Rapid are un nou sezon dificil pe plan intern. Giuleştenii au prins play-off-ul, dar sunt pe locul 6 în campionat, iar speranţa de a ajunge în cupele europene se leagă de parcursul din Cupa României.
Adrian Iencsi, cel care a fost antrenor secund la Rapid în stagiunea precedentă, a vorbit la emisiunea „Suflet de rapidist” despre cum îşi pot atinge giuleştenii obiectivele ambiţioase din stagiunea viitoare:
„În primul rând, cred că ar trebui consolidat lotul de jucători. Apoi ar trebui construit un grup foarte unit. Depăşeşte orice situaţie, în orice moment. Este foarte important să ai un grup foarte unit, pentru că poţi deveni cel mai bun.
Iar în acest moment, Rapidul nu poate fi un grup foarte unit. Sunt foarte mulţi jucători noi, internaţionali. E nevoie de timp. Asta mi-aş dori să văd. Un antrenor care să aibă continuitate. Mi-aş dori pentru Şumudică să continue.
Este benefic pentru club. El îşi cunoaşte jucătorii. Chiar dacă are un eşec, îţi ştii echipa şi îţi dai seama ce trebuie să faci în următorul sezon ca echipa să fie la un nivel mai înalt. Eu asta mi-aş dori în viitorul apropiat, în următorul sezon.
Vorbind de viitorul apropiat, încă suntem în plin campionat. Băieţii sunt în grafic, joacă o semifinală de Cupă. Mi-aş dori să văd o echipă extrem de unită, de determintă, cu un rezultat foarte bun la Hermannstadt.
Vreau să vedem Rapid în finala Cupei şi de ce nu, vom vedea la finalul sezonului cum ridică băieţii trofeul Cupei României. Iubesc foarte mult această echipă, m-am sacrificat pentru această echipă.
Parcă acum la Rapid sunt condiţii extraordinar de bune. Un lot foarte puternic, jucători de mare calitate, de ce nu putem vedea Rapid campioană şi în cupele europene? Vedem lucruri bune. Jos pălăria pentru ceea ce fac cei doi acţionari”, a spus Adrian Iencsi la „Suflet de rapidist”.