Momente greu de descris au trebuit medicii legiști din Italia să pună cap la cap în cazul româncei ucise de un băiat de 17 ani. A comis crima cu o furie inumană, au spus aceștia.
După ce au efectuat autopsia româncei în vârstă de 42 de ani au scos la iveală detalii şocante care au fost adăugate la anchetă. Tânărul ar fi trimis chiar și un mesaj pentru sora victimei de pe telefonul acesteia, scrie Antena 3 CNN.
Autoritățile italiene au reușit să refacă pas cu pas desfășurarea unei crime care a șocat întreaga țară. O femeie româncă de 42 de ani, mamă a doi copii, a fost contactată de agresorul său printr-o platformă pentru servicii sexuale, unde au stabilit să se întâlnească.
Aceasta a fost transportată de un prieten marocan, care a observat că femeia a fost întâmpinată de un tânăr purtând ochelari, aparent calm, mai scrie sursa citată.
Potrivit Corriere della Sera între cei doi a izbucnit un conflict din cauza banilor, ceea ce a și declanșat violența inimaginabilă a atacatorului de origine albaneză.
Experții legiști din Italia au declarat că rar au văzut un asemenea nivel de agresivitate, în timp ce femeia a luptat cu disperare pentru viața sa. Criminalul a mărturisit că a folosit o tehnică de wrestling, un sport pe care îl practica intens, pentru a o ucide.
După ce a comis fapta, agresorul și-a continuat rutina zilnică, participând la cursuri și luând masa cu familia, fără să trezească suspiciuni. Mai mult, a trimis un mesaj de pe telefonul victimei către sora acesteia, afirmând că se află cu un bărbat afectuos și că se va întoarce acasă a doua zi.
De asemenea, managerul sălii de fitness la care tânărul se antrena pentru MMA a spus pentru presă ce comportament ciudat avea ucigașul la sală și cum toți îl priveau ca pe un robot.
„Nu a arătat niciodată un comportament ciudat sau semne de dezechilibru. De fapt era mult prea politicos (…) A avut o rutină extremă, un comportament aproape schematic care părea al unui robot. Venea mereu la sală cu aceeași punctualitate și nu se abătea de la rutina sa”, a povestit managerul sălii de fitness la RAI, citat de stiridiaspora.ro.
Maria Campai, o româncă de 42 de ani stabilită în Italia, a fost găsită moartă după ce a dispărut timp de șapte zile. Ea a fost ucisă de un adolescent italian de 17 ani, pe care l-a cunoscut online. Cei doi s-au întâlnit în Viadana, unde băiatul locuia, iar întâlnirea s-a încheiat tragic, tânărul lovind-o în cap și sufocând-o.
După crimă, băiatul i-a ascuns trupul într-o vilă abandonată, iar motivele sale ar fi fost curiozitatea de “a ști cum este să ucizi”. Pasionat de arte marțiale, adolescentul nu a arătat nicio urmă de regret, fiind arestat de carabinieri.