Veste bună pentru locuitorii dintr-o comună din România, aici unde va fi construit un aquapark la fel ca cele din Tenerife sau Germania. Va avea o capacitate de 600 de persoane, iar iarna vor putea intra 300 de oameni în zona unde se vor afla bazinele interioare.
Investiția se ridică la 10 milioane de euro. Este vorba despre proiect al administrației locale depus pentru finanțare, în mai 2024, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Acum, reprezentanții ADR au dat undă verde proiectului.
Comuna unde va apărea noul aquapark este Crișeni, din județul Sălaj. Anunțul privind proiectul mult așteptat a fost făcut de primarul localității, Călin Morar. Încă de acum opt ani, în timpul primului mandat, primarul comunei spunea că vrea să construiască un aquapark, deși aici nu trăiesc mai mult de 3.400 de oameni, potrivit recensământului din 2021.
Prin acest proiect, administrația locală își propune să atragă investitorii. Zona se poate transforma într-o destinație turistică promițătoare, având în vedere că Primăria a redobândit licența de exploatare a apei geotermale.
Totodată, Crișeni se află la doar câteva minute de municipiul Zalău. În ultimii ani, mulți dintre locuitorii de aici au părăsit agitația orașului pentru liniștea și pădurile verzi ale Crișeniului.
Acum, comuna aflată lângă Zalău se va mândri cu un aquapark similar celor din afara granițelor. „Stimați locuitori ai Comunei Crișeni, dragi sălăjeni vă anunț cu mare bucurie, că proiectul Comunei Crișeni – AQUAPARK – a fost declarat câștigător de către ADR N-V.
După 8 ani de muncă, de încercări, de mari responsabilități transpuse în: licențe, foraj, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, mii de kilometri spre București, Cluj -Napoca, Oradea toate aceste eforturi au fost răsplătite”, a transmis primarul Călin Morar, potrivit presei locale.
Autoritățile locale vor primi 10 milioane de euro pentru a ridica Baza de Agrement Aquapark Crișeni pe o suprafață de 26.104 metri pătrați. Pe lângă bazinele exterioare și spațiile verzi, proiectul presupune construirea a două clădiri.
Aici vor fi bazine interioare, jacuzzi, spa, restaurante, dar și zone destinate tratamentelor. Aproximativ 600 de turiști vor fi așteptați în timpul verii. În perioada iernii, capacitatea va fi de 300 de persoane pe zi.
În 2022, Primăria Crișeni obținea licența pentru a exploata apa geotermală din subteranul localității, pe o perioadă de două decenii. Aceasta are proprietăți curative, potrivit analizelor.