principal lemnul tăiat din pădurile din România de o altă companie austriacă, Schweighofer. La Rădăuți, Egger produce materiale pe bază de lemn pentru mobilier şi amenajări interioare, construcţii şi pardoseli. În 2021, Egger România a avut o cifră de afaceri de circa 2,06 miliarde de lei, înregistrând un profit net de circa 225.000.000 lei.