Unde este comuna din România în care aproape 100 de locuitori au peste 80 de ani. Unii dintre aceștia au explicat cum au ajuns la vârste înaintate.
O comună din România, aflată în județul Buzău, are aproximativ 100 de locuitori care au peste 80 de ani. Cel mai în vârstă dintre aceștia are 96 de ani, dar încă muncește în gospodăria sa.
Bărbatul se ocupă cu creșterea animalelor sale, dar și cu îngrijirea grădinii. Acesta nu are un secret anume, dar spune că a fost întotdeauna muncitor și că nu a făcut excese.
De altfel, a trecut și prin momente dificile de-a lungul timpului, însă a făcut tot posibilul pentru a nu se lăsa afectat. Nu a avut niciodată probleme de sănătate sau dureri.
“Am fost un om bărbat muncitor. M-am ferit de abuzuri. Am avut și suferință că femeia am avut-o operată, dar nu prea…
Nu le-am pus la suflet absolut deloc și nu m-a durut nimic în organism, deloc, deloc. Am fost sănătos și mi-am dus viața bine în toate felurile”, a spus Constantin Coman, din comuna Murgești, potrivit Observator News.
Alți locuitori din comună sunt la fel și nu își fac griji pentru nimic, chiar dacă în viață mai apar și momente grele. Oamenii de aici preferă să se descurce pe cont propriu și să nu ceară ajutor.
“Lucrez în agricultură, sunt acasă la mine, nu am probleme cu nimeni, îmi văd de treaba mea”, a sus Dumitru Holban, un alt localnic.
Femeile din sat ajung, de asemenea, la vârste destul de înaintate. Una dintre ele muncește încă din copilărie și este foarte activă, acesta fiind secretul care o ajută să se mențină în formă.
“De la 9 ani mi-am tăiat degetul cu secera. M-a pus să secer grâu şi nu puteam. Am fost chinuiți de mici noi. Mai spune pe la televizor să faci 30 de minute pe zi, dar eu fac 3.000 de minute le fac. Circuli şi nu stai deloc”, a explicat Comana Hoțescu. De altfel, femeia s-a confruntat și cu foametea în trecut.
Multe dintre femeile din această comună s-au căsătorit de la vârste fragede. Au fost nevoite să se adapteze stilului de viață de atunci și au încercat mereu să mențină o atitudine pozitivă.
“De la 15 ani gata m-am căsătorit, am făcut o treabă. Am prevăzut așa că am avut oleacă de gospodărie, oleacă de pământ. Și așa era atunci”, a dezvăluit Mărioara Iaru pentru sursa citată.
Locuitorii comunei au evitat excesele și au încercat să mențină întotdeauna o atitudine pozitivă atunci când au avut parte de necazuri.
“Cât am fost la tata socru, tata lui a fost dascăl și-a zis că nu a ținut post. Acolo nu am ținut post. Acuma le-am ținut, cât oi putea să le mai țiu așa, că zice un preot că și postul e tot un medicament”, a spus și Ioana Iliescu.