Condimentul pe care trebuie să-l consumi după noaptea de Revelion, deoarece ușurează digestia și te vei simți mult mai bine. Se găsește ușor și poate fi folosit în mai multe preparate.
În noaptea de Revelion, multe persoane se bucură de diverse preparate culinare, alături de persoanele dragi. Cu toate acestea, dacă ai mâncat prea mult, s-ar putea să simți o senzație de balonare în ziua următoare.
Din fericire, există un condiment care poate fi util pentru stimularea digestiei. Este vorba despre turmeric sau curcuma. În general, se utilizează în bucătăria asiatică, dar este folosit și la noi în țară.
Are un pigment galben, care colorează multe feluri de mâncare, iar aroma este inedită. De multe ori, condimentul se găsește sub formă de pulbere.
Turmericul are mai multe proprietăți, iar printre cele mai cunoscute se numără stimularea digestiei. Este un condiment recomandat de mulți nutriționiști și poate reduce inflamația și stresul oxidativ.
Deși este un proces imun natural, inflamația poate provoca probleme mari de sănătate, atunci când devine cronică. Mai exact, poate duce la apariția cancerului, a bolilor cardiovasculare și neurodegenerative.
Substanța activă din acest condiment, curcuminul, se numără printre cei mai puternici compuși antioxidanți și antiinflamatorii. Turmericul contribuie la scăderea riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, având și proprietăți anti-cancer.
Poate ajuta la reducerea riscului de a dezvolta cancer și poate inhiba dezvoltarea tumorilor maligne. Alte beneficii sunt reducerea simptomelor artritei și protejarea sănătății creierului.
Mai mult, poate contribui la îmbunătățirea performanței atletice și la recuperarea post-tratament, dar și la reducerea durerilor musculare și deteriorării țesutului muscular, după cum au observat unii sportivi, notează Agerpres.
Un alt beneficiu al turmericului este faptul că poate scădea stresul oxidativ indus de exercițiile fizice. La sportivi, poate ameliora funcția gastrointestinală, după cum este precizat în “Effects of Curcumin Supplementation on Sport and Physical Exercise: A Systematic Review”, de pe National Library of Medicine.
Turmericul se folosește în amestecuri de condimente, cum ar fi curry, dar și în marinade, dressing-uri sau salte sosuri. Se mai poate utiliza pentru asezonarea preparatelor culinare, mai ales a celor care conțin carne.
Unele persoane îl adaugă în shake-uri și smoothie-urui. Având în vedere beneficiile pentru sănătate, este recomandată includerea acestuia în dietă.