News

Concedieri masive anunțate de un ministru din Guvernul Bolojan: se pregătește reducerea cu 20% a posturilor

Vin noi lovituri de la Guvernul Bolojan pentru unii angajați din România. Luni seara, un ministru a anunțat concedieri masive într-o serie de instituții.
05.08.2025 | 05:30
Concedieri masive anuntate de un ministru din Guvernul Bolojan se pregateste reducerea cu 20 a posturilor
Guvernul Bolojan are în plan concedieri masive în administrația locală. Se taie 20% din posturi. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Guvernul condus de Ilie Bolojan se pregătește să pună în aplicare reforma administrației centrale și locale. Asta înseamnă automat un val de concedieri în acest sector de activitate.

Guvernul plănuiește concedieri masive în administrația locală. Se taie 20% din posturi

Pe 18 iulie, premierul României prezenta într-o conferință de presă pachetul de măsuri privind reforma administrației publice locale. La acea dată, primul-ministru Bolojan a anunțat măsuri drastice în ceea ce privește angajații din primării și consiliile locale.

ADVERTISEMENT

Una dintre măsurile importante va fi: plafonarea numărului de angajați care va fi stabilit pentru fiecare localitate la nivel național. Pentru primării, indicatorul principal va fi numărul de locuitor. Pentru Consiliile Județene pot fi indicatori rafinați, pot fi numărul de UAT-uri. În acest fel vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene”, a spus Bolojan.

Între timp, dinspre Executiv încep să apară și cifre concrete legate de acest val de disponibilizări. Luni, 4 august, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a dezvăluit că Guvernul din care face parte intenționează să reducă cu 20% numărul de posturi din administrația publică, atât centrală, cât și locală.

ADVERTISEMENT

Sunt prevăzute propuneri de reducere a personalului bugetar pe partea autorităților administrației publice locale. Înainte de a spune despre ele, vă spun că este nevoie de eficientizare pe ambele laturi, adică pe partea autorităților locale, cât și pe partea autorităților centrale. Și pe partea autorităților centrale, la ministere și la structurile subordonate ministerelor, vor trebui luate măsuri”, a explicat ministrul, la B1TV.

ADVERTISEMENT

Cseke a mai punctat în apariția sa televizată că obiectivul apare și în programul de guvernare. Aici este menționată clar ”o reducere cu 20% a numărului de posturi în administrația publică, fie ea centrală, fie ea locală”.

ADVERTISEMENT

Cum se vor aplica reducerile de personal în administrația locală

Ministrul Cseke a mai explicat faptul că reducerea posturilor ar urma să se aplice diferențiat, în funcție de gradul localității și numărul de locuitori, conform sistemului din Ordonanța 63.

Ministrul a spus că acest mecanism ”nu taie de la toată lumea la fel. Unde s-a gestionat eficient activitatea și organigrama nu este complet folosită, reducerea s-ar putea să nu determine eliberări din funcție. În schimb, acolo unde organigrama este plină și eficiența a lăsat de dorit, va fi nevoie de reorganizare”.

ADVERTISEMENT

Cseke vine și cu vești bune pentru unii edili: ”Unde primarul a fost mai eficient și a gestionat situația într-un cadru de resurse umane mai limitat, dar eficient, acolo va fi oarecum în câștig. Adică acest sistem permite să facem diferențieri între meritoși și, hai să spunem, mai puțin meritoși”.