Postul de televiziune a anunțat treptat care sunt cele 9 concurente care luptă pentru titlul de „cea mai stilată femeie din România”. Este vorba de nume importante din showbiz-ul autohton.
Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities”, este pregătită să le cunoască pe tinerele care sunt gata să dea totul în numele stilului și modei.
Olga Verbițchi va defila pe scena de la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Câștigătoarea show-ului X-Factor de la Antena 1 este originară din Republica Moldova, dar se bucură de recunoaște atât în țara natală, cât și în România.
Tânăra în vârstă de 20 de ani participă la emisiunea de modă pentru experiență, cât și pentru dorința de a evolua, de a învăța lucruri noi. În plus, cântăreața vrea să le arate celor de acasă că nu se pricepe numai la muzică, ci și la alte domenii.
„Particip la Bravo, ai stil! Celebrities pentru experiența în sine și din dorința de a evolua. De mică, de când am început să cânt și am intrat în lumea artistică, am realizat că trebuie să dețin «tot pachetul», iar stilul face parte din acesta.
Este important să ai o anumită imagine coerentă, care să fie ca un mesaj către publicul tău, să te pui în valoare și prin ceea ce alegi să porți, iar alegerile vestimentare să nu fie în contradicție cu tine, ci dimpotrivă, să te reprezinte”, a spus Olga.
O altă vedetă care se află printre concurentele de la Kanal D este Carmen Negoiță, renumită pentru blogul său de călătorii, beauty și lifestyle. În plus, are o comunitate foarte mare pe Instagram și a fost participantă la Ferma de la Pro TV, în anul 2019.
Frumoasa blondină a fost căsătorită cu Ionuț Negoiță, fost patron al clubului FC Dinamo București. În prezent, Carmen Negoiță se iubește cu Cătălin Boboc, secretar de stat la Ministerul Muncii, alături de care s-a afișat în online.
„Stilul meu este un mix de stiluri pentru că îmi place să experimentez. Întotdeauna m-am regăsit mai mult în zona androgină, dar port cu drag și rochii foarte elegante, feminine, cu trenă.
Cred că mi s-a făcut dor de perioada când mergeam la «Săptămânile modei» și concepeam ținute extravagante. M-am gândit că este momentul să îmi mai pun creativitatea la contribuție și să mă mai joc cu stilurile…”, a declarat vedeta, notează libertatea.ro.
Celor două persoane publice de mai sus li se alătură cele deja anunțate până acum, și anume: Anda Adam, Nicoleta Nucă, Ioana Filimon, Otniela, Ruxi, Sensy şi Mădălina Pamfile.
Fosta iubită a lui Victor Slav consideră că este în pas cu tendințele în modă și că de multe ori a putut fi considerată trendsetter, tinerele inspirându-se de-a lungul anilor din ținutele purtate în videoclipurile sale.
În ceea ce o privește pe cealaltă cântăreață, Nicoleta Nucă, artista susține că a acceptat provocarea „Bravo, ai stil! Celebrities” pentru că a fost criticată în repetate rânduri de Raluca Bădulescu, jurată în show-ul de la Kanal D.
„Îmi plac provocările, sunt mereu dornică să ies din zona mea de confort. Cu siguranță voi învăța lucruri noi despre mine. Voi învăța despre oameni și asta mă motivează cel mai mult.
Am un stil versatil și sunt sigură că în competiție voi învăța multe lucruri noi legate de fashion, despre care nu știam până acum și care mă vor ajuta pe viitor”, a declarat Nicoleta Nucă.
Ruxy și Sensy sunt extrem de cunoscute pe rețelele de socializare, acolo unde sunt foarte active. Frumoasa brunetă, pe numele ei real, Roxana Erdei este social media influencer, scenarist, regizor și actor. Este unul dintre cei mai urmăriți comedianți.
„Eu sunt artist în sufletul meu, îmi place să creez artă sub orice formă, de la clipuri, scenarii, cărți până la compoziții vestimentare. În plus, îmi place entertainment-ul, prin el mă eliberez și îmi oferă șansa să creez ținute extravagante”, a spus Ruxy.
Sensy activează la rândul ei de multă vreme în mediul virtual, unde se bucură de o experiență de peste 15 ani. A început să lucreze în 2009, colaborând cu branduri de renume, emisiunea „Bravo, ai stil!” fiind o adevărată provocare pentru ea.
Mădălina Pamfile vrea să le arate juraților de la Kanal că este o persoană stilată, matură și echilibrată. Este mama a doi copii, o perioadă dispărând din lumina reflectoarelor. Acum fosta asistentă TV este gata să revină în forță pe micile ecrane.
„Ar fi cazul să învăț să mă îmbrac, să am stil. Până acum, la prezentări, concursuri de Miss, am primit ținutele cu care să defilez. La „Bravo, ai stil! Celebrities” vreau să îmi pun și eu mintea la contribuție, vreau să îmi compun singură ținutele și sper să fie unele frumoase.
Nu am încă un stil bine definit, până acum stilul a fost unul mai sexy, încerc să ies din această zonă, în curând împlinesc 30 de ani, îmi doresc să adopt un stil”, a declarat fosta Miss România, Ioana Filimon.
Otniela Sandu a fost concurentă la Ferma, dar nu a dat curs niciunei emisiuni care ține de modă, totul până acum. Blondina vrea să iasă din zona de confort și mai ales, să învețe lucruri noi.
„În viața de zi cu zi îmi fac destul de repede ținutele și rar port hainele așa cum le achiziționez De obicei le dau o altă interpretare.
Nu știu dacă toate sunt reușite din punct de vedere stilistic, dacă ne luăm după niște reguli, dar dacă mie îmi plac și mă simt bine, transmit mai mult decât dacă aș purta o ținută clasică, purtată după reguli”, a spus vedeta.