Este vorba despre japonezul Iwao Hakamada, arestat pe 18 august 1966, atunci când avea doar 30 de ani. Bărbatul a fost acuzat pe nedrept, așa cum s-a dovedit în final, de ucidere familiei șefului său. Bărbatul ar fi fost forțat să-și mărturisească crima, în timp ce singura ”dovadă” găsită de polițiști s-a dovedit a fi neconcludentă: o pereche de pantaloni pătați cu sânge.
Un trbiunal japonez l-a achitat, însă, pe Iwao Hakamata, ajuns acum la 88 de ani. Iwao Hakamada a fost boxer în tinerețe, însă s-a reprofilat spre producția de miso (soia fermentată). A petrecut 46 de ani pe culoarul morții și alți 10 așteptând să fie absolvit de vină, iar în apărarea sa au sărit încă din 1966 apărătorii drepturilor omului, cei care se opun pedepsei cu moartea.
Cel mai longeviv condamnat la moarte din lume nu a putut să participe personal la audierile care au avut loc la Shizuoka. Așadar, după aproape 60 de ani, concluziile judecătorhului au pus serios sub semnul întrebării ancheta inițială și concluzia acesteia. ”Instanţa a constatat că au fost fabricate trei elemente probatorii care sugerau că acuzatul a fost autorul crimei. Excluzând aceste elemente, celelalte elemente incriminatorii nu sunt suficiente pentru a stabili că el este autorul infracţiunilor„, a subliniat judecătorul.
De asemenea, judecătorul a considerat metoda de interogare drept ”inumană”, bărbatul fiind practic torturat și obligat să facă declarații prin ”durere fizică și psihică”. De altfel, avocații apărării au susținut mereu că bărbatul este nevinovat, însă a fost obligat să mărturisească pentru a scăpa de tortură, la fel ca în Evul Mediu, conform NHK.
Conform CNN, avocatul lui Hakamata a declarat că acesta a fost imobilizat fizic și interogat 12 ore pe zi timp de 23 de zile. Mai mult, judecătorul Kunii Tsuneishi a constatat că hainele cu sânge găsite de autorități fuseseră acolo cu mult timp după comiterea crimelor. ”Instanţa nu poate accepta faptul că pata de sânge ar rămâne roşiatică dacă ar fi stat înmuiată în miso mai mult de un an.
Petele de sânge au fost prelucrate şi (hainele) ascunse în container de către autorităţile de investigare după o perioadă considerabilă de timp de la incident. Domnul Hakamata nu poate fi considerat criminalul”, a explicat judecătorul Tsuneishi. În 2014, un test ADN a demonstrat că sângele de pe acele haine nu se potriveau cu alte inculpatului, astfel că cel mai probabil anchetatorii ”au modificat probele punând sânge pe haine”.
Așadar, autoritățile cel mai probabil au fost depășite de situație și au preferat să îi însceneze bărbatului întregul caz, pentru a închide cât mai rapid ancheta. ”Verdictul a fost ceea ce aşteptam. A fost o luptă foarte lungă. Următoarea noastră acţiune este să le cerem procurorilor să nu facă apel”, a declarat Akiko Abe, o femeie în vârstă de 64 de ani, susținătoare a lui Hakamata.
Cu toate acestea, japonezii se întreabă acum câte astfel de cazuri mai există, de nedreptate evidentă. ”Există oameni care suferă din cauza unor acuzaţii false, deoarece poliţia încearcă să tragă concluzii pripite. Cred că există multe cazuri în care nu putem avea cu adevărat încredere în poliţie şi nu ştim dacă aceasta a efectuat o anchetă completă”, a adăugat femeia.
Din păcate pentru Hakamata, cei aproape 60 de ani petrecuți după gratii l-au transformat într-un om lipsit de sentimente și speranță. ”Am dus o bătălie care părea fără sfârşit, atâta timp. Uneori zâmbeşte fericit, dar asta se întâmplă atunci când este în visul său. Nici măcar nu am discutat despre proces cu Iwao din cauza incapacităţii sale de a recunoaşte realitatea”, a mărturisit sora bărbatului, Hideko. În Japonia, condamnații la moarte află că vor fi spânzurați cu câteva ore înainte ca acest lucru să se întâmple. Poate dura ani de zile până la punerea în aplicare a pedepsei, mai ales în cazuri complicate în care vinovăția cuiva nu este certă.