Continuă problemele în Liga 2. După ce Turris și-a anunțat retragerea din campionat, iar Gloria Buzău este pe care să oficializeze și ea un demers similar, FANATIK a aflat că alte două formații se pregătesc să își oprească activitatea.
Este vorba despre Comuna Recea și Pandurii Târgu Jiu, echipe clasate pe locurile 18, respectiv 21 în clasamentul eșalonului secund. Ambele cluburi se confruntă cu probleme financiare grave.
FANATIK a analizat schimbările din clasamentul Ligii 2 care vor intra în vigoare odată cu retragerea celor de la Turris și Gloria Buzău, însă problemele de la Comuna Recea și Pandurii Târgu Jiu vor complica și mai mult calculele.
UPDATE, 18 ianuarie, ora 16:26 / FANATIK l-a contactat pe Florin Gherasim, preşedintele clubului Comuna Recea, iar acesta a susţinut că echipa a obţinut până la urmă fondurile necesare pentru a încheia sezonul din Liga 2.
“Îmi pare rău că sunt echipe care se retrag din campionat, dar noi vom continua. Oamenii din Recea iubesc fotbalul, sportul în general. Tocmai am obținut fondurile de care aveam nevoie pentru a avea siguranță până la finalul sezonului. Iar dacă vom reuși să evităm retrogradarea, avem și importante proiecte de viitor.
Era important pentru Maramureș ca această echipă să continue, mai este doar Baia Mare în zonă, în Liga 3. Sperăm să îl convingem pe antrenorul Nicolae Constantin să revină la echipă, suntem încă în discuții. Dacă nu va accepta, mai avem alte două variante la care ne gândim”, a declarat Florin Gherasim pentru FANATIK.
Prima echipă care a decis să se retragă din Liga 2 în acest sezon a fost Turris Turnu Măgurele. Informația a fost dezvăluită de FANATIK încă din data de 13 ianuarie și confirmată și de managerul general al grupării clasate pe locul 13.
Peste nici o săptămână, a venit rândul formației Gloria Buzău să fie desființată, iar FANATIK a aflat că și Comuna Recea și formația Pandurii Târgu Jiu se pregătesc să aibă aceeași soartă!
Pentru Pandurii Târgu Jiu, un deznodământ tragic era destul de previzibil. Fotbaliștii fostei vicecampioane a României aveau o viață grea în Oltenia, clubul fiind îngropat în datorii și amenințat de FRF cu excluderea încă din toamnă.
De partea cealaltă, și Comuna Recea se confruntă cu probleme financiare uriașe, iar conducătorii grupării maramureșene se așteptau de ceva vreme să nu mai poată continua activitatea.
Semnalul dezastrului în Maramureș a fost dat de plecările fotbaliștilor de bază ale echipei, înregistrate în ultimele zile. Mai întâi s-a transferat congolezul Arsene Luboya, la FC U Craiova. Atacantului i-a urmat chiar căpitanul echipei.
Romario Rus, fotbalist originar din Dej, a semnat deja cu ASU Poli Timișoara, formație clasată pe locul 5 în liga secundă și interesată de lupta pentru promovare. El a semnat cu bănățenii un contract valabil timp de un an și jumătate, anunță 2mnews.
✒️ Romario Rus a semnat cu Politehnica Timişoara!
Mijlocaşul a sosit de la colega de eşalon ACS Fotbal Comuna Recea….
Publicată de Politehnica Timișoara pe Vineri, 15 ianuarie 2021
De asemenea, antrenorul Nicolae Constantin și-a terminat contractul cu gruparea Comuna Recea la finalul anului 2020, iar înțelegerea sa nu a putut fi prelungită din cauza lipsei banilor. Și golgheterul Marius Coman ar urma să plece de la Recea, la fel ca Adrian Micaș.
În condițiile lipsei de fonduri, gruparea din Recea nu va mai continua să evolueze în actualul sezon al Ligii 2. Astfel, divizia secundă ajunge la patru formații care nu vor mai fi prezente și la reluarea competiției, după pauza de iarnă.