Sport

Condiția lui Kylian Mbappe pentru a-și prelungi contractul cu PSG. De ce s-au blocat negocierile cu Real Madrid

Zvonurile privind viitorul lui Kylian Mbappe sunt tot mai numeroase, iar ultima variantă ar fi că el este dispus să-și prelungească înțelegerea cu PSG. Dar pune o condiție vitală pentru ca acest lucru să se întâmple.
24.03.2022 | 07:15
Conditia lui Kylian Mbappe pentru asi prelungi contractul cu PSG De ce sau blocat negocierile cu Real Madrid
Zvonurile privind viitorul lui Kylian Mbappe sunt tot mai numeroase, iar ultima variantă ar fi că el este dispus să-și prelungească înțelegerea cu PSG. Dar pune o condiție vitală pentru ca acest lucru să se întâmple. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Viitorul atacantului continuă să fie învăluit în mister, chiar dacă Real Madrid dă asigurări că, în vară, va semna cu clubul din capitala Spaniei. De altfel, chiar jucătorul a spus că încă nu a luat o decizie în acest sens.

Kylian Mbappe, condiție importantă pentru a continua cu PSG

Cu toate că lasă să planeze incertitudinea cu privire la formația pentru care va juca din sezonul viitor, Kylian Mbappe tratează pe toate fronturile. Iar presa franceză a scris despre condiția pe care le-a pus-o celor de la PSG pentru a-și prelungi contractul scadent în vară.

ADVERTISEMENT

Conform site-ului lesport10.com, campionul mondial dorește să-și controleze drepturile de imagine, mai ales că ajuns să fie un brand. Aceasta este marea cerere a lui Mbappe și pe care șefii de pe Parc des Princes par hotărâți să i-o accepte.

Când a ajuns la formația din capitala Franței, fotbalistul nu avea același statut și a renunțat astfel la majoritatea drepturilor sale în favoarea clubului, dar situația s-a schimbat. De acum înainte, Kylian Mbappe este consultat în mod regulat în ceea ce privește relațiile cu sponsorii clubului.

ADVERTISEMENT

Singurul fotbalist din lotul parizienilor care mai beneficiază de o astfel de libertate în ceea ce privește situația comericală este superstarul Lionel Messi. Aceasta a fost una dintre condițiile argentinianul în vara trecută când a plecat de la Barcelona și a semnat cu PSG.

Perez nu vrea să-i lase drepturile de imagine fotbalistului

Cererea lui Kylian Mbappe, care nu-l deranjează prea tare pe președintele Nasser Al-Khelaifi, este o veste care schimbă în totalitate tot ce se credea că se va întâmpla în această vară cu starul de 23 de ani, care era dat mai mult ca sigur la Real Madrid.

ADVERTISEMENT

Doar că drepturile de imagine ale atacantului provoacă o problemă în negocierile sale cu ”galacticii”. La Real se obişnuieşte ca jucătorii să cedeze 50 la sută din drepturile lor de imagine către club şi doar Cristiano Ronaldo a fost excepţia de la această regulă.

Kylian Mbappe ar dori un tratament asemănător cu cel al portughezului pe Santiago Bernabeu, însă președintele Florentino Perez nu este convins că merită să facă acest lucru, în ciuda faptului că l-ar aduce gratis pe cel mai râvnit jucător al momentului.

ADVERTISEMENT

Mbappe e la cuțite și cu federația franceză

Mbappe are o situație delicată și la naționala Franței din cauza drepturilor de imagine. Cele două părți nu au găsit nicio rezolvare până acum, iar atacantul a refuzat să participe la mai multe acţiuni media organziate de federaţie.

Atacantul echipei Paris Saint-Germain s-ar simţi inconfortabil cu unele dintre mărcile aflate în parteneriat cu FFF și ar fi, de asemenea, nemulţumit de termenii acordului dintre federaţie şi jucătorii selecţionaţi cu privire la drepturile lor de imagine, care datează din 2010.

Pe atunci, după dezastrul de la Cupa Mondială din Africa de Sud, s-a convenit ca drepturile de imagine să fie distribuite în mod egal între cei 23 de jucători selecţionaţi, lucru considerat injust de Mbappe și reprezentanții săi.

ADVERTISEMENT
„Cutremur” la Universitatea Craiova » Mitriță i-a înjurat pe secunzii lui Gâlcă, iar...
„Cutremur” la Universitatea Craiova » Mitriță i-a înjurat pe secunzii lui Gâlcă, iar antrenorul principal a ripostat!
Gigi Becali, „incurabil“: a pierdut un proces costisitor, dar dă semne că nu...
Gigi Becali, „incurabil“: a pierdut un proces costisitor, dar dă semne că nu și-a învățat lecția scumpă
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
Jumătate de ţară, sub cod galben de furtuni de la ora 12:00. Judeţele...
Jumătate de ţară, sub cod galben de furtuni de la ora 12:00. Judeţele care rămân joi sub cod de caniculă prelungit. HARTĂ
Gigi Becali, accident rutier în Pipera, chiar în faţa bisericii pe care o...
Gigi Becali, accident rutier în Pipera, chiar în faţa bisericii pe care o construieşte din banii săi
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral....
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral. Cum s-a afișat fosta iubită a lui Florin Ristei / FOTO
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Gigi Becali, implicat într-un accident de circulație chiar în Pipera. Care este starea...
Gigi Becali, implicat într-un accident de circulație chiar în Pipera. Care este starea patronului FCSB
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Suma URIAȘĂĂĂ primită de Ianis Hagi de la Antena 1. Nunta i-a adus...
Suma URIAȘĂĂĂ primită de Ianis Hagi de la Antena 1. Nunta i-a adus bani muuuuulți în conturi. Poate să-și cumpere 3 vile cu ei!
VIDEO. Șoșoacă s-a plâns de câți bani a dat pe un sandvici la...
VIDEO. Șoșoacă s-a plâns de câți bani a dat pe un sandvici la Bruxelles. Cum arată biroul ei din Parlamentul European
Ce zice Marina Almășan despre femeia cu care a înlocuit-o Georgică Cornu, la...
Ce zice Marina Almășan despre femeia cu care a înlocuit-o Georgică Cornu, la o lună de la despărțire? „Mi-e milă de ea, dar se potrivesc…”