Sport

Concurent pe post pentru Ianis Hagi! Mutarea pregătită de Rangers

26.10.2020 | 17:59
Concurent pe post pentru Ianis Hagi! Mutarea pregătită de Rangers
Ianis Hagi. Sursă foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi are un debut de sezon reușit în Scoția, însă din prima lună a anului viitor, s-ar putea să aibă mai mult de tras pentru un loc în primul “11”.

Echipa lui Ianis își dorește să-și întărească lotul în următoarea perioadă de transferuri, pentru a se putea bate pentru titlu de campioană cu Celtic. Rangers vrea să îl aducă pe Lovro Majer, mijlocaș ofensiv de 22 de ani de la Dinamo Zagreb.

ADVERTISEMENT

În afara lui Rangers și formații ca Leeds United, Fiorentina, Sevilla sau Valencia sunt interesate de fotbalistul croaților, potrivit celor de la Calciomercato.

Croatul a eliminat-o pe CFR din Liga Campionilor

Jucătorul, internațional croat de tineret, a evoluat împotriva celor de la CFR Cluj în turul secund al Ligii Campionilor. Dinamo Zagreb a mers mai departe după ce s-a impus la loviturile de departajare.  În actuala stagiune, Lovro Majer a evoluat în 10 jocuri pentru formația din Croația și a dat două goluri. De asemenea, și-a trecut în cont și două pase de gol.

ADVERTISEMENT

Fiul lui Gică Hagi ar putea fi concurent pe post cu Lovro Majer. Ianis este după 12 runde din campionatul Scoției cel mai bun pasator, cu șase assist-uri. Totodată, Hagi junior a dat și un gol în primul eșalon scoțian, dar și două pase de gol în preliminariile celei de-a doua competiții europene.

Jurnaliștii din Scoția l-au lăudat pe Ianis Hagi după succesul înregistrat de Rangers contra celor de la Livingston, scor 2-0.

Ianis a reușit o pasă de gol în Scoția

Echipa lui Hagi a dat repede cele două goluri. Joe Aribo și Jermaine Defoe au marcat în minutele 9 și 16. Hagi junior a dat o pasă de gol la prima reușită a jocului, prestația lui fiind una bună pe parcursul celor 83 de minute cât a stat pe teren.

ADVERTISEMENT

În Europa League, în jocul lui Rangers cu Standard Liege, Ianis a fost titular. Echipa lui Hagi s-a impus cu 2-0, dar jurnaliștii au avut păreri diferite despre Ianis.

„Tânărul mijlocaș român aproape a înscris cu un șut superb de la distanță în prima repriză, înainte să primească un cartonaș galben după o intrare dură la Gavory. Arată neîncrezător și s-a chinuit să își facă simțită prezența. A fost schimbat în a doua repriză. 5”, au scris cei de la The Scottish Sun.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE