Sport

Complexul FCSB! Universitatea Craiova, bilanț dezastruos cu „roș-albaștrii” în ultimii 10 ani

Universitatea Craiova are un bilanț dezastruos în derby-urile cu FCSB din ultimii 10 ani. Oltenii s-au impus doar de șapte ori în fața „roș-albaștrilor”.
03.11.2024 | 11:28
Complexul FCSB Universitatea Craiova bilant dezastruos cu rosalbastrii in ultimii 10 ani
Complexul FCSB! Universitatea Craiova, bilanț dezastruos cu „roș-albaștrii” în ultimii 10 ani. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova are emoții înaintea derby-ului cu FCSB, care se va juca duminică, de la ora 21:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Jocul oltenilor nu a fost unul excelent în ultimele etape, însă Costel Gâlcă promite o altfel de prestație a elevilor săi în meciul cu „roș-albaștrii”.

Complexul FCSB! Universitatea Craiova, bilanț dezastruos cu „roș-albaștrii” în ultimii 10 ani

FCSB a fost întotdeauna un adversar greu de învins pentru „alb-albaștrii” lui Costel Gâlcă. Oltenii au câștigat doar trei puncte în fața rivalilor din Capitală în cele patru meciuri disputate în sezonul trecut din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Rezultatele „juveților” în derby-urile cu FCSB nu au fost excelente nici în ultimii 10 ani. Universitatea Craiova a jucat împotriva „roș-albaștrilor” de 37 de ori, iar numărul victorilor nu este unul care să le dea încredere fanilor înaintea meciului de pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Universitatea Craiova a reușit să câștige doar șapte meciuri în fața „roș-albaștrilor” înaintea derby-ului de duminică seara. Alte cinci partide între cele două formații din SuperLiga s-au terminat la egalitate.

ADVERTISEMENT

FCSB are 25 de victorii împotriva Universității Craiova, care speră să îi învingă pe „roș-albaștri” și să lege din nou succese pe bandă rulantă în SuperLiga. Înaintea meciului de pe stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii sunt pe locul cinci în clasament, la trei puncte distanță față de Dinamo București.

ADVERTISEMENT

FCSB este pe ultima poziție care asigură un loc de play-off, însă are un meci mai puțin disputat. Formația finanțată de Gigi Becali are o restanță cu FC Botoșani, lanterna roșie a campionatului în momentul actual.

ADVERTISEMENT

Costel Gâlcă e singurul antrenor al Universității Craiova care i-a învins pe „roș-albaștri” de la plecarea lui Mirel Rădoi

Universitatea Craiova a reușit să câștige cele mai multe derby-uri cu FCSB în momentul în care un antrenor cu trecut „roș-albastru” se afla pe banca oltenilor. Laurențiu Reghecampf, Costel Gâlcă și Mirel Rădoi se află printre ei.

De altfel, Costel Gâlcă este singurul antrenor care a reușit să îi învingă pe „roș-albaștri” după plecarea lui Mirel Rădoi. Oltenii au câștigat în fața campionilor în play-off-ul sezonului trecut pe stadionul „Ion Oblemenco” cu fostul antrenor de la FCSB pe banca tehnică.

ADVERTISEMENT

Costel Gâlcă rămâne la Universitatea Craiova: „Doar împreună putem depăși momentul”

Mihai Rotaru a spus totul de la întâlnirea cu Costel Gâlcă într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK. Finanțatorul Universității Craiova l-a reconfirmat în funcție pe antrenor înaintea derby-ului cu FCSB.

„Sâmbătă la prânz ne-am văzut cu antrenorul echipei. Cu o zi înainte, am fost mandatat, în unanimitate, de către Consiliul de Administraţie al clubului să-l sprijinim pe Costel Gâlcă, să-l asigurăm pe el şi întregul staff al său de tot suportul nostru şi să găsim, împreună, soluţii pentru redresarea situaţiei, dupa ultimele rezultate.

Este un moment greu, Şţiinţa este în criză, iar în criză avem nevoie de unitate, să strângem rândurile cu toţii, de la conducere şi jucători, până la fani! Ne aşteaptă nu doar un meci extrem de dificil, ci şi o perioadă încărcată până la finalul anului.

Trebuie să conştientizăm cu toţii că doar împreună putem depăşi momentul. Împreună am ajuns pe primele locuri ale clasamentului din Superligă, doar împreună putem să ne batem în continuare la titlu, pentru că nimic nu este pierdut, chiar şi cu o singură victorie în ultimele 8 meciuri!”, a spus acționarul.

Tags: