Sport

Conaționalii lui Pan Zhanle sunt uimiți de David Popovici: „Pare nefiresc”

Chinezii își pun un mare semn de întrebare după ce Pan Zhanle nu a putut ține pasul cu David Popovici la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore
03.08.2025 | 07:20
Conationalii lui Pan Zhanle sunt uimiti de David Popovici Pare nefiresc
David Popovici la Mondialele de Natație de la Singapore. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Chinezii l-au analizat „la sânge” pe David Popovici după ce românul l-a surclasat pe conaționalul lor Pan Zhanle la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore.

Conaționalii lui Pan Zhanle nu își dau seama cum David Popovici poate fi atât de bun la fizicul său

Sportivul legitimat la CS Dinamo a câștigat medalia de aur atât la 200, cât și la 100m liber, în vreme ce asiaticul nici măcar nu a prins finala în „proba regină” din înotul mondial, la care este campion olimpic en-titre și deținătorul recordului mondial.

ADVERTISEMENT

Iar presa din China bineînțeles că a fost și ea impresionată de această desfășurare de evenimente. Astfel, jurnaliștii din această țară au făcut o analiză largă pe seama faptului că „Racheta” din România nu dispune de un fizic considerat în mod tradițional în ultimii ani drept ideal pentru marea performanță în acest sport, chestiune care bineînțeles că a născut mai multe discuții în spațiul public internațional în ultimii ani, de când Popovici a ajuns în prim-plan.

„De ce este atât de slab rivalul lui Pan Zhanle, genialul român Popovici, unul dintre cei mai rapizi înotători din lume?”, au titrat cei de la Sina, preluați de eurosport.ro.

ADVERTISEMENT

Iar ulterior au continuat și au punctat următoarele aspecte:

„Pare nefiresc de slab pentru o probă de sprint”

„La o înălțime de 1,90 metri, David Popovici are sub 80 de kilograme și pare nefiresc de slab pentru o probă de sprint. Acest băiat de 20 de ani, despre care ne întrebăm dacă poate face flotări, este în realitate unul dintre cei mai rapizi înotători din lume în prezent.

ADVERTISEMENT

Acest detaliu ridică o întrebare extrem de interesantă: care este tipul de corp cel mai potrivit pentru înot? Răspunsul la această dezbatere a fost redefinit de experți, în lumea înotului de astăzi. Spre deosebire de fizicul tradițional, robust, tot mai mulți înotători de top au un fizic extrem de suplu.

ADVERTISEMENT

Condiția fizică a lui Popovici în copilărie nu îl recomanda pentru performanță, dar antrenorul său, Adrian Rădulescu, l-a luat sub aripa sa protectoare, sesizând în ochii puștiului un talent unic.

Când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, la 17 ani, aspectul său uimitor de slab a devenit subiect de discuții în presa internațională, performanțele obținute aducându-i supranumele de «skinny legend». Deși nu este deosebit de puternic, anvergura brațelor sale, de 2,04 metri, i-au conferit un avantaj natural la înot. La fel ca Michael Phelps, poate avansa cu o ușurință impresionantă.

ADVERTISEMENT

Ce au mai scos în evidență chinezii: „Posedă un simț al apei excepțional de ascuțit”

Mai important, Popovici posedă un simț al apei excepțional de ascuțit. A spus-o chiar antrenorul său, Rădulescu: «Nu contează câtă forță poți genera, ci câtă forță poți aplica apei pentru a-ți crește viteza». Specialiștii din Europa și America cred că «simțul apei» al lui Popovici este similar cu instinctul starului NBA, Stephen Curry, de a arunca de trei puncte.

Mulți îl văd planând pe apă ca o libelulă, un sentiment pe care David îl apreciază: «Libelulele sunt creaturi inteligente; nu se bazează pe forța brută». În secolul trecut, fizicul impunător, cu mușchi, era o condiție de bază la înot, mai ales în probele scurte, dar în ultimii ani, să fii suplu a devenit noua etichetă pentru sportivii de top.

Chiar și sportivii australieni, cunoscuți pentru statura lor înaltă, tind din ce în ce mai mult spre o constituție subțire. Logica de bază este că un fizic prea mare crește rezistența în apă. În loc să cheltuiești mai multă energie pentru a combate rezistența, este mai bine să o reduci în mod activ”.