Cele trei trofee cucerite de Universitatea Craiova în primăvara-vara acestui an s-ar putea să fie mai grele decât par în brațele lui Nicușor Bancu sau în cele ale lui Anzor Mekvabishvili. Densitatea de valoare pe centimetrul pătrat e oricum mare, dar nici ea, și nici bucuria învingătorilor nu cred că spun totul. Spun multe, dar nu totul!
Pentru că Știința are, odată cu trofeele, în brațe, și istoria. Are amintirile, dar, mai cu seamă, are referința. Comparația, devenită obligatorie. Are de răspuns, de fapt, la o întrebare. Nu neapărat ea, cât ei, oamenii care o iubesc. O întrebare care a apărut brusc, deși, în realitate, nu dispăruse niciodată, fusese mereu o proiecție reprimată: ceea ce avem, ceea ce este astăzi Știința noastră, poate fi pusă în oglindă cu echipa, tot a noastră, căreia nea Vanea Chirilă i-a spus, într-o zi de miercuri, la telefon, Craiova Maxima? Marele ziarist oferea o cronică la ziar după un meci european al Științei. Sau intra în direct pe postul public de radio, istoria nu mai reține cu exactitate clipa.
Universitatea Craiova 2026 are o singură condiție de promovare la statutul de acum aproape o jumătate de secol al Maximei: Europa. Maxima a eliminat echipe care aveau în teren jucători ca Passarella, Bertoni, Galli, Graziani, de Sisti, Antognoni, Tresor, Tigana, Giresse, Dieter Muller, Amoros, Brehme, Briegel, Lukic, și a învins formații care jucau cu Lothar Mathaus, Del Haye, a remizat, în deplasare, cu Benfica lui Chalana și Stromberg, dar și cu Bayern Munchen, care avea în teren atât Balonul de Aur, cât și pe cel de Argint, Karl Heinz Rummenigge și Paul Breitner. Plus mulți, mulți alții! Echipe din Anglia și Germania, eliminate în premieră pentru fotbalul românesc, plus altele din Italia, (Fiorentina, de două ori!), Austria, Danemarca, Franța (Bordeaux și Monaco), Irlanda și tot așa.
Interesant e, că în anii de triumf național, 1974, 1980 și 1991, Maxima nu a reușit mare lucru în Europa, doar titlul din 1981 a lansat-o către sferturile de finală ale Cupei Campionilor, o altă premieră, la acea oră, pentru România. Revin și îndrăznesc să scriu că pentru echipa care ia tot, campionat, Cupa României și Supercupa, intrarea în grupa principală europeană e o condiție obligatorie și suficientă dacă ea va fi cea a Ligii Campionilor. O condiție pentru a apropia și, poate, a suprapune, cele două mari ediții ale poveștilor adevărate din fotbalului craiovean. Poate, spun, totul e de câștigat pentru această minunată echipă de azi, care învinge pe toate fronturile. Ia trofeele, dar, iată că pune mâna și pe oglinda în care se vede pe ea însăși, cândva, înainte chiar de a se fi născut!
Știința noastră, cea din 2026, nu mai poate fi oprită de sistemul comunist, care nu o înscria în Cupa Cupelor, în 1983, după ce triumfa în finală și tocmai învinsese Italia, campioana lumii, cu șapte jucători în teren! Nu poate fi oprită de un caz Minerul Certej, nu-i pot fi luate titluri cu golaveraje măsluite, nu mai poate fi respinsă la pașapoarte! Pentru că acestea și încă altele, care țin toate de regimul politic de atunci, au făcut ca Maxima să poată reuși mai degrabă în Europa decât în țară. Așa, ca amănunt, deși la vremea respectivă numai amănunt nu era, cei mai mari fotbaliști ai României din toate timpurile, ar fi trebuit să joace în aceeași echipă. Dobrin și Hagi au venit lângă Balaci, la o distanță de un deceniu, unul de celălalt. Pe primul l-a întors la Pitești primul secretar al Argeșului, pe cel de-al doilea, primul secretar al UTC-ului.
Craiova de azi, care ia tot, ține pe umerii ei și amintirile Europei despre ea. Tocmai de aceea, parcursul care a început în Champions League miercurea trecută, și care va fi bifat cu brio miercurea care vine, ține în el niște experiențe și niște speranțe. Până când un viitor Ioan Chirilă va pune mâna pe telefon și va da un nume învingătorilor de mâine!