În județul Buzău se află comuna din România cu cel mai mare număr de români cu vârsta de peste 85 de ani. De la mii de cetățeni în perioada comunismului, așezarea mai adună în prezent puțin peste 300 de suflete.
Din datele oficiale ale Recensământului din 2021 aflam că, la nivelul întregii țări, trăiesc peste 3.7 milioane de persoane cu vârste de peste 65 de ani. Cei mai mulți, 1.253.401 persoane, au vârste între 65 și 69 de ani. Există și aproximativ 7.000 de români care depășesc vârsta de 100 de ani.
Aproape 900.000 de români au vârste de peste 80 – 85 de ani. În special în zonele rurale, se întâlnesc foarte multe comunități unde procentul vârstnicilor din interiorul populației este unul foarte ridicat.
În județul Buzău se află comuna din România unde există cel mai mare număr de români cu vârsta de peste 85 de ani din țară. E vorba de localitatea Pardoşi. Aceasta numără doar 315 de locuitori. Înainte de Revoluție avea de 10 ori mai mulți.
În prezent, Pardoși se află pe locul 1 în topul național la număr de seniori de peste 85 de ani raportat la populația totală: 10,16%. Procentul este de cinci ori mai mare decât media națională de 1,92%, arată o analiză Antena 3.
Sătenii de aici spun că viața lor a decurs într-un mod extrem de liniștit. În plus, nu le-a lipsit niciodată nimic. Din ”meniul” zilnic nu lipsește păhărelul de tărie.
”N-am dus lipsă de nimic. Da…Cartofi de grădină, ceapă de grădină, tot, ardei, țuică de prune, bem câte un păhăruț dimineața, la prânz unu. Eu am băut toată viaţa mea, dar am băut cât a trebuit, nici mai mult, mai puțin”, mărturisește Valerică Asanache, localnic.
În ciuda vârstei destul de înaintate, oamenii lucrează în sat de dimineața până seara. ”Mă scol dimineață dau la curcan, dau la pui, mătur, scutur, spăl vasele, treburile de casă…Mai prin grădină, mai sap, mai prășesc, mai mătur, mai greblez”, povestește tanti Florica Darie, pentru sursa citată.
”De dimineața și până seara am activitate în grădină: vie, roșii, ardei, curcănei, pui, rațe, porc. Dacă nu fac nimic nu mă simt bine”, recunoaște un alt localnic.
Bătrânii de aici nu muncesc de ieri de azi, ci de mici copii. ”Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Mă trimitea tăticu cu oile. Eram mică și mă duceam cu oile, cu cârlanul vara. Asta asta am făcut acasă, cât am fost acasă”, a mai povestit doamna Florica.