News

Conacul lui Ionel Teodoreanu din ”La Medeleni” a ajuns o ruină. Autoritățile l-au dat uitării

Conacul din opera autorului Ionel Teodoreanu, ”La Medeleni”, a ajuns o ruină, din cauza nepăsării autorităților. Locul nu a fost renovat nici până în prezent și riscă oricând să se prăbușească.
29.05.2022 | 13:16
Conacul lui Ionel Teodoreanu din La Medeleni a ajuns o ruina Autoritatile lau dat uitarii
Conacul stă în ruină de ani buni. Sursa foto: Digi 24
ADVERTISEMENT

Conacul care l-a inspirat pe Ionel Teodoreanu să scrie ”La Medeleni” a ajuns o adevărată ruină. Locul, transformat în școală, nu mai arată precum în perioada celui de Al Doilea Război Mondial, când lumea bună îl frecventa.

”La Medeleni”, dintr-un conac frecventat de lumea bună, a ajuns o ruină

”La Medeleni” are acum un aspect învechit, este plin de crăpături și riscă oricând să se prăbușească, scrie bzi.ro. Satul ieșean cu același nume al operei lui Teodoreanu este situat în comuna Golăeşti, de la granița cu Republica Moldova.

ADVERTISEMENT

Acum zeci de ani, ”La Medeleni” era simbolul comunei și din interior se auzea mereu muzică de petrecere. În prezent, clădirea este total abandonată. Arată ca o casă pustie, cu toate încăperile deteriorate, inclusiv acoperișul.

Așa arată acum conacul ”La Medeleni”
Așa arată acum conacul ”La Medeleni”. Sursa foto: BZI

 

Totul este în momentul de față în contradicție cu ceea ce menționează Ionel Teodoreanu în ”La Medeleni”.

ADVERTISEMENT

”Draga mamă, am ajuns teafăr la Medeleni. Ce admirabilă casa moldovenească! Exact atmosfera de la noi, amplificată numai ca un motiv muzical cântat de vioară, reluat apoi de toate instrumentele.

Am impresia că retrăiesc paginile adorabile ale «Vieții de la țară» de Duiliu Zamfirescu. Totul e curat: oamenii și lucrurile, cerul și peisajul. La sfârșitul vacanței devin și eu poet! N-ai grijă!”, este scris în cartea lui Ionel Teodoreanu.

ADVERTISEMENT

Sătenii văd și ei cum ceea ce era cândva o moșie care aparținea Delenilor, o familie de boieri, s-a transformat într-o zonă de izbeliște. Ei văd cum este afectată și grădina conacului, unde se aflau o dată copaci ornamentali, aduși de peste hotare.

De ce nu s-a renovat conacul până acum

Într-un articol din 2014 al Digi 24, apare că ”La Medeleni” nu poate fi renovat din cauză că nu face parte  din patrimoniul național și nici că sunt șanse pentru a fi inclus.

ADVERTISEMENT

”În momentul de faţă, şansele sunt foarte reduse, spre zero pentru ca acest imobil să vină în patrimoniu pentru ca într-o perioadă de timp să poată fi reabilitat şi pus în valoare într-un circuit turistic. Repet, nu este singurul caz de acest fel, sunt zeci poate sute de astfel de cazuri.”, spunea pentru Digi 24, prof. Alex Muraru, fost director al Institutului Naţional al Patrimoniului.

Pentru reconstrucția clădirii ar fi necesari peste 100 de mii de euro. Însă, autoritățile nu fac niciun efort pentru a face rost de banii pentru reabilitare.

ADVERTISEMENT