Fotbal intern

Componenții „Craiovei Maxima” au încredere că Universitatea Craiova poate să câștige titlul: „Ar trebui să defileze anul acesta!”

25.08.2020 | 13:05
Componentii Craiovei Maxima au incredere ca Universitatea Craiova poate sa castige titlul Ar trebui sa defileze anul acesta
ADVERTISEMENT

Cu un joc modest în prima etapă, Universitatea Craiova luptă în acest an pentru gloria supremă, câștigarea titlului de campioană și accederea în grupele UEFA Europa League.

Oltenii au un program încărcat în această primă parte a sezonului competițional 2020-2021, fiind angrenați pe trei fronturi. Jucătorii lui Cristiano Bergodi au de luptat și cu presiunea pusă de suporteri, pentru că așa cum tehnicianul italian declara, fanii au ridicat ștafeta așteptărilor.

ADVERTISEMENT

Dincolo de presiune, „alb-albaștrii” primesc încurajări din toate părțile. Componenții marii echipe a „Craiovei Maxima” au încredere în echipa actuală a Craiovei, iar Nae Ungureanu anunță că Știința ar trebui să defileze în acest sezon.

Încredere și încurajări din partea componenților „Craiovei Maxima”. Nae Ungureanu anunță că Știința va defila

Prezenți la o inaugurare a unui teren într-o comună de lângă Craiova, mai mulți foști mari jucători ai Universității Craiova au vorbit despre perioada actuală a echipei. Fostul fundaș Nae Ungureanu este de părere că Știința nu ar trebui să aibă emoții pentru calificarea în turul doi preliminar UEFA Europa League, însă jocul cu Lokomotiv Tbilisi nu trebuie tratat cu lejeritate:

ADVERTISEMENT

„Eu zic că nu ar trebui să existe griji pentru meciul Craiovei cu Lokomotiv Tbilisi, mai ales că nu au pierdut niciun jucător titula. Totuși, nu trebuie tratată cu lejeritate partida, mai ales că este o competiție europeană și că se joacă într-o manșă. Eu cred că dacă va exista responsabilitate, noi vom merge în turul doi”, a spus fostul finalist al Cupei Campionilor Europeni, cu Steaua, în 1989.

Oltenii au visat frumos în sezonul trecut. Au fost doar la 90 de minute de câștigarea campionatului, însă CFR Cluj a arătat mai multă maturitate în jocul de pe stadionul „Ion Oblemenco” și a pus mâna pe trofeu pentru a treia oară consecutiv. Ungureanu are mare încredere în lotul actual antrenat de Bergodi: „Să dea Dumnezeu să mai ajungem în situația în care să jucăm cu titlul pe masă.

ADVERTISEMENT

Va fi un campionat mult mai greu. Eu sunt ferm convins că FCSB și CFR își vor lua măsuri mult mai aspre să nu mai ajungă în situația din sezonul trecut. Totul depinde de jucători și antrenor. Cu lotul pe care îl are Universitatea, eu cred că ar trebui să defileze anul acesta. La Sepsi a fost un meci mai mult nereușit, iar jocul a lăsat de dorit, dar vom vedea.”

Președintele Sorin Cârțu anunță că mai pot exista mișcări de trupe în cadrul echipei antrenate de Bergodi

Trei transferuri a efectuat Universitatea Craiova în perioada scurtă de pauză, Alexandru Tudorie, Paul Papp și Marius Constantin. Primii doi nu au apucat să debuteze, însă Constantin a evoluat tot meciul cu Sepsi și a făcut-o foarte bine, iar LPF l-a inclus în echipa primei etape a noului sezon competițional.

ADVERTISEMENT

„Am luat trei puncte importante cu Sepsi, am văzut că și celelalte au luat. Campionatul e lung, nu poți să spui că doar cele trei sunt pentru titlu. Sunt 30 de etape pe care trebuie să le treci și să ajungi în play-off. S-ar putea să mai vină jucători, se pot ivi posibilități. Vedem și cum stăm la nivelul actual”, a declarat președintele Sorin Cârțu.

De altfel, „Sorinaccio” este de aceeași părere cu fostul său coleg, Nae Ungureanu, și consideră că „juveții” trebuie să se califice în turul doi preliminar al Europa League: „Mergem să câștigăm, trebuie să ne calificăm, suntem favoriți și trebuie să ne respectăm statutul. I-am mai văzut, cred că și Cristiano i-a studiat, sunt posibilități. Au doar un jucător care mai poate dribla sau alte lucruri, în rest au jucători autohtoni. Nu este o echipă de top a Georgiei. Jucătorii trebuie să fie serioși, nimic nu ți se dă moca. Trebuie să facă efort pentru a se califica. Să se aștepte că vor da de o echipă ambițioasă.”


  • (P) Cota BETANO pentru Lokomotiv Tbilisi – U Craiova: 1,75 este cota pentru “peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT