FC U Craiova 1948 e pe locul 8 în SuperLiga, însă conducerea clubului a trasat ca obiectiv lui Marius Croitoru accederea în play-off.
Invitat la emisiunea lui Gabi Safta, Marcel Pușcaș i-a dat lui Marius Croitoru mai multe sfaturi: „S-a discutat cu Marius. Trebuie să analizeze lipsurile și să identifice veriga slabă. Să pună pe teren cei mai în formă jucători, fără concesii.
Jucătorii să înțeleagă de ce joacă sau nu. Sigur, ca orice antrenor, și Croitoru își dorește să câștige, dar depinde cum abordezi jocul”.
Chiar dacă rezultatele sunt pe primul loc, Marcel Pușcaș e de părere că FC U Craiova 1948 e important să practice un joc plăcut: „Poți să joci frumos și să pierzi sau joci urât și câștigi, iar moralul echipei este din ce în ce mai bun, deci va genera și un joc frumos”.
Marcel Pușcaș are un mesaj direct și pentru jucătorii lui Marius Croitoru, despre care spune că în ultimul timp nu au cea mai bună atitudine: „Trebuie să înțeleagă că trebuie să fie modești. Poate sunt cocoloșiți, poate, la unii dintre ei, a intervenit o stare de automulțumire”.
Ba mai mult, oficialul oltenilor i-a băgat pe jucători în ședință: „Eu cred că au înțeles ceva din discuția purtată cu ei. Sunt doi-trei jucători pe care nu-i mai recunosc față de sezonul trecut”.
Președintele lui FC U Craiova 1948 avertizează că dacă nu vor remedia aceste probleme vor pleca de la echipă: „Fac un meci bun, dau și gol, iar trei meciuri nu-i mai vezi pe teren. Ce-i asta? Nu mai am nevoie de tine! Derutează și antrenorul, și colectivul. Dacă nu vrei, uităm unii de alții”, a declarat oficialul lui FC U Craiova 1948.
Adrian Mititelu are așteptări mari în acest sezon, în care speră ca Marius Croitoru să îi aducă și un trofeu: „Obiectivul de a juca anul acesta în play-off și de a câștiga Cupa României este unul realist, pe măsura valorii echipei, a condițiilor oferite de club și, nu în ultimul rând, a suportului oferit de fani.
Cu excepția a unu, două jocuri, am fost vioara întâi. Sunt convins că Marius va găsi remediul hibelor din jocul nostru și vom aduna puncte începând cu meciul următor!”.
De cealaltă parte, Marius Croitoru vrea să își impună cu orice preț filosofia de joc: „Prefer să câștig în urma unui joc frumos, nu vreau să câștig sub orice formă. Prefer să fiu schimbat, dar în urma unui joc frumos. Nu vreau să câștig cu un joc execrabil”.