Un judecător al Curții Supreme din New York a amânat vineri condamnarea fostului președinte al SUA, Donald Trump, în dosarul „bani contra tăcere“ până la data de 26 noiembrie, după alegerile prezidențiale.
După ce s-a ocupat timp de șapte săptămâni de dosarul lui Donald Trump, Juan Merchan, judecător interimar la Curtea Supremă a statului New York, urma să dea o sentință în acest caz pe data de 18 septembrie.
Însă, acesta a decis vineri, 6 septembrie, să amâne condamnarea fostului președinte al SUA până după alegerile prezidențiale, invocând „cadrul temporal unic în care se află această chestiune” .
”Nu este o decizie pe care instanța o ia cu ușurință, dar este decizia care, în opinia acestei instanțe, promovează cel mai bine interesele justiției”, a scris judecătorul Merchan în decizia de patru pagini în care a subliniat unicitatea acestui caz în istoria SUA.
Decizia judecătorului Curții Supreme din New York a venit în urma unei solicitări formulate de avocatul lui Donald Trump în care a cerut amânarea pronunțării sentinței până după alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.
Judecătorul Juan Merchan a transmis că „amânarea deciziei privind moțiunea și condamnarea, ar trebui să înlăture orice sugestie conform căreia Curtea ar fi emis vreo decizie sau ar fi impus o sentință fie pentru a oferi un avantaj oricărui partid politic și/sau orice candidat, fie pentru a crea un dezavantaj”.
Cu toate acestea, presa de peste Ocean susține că hotărârea reprezintă o victorie semnificativă pentru fostul lider de la Casa Albă, care luni de zile a încercat să își amâne procesele pentru a recâștiga președinția SUA.
Vă reamintim că la finalul lunii mai, Donald Trump a fost găsit vinovat de 34 de capete de acuzare privind falsificarea de documente contabile, menite să ascundă o plată în valoare de 130.000 de dolari către actrița de filme pentru adulţi, Stormy Daniels, chiar înainte de victoria sa la alegerile prezidenţiale din 2016.
Potrivit procurorilor, banii i-au fost oferiți actriței ca să păstreze tăcerea în legătură cu o aventură despre care ea spune că a avut-o cu Trump în anul 2006.
În acest caz, Donald Trump riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare, însă judecătorul are libertatea să îi impună o pedeapsă cu amendă, probațiune sau un termen scurt de închisoare.
Astfel, decizia de amânare a sentinței marchează încă o întârziere în cazurile penale în care este cercetat Donald Trump ce a reușit să își amâne condamnările până după alegeri în speranța că va recâștiga președinția SUA și le va anula.
Dacă câştigă alegerile prezidențiale, republicanul ar putea ordona Departamentului de Justiţie să renunţe la acuzaţiile federale de interferenţă electorală care îl vizează, spun jurnaliștii americani.