Fotbal intern

Conceicao, obligat să bată FCSB ca să rămână la Cluj! Portughezul e la un pas de demitere

12.09.2018 | 16:42
Conceicao obligat sa bata FCSB ca sa ramana la Cluj Portughezul e la un pas de demitere
ADVERTISEMENT

Antrenorul portughez al CFR-ului, Antonio Conceicao nu mai are nicio scăpare şi a ajuns într-un moment critic, fiind pur şi simplu obligat să o bată pe FCSB dacă vrea să rămână la Cluj! De altfel, este o situaţie tensionată în Gruia acolo unde tehnicianul a scăpat de demitere mai degrabă pentru că şefii s-au temut să-i plătească lusitanului clauza uriaşă de reziliere a contractului. Iniţial, Conceicao a promis că va părăsi echipa în cazul în care conducerea nu va fi mulțumită de ceea ce face solicitând un singur salariu peste drepturile la zi, dar totul s-a modificat atunci când antrenorul a simţit că i se pregăteşte îndepărtarea.

Mai mult de atât, pe la Cluj, a trecut deja Maqueda, un fost jucător al lui Real Madrid, și cel care trebuia să devină noul antrenor al ardelenilor. Atunci a fost momentul în care Conceicao a cerut toți banii, până la finalul contractului şi în care şefii au făcut un pas în spate, conştienţi că trebuie să îi dea foarte mulţi bani antrenorului la puţin timp după ce au procedat la fel şi în cazul lui Edi Iordănescu. Acum, conducerea echipei e mai decisă ca niciodată să se descotorosească de tehnician, considerat principalul vinovat pentru eşecul european.

ADVERTISEMENT
Conceicao, obligat să bată FCSB ca să rămână la Cluj! Antonio Conceicao in meciul de fotbal dintre echipele FC Voluntari si CFR Cluj, din etapa a IV-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, duminica, 12 august 2018. © FOTO: Razvan Pasarica / Sport Pictures
Ultimele rezultate ar putea să-i fie fatale antrenorului portughez care e la un pas să fie dat afară de conducerea clujenilor

Conceicao, obligat să bată FCSB ca să rămână la Cluj!

Ultimele rezultate n-au fost deloc pe placul şefilor din Gruia: dublă înfrângere cu Dudelange, din Luxemburg, egal cu Gaz Metan și eșec acasă cu Viitorul. Eliminarea din Europa League a zguduit din temelii clubul şi a dat peste cap toate calculele financiare. Şi atmosfera s-a deteriorat, portughezul și susținătorul lui, președintele Iuliu Mureșan, intrând într-un conflict pe faţă cu jucători pe care-i consideră fideli vechii conduceri, Copilu-Mara-Bilașco. De altfel, prima victimă a fost Arlauskis, lituanianul fiind scos din poartă și schimbat cu Fernandez, un spaniol pe care l-au adus noii șefi. Şi de Hoban au vrut să scape, dar jucătorul a refuzat trecerea la Voluntari şi a preferat salariul uriaş de la CFR.

CFR Cluj a luat titlul sezonul precedent, dar cheltuielile au fost uriaşe. Astfel, clujenii au dat cinci milioane de euro doar ca să iasă din insolvență, apoi a urmat venirea lui Dan Petrescu, un antrenor deloc ieftin şi cu pretenţii mari atât financiare, cât şi din punct de vedere al jucătorilor doriţi. Totul trebuia să fie recuperat cu banii din Europa, dar eliminarea prematură din competiţie a dus la prăbuşirea construcţiei.

ADVERTISEMENT
Conceicao, obligat să bată FCSB ca să rămână la Cluj! Antonio Conceicao in meciul de fotbal dintre echipele FC Voluntari si CFR Cluj, din etapa a IV-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, duminica, 12 august 2018. © FOTO: Razvan Pasarica / Sport Pictures
Julio Baptista are şi el un rol important în faptul că Antonio Conceicao este în continuare antrenor la CFR Cluj

Ce rol a jucat Baptista în rămânerea lui Conceicao

Forţat să câştige jocul cu roş albaştrii pentru a rămâne antrenor la CFR Cluj, Antonio Conceicao s-a bazat până acum pe contract şi a avut noroc pentru că patronul Nelu Varga nu a fost mulţumit de recomandările primite de la Toni Curea. Ultimul este cel care l-a propus pe Maqueda drept principal în Gruia şi l-a adus pe Baptista în calitate de mare vedetă. Nu a durat mult până când finanţatorul a observat că cel poreclit Bestia e departe de forma de altădată şi că nu are cum să-i garanteze nici titlul şi nici intrarea în grupele Europa League. 

Astfel, Conceicao şi-a mai câştigat câteva zile ca antrenor la CFR, dar un eventual eşec împotriva principalei rivale, FCSB ar duce ecartul deja la 5 lungimi. Unul considerat insuficient de către Gigi Becali care anunţa că vrea un număr dublu de puncte ca avantaj la finalul sezonului regulat. De altfel, latifundiarul din Pipera a solicitat acest lucru şi pentru că de când se desfăşoară campionatul în acest format nu a reuşit încă să ia titlul. “Mi-a zis MM că în play-off suntem dezavantajați fiindcă unele cluburi se dau la o parte din fața rivalelor noastre principale, avem dușmani. Ca să nu mai avem probleme trebuie să facem zece puncte peste locul al doilea”, declara Becali cu puţin timp în urmă.

ADVERTISEMENT