Fanii lui CFR Cluj i-au cerut demisia lui Dan Petrescu, iar Cristi Balaj a reacționat la FANATIK SUPERLIGA. Președintele grupării din Gruia este dezamăgit după eșecul categoric cu UTA Arad, scor 3-1.
CFR Cluj încă suferă în SuperLiga, chiar și după eliminarea din preliminariile Conference League. Formația lui Dan Petrescu a câștigat doar două puncte în ultimele trei etape, iar răbdarea fanilor a ajuns la final.
La sfârșitul partidei cu UTA Arad, fanii celor de la CFR Cluj i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. Cristi Balaj a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre situația antrenorului care este așteptat să aducă titlul înapoi în Ardeal.
„La ce rezultate avem, cu toții trebuie să plecăm acasă, nu doar Dan Petrescu pentru că toți suntem răspunzători. Suporterul care vine pe stadion este obișnuit cu anumite performanțe, îi este greu să digere.
În acest moment supărarea lor este mare pentru că aceeași jucători au demonstrat că pot, au venit cu speranță la stadion, la fel ca și noi. În momentul în care joci de o asemenea manieră este normal să reacționeze și principalul vinovat de fiecare dată când apar rezultatele negative este antrenorul.
În acest moment este greu să faci schimbări în lot, există și o listă cu anumite limite. Nu putem decât să muncim, să încercăm să obținem maximum în această perioadă, iar ei să fie bărbați. Să se uite unii în ochii celorlalți și să realizeze ce au făcut greșit, iar noi trebuie să încercăm să găsim soluții în perioada de iarnă”, a spus Balaj.
„La supărare sau la cald nu vorbesc și nu iau decizii. (n.r. – Va urma o revoluție în lotul CFR-ului?) Revoluție este mult spus, avem anumite limite. Încă lucrăm la redresarea situației financiare, căutăm jucători care să fie transferați pentru a obține venituri, nu doar să aducă un plus valoare.
Dacă nu exista acest proces existau două variante, domnul Varga aducea bani mai mulți de acasă sau apărea un dezastru care nu ne face cinste. Este vreo echipă care nu vine la Cluj să câștige? Crezi că noi mergem într-o deplasare fără dorința de a câștiga?
E normal că toți vor să câștige. Nu am subestimat UTA, am văzut partidele lor și știam că va fi o partidă dificilă. Nu cred că există partide ușoare în Liga 1, este un campionat surpriză și aici este meritul echipelor din pozițiile de play-off în acest moment.
Atitudinea a făcut diferență și de asta clasamentul arată într-o așa manieră. Un antrenor este menținut de rezultate, indiferent de clubul la care antrenează. Nu s-a discutat de o eventuală demitere a lui Dan Petrescu”, a mai spus Cristi Balaj.
„Domnul Varga privește diferit fenomenul acum, are un altfel de discernământ comparativ cu perioada în care a intrat în fotbal. Lua deciziile mult prea rapid, acum se gândește și dă șansă, încearcă să sprijine și comunică.
Dacă fugeam de acest moment îmi era ușor să nu vă răspund la telefon, cel mai greu e să vorbești. După ce vorbești sunt extrase anumite exprimări, jucătorii citesc și câteodată unii dintre ei se mai și supără când spui adevărul.
Mai vin și fanii dezamăgiți când spui realitatea din acest moment. Uneori pentru a reuși să îți iei elan trebuie să faci un pas în spate, să ai de unde să pornești și noi asta facem acum”, a declarat președintele ardelenilor.