De ce este atacat Mircea Lucescu? Cât de mare este el pentru fotbalul românesc? Horia Ivanovici și Marius Mitran au recurs la comparații surprinzătoare pentru răspunde la aceste două întrebări.
Startul l-a dat Marius Mitran, care și-a amintit un episod din perioada studenției: „Eram odată la un curs la Litere și a intrat profesorul Eugen Simion. Se asculta un vinil cu muzică simfonică, un Mozart. Noi (n.r. – studenții) am vrut să-l oprim și el zice ‘Nu, nu. Lăsați-l! Uite ce frumos se aude. Toți au fost mari… și Enescu, și Bruckner, și Ceaikovski, dar undeva, deasupra, sunt numai ăia mai mari: Beethoven, Bach, Mozart. Numai ăia mari de tot, de care nu poți să zici nimic’.
Și o colegă de-a mea zice că Beethoven era surd. La care profesorul răspunde: Nu că era surd, era zgârcit, era nespălat, era plin de datorii pe la toți baronii din Bonn. A fost cel mai mare geniu al omenirii. Ăsta era! Păi, noi ascultăm acum datoriile lui la baronul von Schtau, pe care-l mințea că-i dă banii în fiecare luni și-l mințea?! Noi ascultăm opera”.
De asemenea, jurnalistul a mers mai departe și a explicat de ce crede el că se petrec toate aceste atacuri din spațiul public la adresa selecționerului României.
La Lucescu trebuie să te uiți pe ce a făcut. Și el spune – sigur, cu răbufnirea aia de om în vârstă – ‘2.000 de ani n-o să aveți ceea ce am făcut eu, în viața mea!’. Mi-e teamă că și în cazul lui, ca și în cazul Stelei 86 cu Cupa Campionilor, vor fi mai multe mii de ani până vom reuși să repetăm situația asta.
De ce se dă în Lucescu? De ce se dă în Hagi? Să nu uităm ce tratament are Hagi… Pentru că neputând face nimic, neputând performa, mă legitimez dând în ăla. ‘Cine e cutare? Ăla care-l înjură pe Lucescu… Îți dai seama cine sunt eu?!’”, a explicat Marius Mitran în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Horia Ivanovici, care a criticat durul comentariul meciului România – San Marino pe Antena 1, a preluat ideea lui Marius Mitran și a dus-o mai departe. Moderatorul s-a folosit de un exemplu mai apropiat, de poetul Adrian Păunescu. Și a pus tunurile pe membri Academiei Române pentru „embargoul” l-a care este suspus poetul în manualele școlare și nu numai.
„Îți dau eu alt exemplu: faimoșii, respectabilii membri ai Academiei Române. Mulți dintre ei și-au transformat viața într-o misiune de a-l demonta și a-l decredibiliza pe Adrian Păunescu. Toți acești domni cu pretenții, majoritatea dintre ei mediocri, în ultimi 20-30 de ani au avut singura misiune de a-l desființa pe Adrian Păunescu. Care este un geniu – lângă Eminescu. De exemplu, cred, de fapt sunt sigur, că nici măcar Eminescu nu a scris o poezie de profunzimea poeziei ‘Rugă pentru părinți’.
Această poezie, acest om – nu discut politică, Ceaușescu – nu există în cărțile de Limba Română. Copiii noștri nu citesc poeziile lui Adrian Păunescu din cauza acestor mediocri cu ifose de la Academia Română. Majoritatea, niște invidioși. Ei, nefăcând nimic toată viață, se cațără pe măreția lui Păunescu și încearcă să o julească, să râcâie puțin praf de aur sau praf de geniu de pe ea. Complice cu un stat laș, trimit în uitare – și vorbesc strict de opera literară – unul dintre cei mai mari poeți pe care i-a avut România. Repet, atins de geniu!”, a tunat Horia Ivanovici.
„Îmbrățișat de geniu!”, l-a întrerupt Marius Mitran. Iar moderatorul emisiunii a continuat și a concluzionat: „Mai frumos cum ai spus tu. Poeziile lui Păunescu, în orice țară din această lume, îl făceau unul dintre cei mai mari scriitori. Numai la noi nu există. De ce? Din cauza mediocrității. Așa este și la Mircea Lucescu! Da, Mircea Lucescu nu mai e tânăr. Da, nu mai are răbdare. Așa este.
Dar de ce s-a ajuns aici? Când tratezi un om care a făcut atâtea cu lipsă de respect, cu dispreț, cu răutate, trebuie să-l înțelegi și pe el. Și, cu toate astea, ‘căpitanul’ în mijlocul furtunii rămâne în continuare și duce ‘corabia’.
Deși doar o minune poate salva ‘corabia’ la baraj. Suntem conștienți cu toții. Și totuși, el rămâne să-și asume înjurăturile finale, în martie, dacă va fi cazul”.
În aceeași notă, Marius Mitran și-a amintit un alt episod anecdotic. De această dată, legat de Adrian Păunescu și versurile sale.
„Că ai adus aminte de Adrian Păunescu… A murit acum câteva zile Ilie Ilașcu, simbolul și liderul mișcării de rezistență românească din Transnistria, acum 30 de ani. Dacă vă aduceți aminte, era ținut într-o cușcă, nu într-o pușcărie. Și am văzut recent nenumărate aprecieri și păreri de rău că s-a stins un mare patriot – erau și câteva secvențe cu el în cușca respectivă – de la oameni care îl înjurau pe Păunescu…
Numai că, în filmulețele respective, Ilie Ilașcu striga versurile lui… Adrian Păunescu! Celebrul refren al lui ‘Trăiască, trăiască, să trăiască / Moldova, Ardealul și Țara Românească!’. Alea erau ale lui Păunescu. El a mai zis odată, după 1990, ‘Voi ieșiți la luptă împotriva mea cu versurile mele!’.”, a povestit Mitran.
În continuare, cunoscutul jurnalist s-a folosit de un alt episod legat de Adrian Păunescu pentru a atrage atenția cum va fi uitat Mircea Lucescu.
„Încă un lucru… mi-a povestit Andrei (fiul poetului). Era el (Adrian Păunescu) în Ardeal și, la un moment dat, celebra Veta Biriș a cântat ‘Ardealul’ – ‘Tu, Ardeal, tu, Ardeal, îți suntem oșteni / Templu sfânt, templu sfânt, munții Apuseni…’. Se termină și primarul din respectiva localitate îi spune lui Păunescu ‘Ați văzut? Avem și noi cântăreți și poeți ardeleni… ‘.
Și el răspunde ‘cântăreți senzaționali, dar poeți… tot eu sunt’. ‘Nu, că sunt versuri populare’. ‘Nu, sunt versurile mele, dar au devenit atât de populare încât au intrat în folclor’. Așa vom ajunge. Să-l regretăm pe Lucescu. În curând, pentru că lumea nu mai știe cum a venit el la națională…”, a încheiat Mitran la FANATIK SUPERLIGA.