Aceasta este comuna din România pe ale cărei ulițe se vorbește italiana. Imigranții au venit aici din Italia, cu mult timp în urmă, și erau convinși că au găsit “cornul abundenței”.
După anul 1878, în încercarea de a scăpa de sărăcie, mulți italieni au venit în Dobrogea. Printre aceștia erau oameni care aveau diverse ocupații, precum cioplitori în piatră, agricultori sau șlefuitori.
În timp, oamenii s-au amestecat cu localnicii dintr-o comună aflată în județul Tulcea. În localitatea Greci, pe ulițe, se vorbește în limba italiană.
Dintre persoanele care comunică în italiană, cele mai multe sunt în vârstă. Aceștia sunt urmașii italienilor care s-au mutat în Dobrogea după Războiul de Independență, originari din egiunea Friuli-Veneţia Giulia.
Inițial, au venit în Dobrogea câțiva bărbați și s-au stabilit în Iacobdeal, care este actuala localitate Turcoaia, situată în Tulcea. Oamenii au fost atrași de bogăția ținutului, și-au chemat și familiile alături de ei.
Ulterior, italienii au migrat în localitatea Greci, deoarece piatra era mai moale acolo și se putea prelucra mai ușor. În această localitate sunt, însă, foarte puține urme ale civilizației de atunci.
Strada Italieni există și astăzi, acolo unde locuiesc câteva familii de italieni. Duminica, aceștia merg la biserica Santa Lucia, care a fost ridicată în perioada 1904 – 1912, ridicată de bunicii actualilor creștini din localitate.
Monumentul de granit din centrul comunei a fost sculptat de artistul artistul italian Stella Volpe. A fost construit pentru a cinsti eroii căzuți în cele două Războaie Mondiale. În Greci mai sunt câțiva italieni care încă mai dețin poze ale meșterilor pricepuți care au lucrat cu dalta în munții din această zonă.
“Italienii au găsit cornul abundenţei”, a povestit, acum câțiva ani, Otilia Battaiola, o urmașă a cioplitorilor în piatră. Femeia a aflat, de la bunicii săi, că zona de unde proveneau italienii era cuprinsă de sărăcie.
“Aici au găsit porci, lapte şi un teren fertil. Şi n-au mai plecat”, a spus fosta preşedintă a comunităţii de italieni din Greci, potrivit Adevărul. Comunitatea avea, la un moment dat, peste 1.000 de italieni.
Aceștia au adus în comună și mai multe obiecte și obiceiuri din Italia, precum canţonetele, scarpeţii (încălţăminte realizată manual), spaghetele, precum și jocul bocce, adică popice cu pietre.
Agricultorii au colonizat și ei zona. Aceștia erau pricepuți la munca la câmp și au dobândit cetățenie română după mutare, renunțând la cea italiană. Au primit teren de la regele Carol I, care le-a oferit câte cinci hectare pentru fiecare familie.
Italienii care s-au stabilit în Dobrogea spuneau despre acest pământ că este foarte bogat. Aveau o singură fântână în colonie, însă, care se închidea seara, aceasta fiind singura problemă pe care au întâmpinat-o.
“Bunica ne povestea că vinul era, pe atunci, foarte ieftin, şi când rămâneau fără apă cumpărau vin. Dacă seara nu mai aveau apă, să-şi spele farfuriile, le spălau cu vin”, a mai spus Otilia Battaiola pentru sursa menționată.
În sat mai este o singură locuință ridicată de italieni, care e situată lângă biserica catolică. Casa era împărțită de trei familii și fiecare avea propria intrare.
În comună se prepara “osacol”, cel mai bun salam din carne de porc, iar imigranții i-au învățat pe localnici cântece și jocuri tradiționale.
Totodată, aceștia i-au învățat pe români cum să se exprime în cele două dialecte ale lor, “veneto” și “friulana”. Mai mult, înainte de intrarea în Postul Mare, era carnaval pe străzile din sat.
I-au învățat tradiții, însă aceste lucruri au ținut până în anii ’50. Mulți italieni s-au întors în țara natală sau în alte locuri. În schimb, duminica, dar și în fiecare an, pe 13 decembrie, de Santa Lucia, merg împreună la biserică.