News

Conducerea Gărzii de Mediu, împărțită frățește între PNL și PSD. Șefii instituției, printre cei mai săraci bugetari

Dintre cei patru șefi ai Gărzii Naționale de Mediu (GNM), doi vin pe filiala PNL, inclusiv directorul instituției, iar alți doi pe linia PSD
05.02.2024 | 09:07
Conducerea Garzii de Mediu impartita frateste intre PNL si PSD Sefii institutiei printre cei mai saraci bugetari
Oamenii din fruntea Gărzii de Mediu și legăturile politice. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Odată cu formarea coaliției PNL-PSD, cele două partide și-au impus oamenii în conducerea Gărzii Naționale de Mediu (GNM). Astfel că, dintre cei patru șefi ai instituției, comisarul general și alți trei comisari adjuncți, toți sunt fie membri de partid sau au fost numiți la presiunea directă a acestora. În același timp, potrivit declarațiilor de avere ale acestora, cei patru șefi sunt printre cei mai săraci bugetari, unii dintre aceștia neavând niciun bun sau conturi de economii declarate.

Șeful Gărzii de Mediu, cel mai sărac bugetar

Garda Națională de Mediu este condusă, din luna mai a anului trecut, de către Andrei Rudolf Corlan. Este cel de-al treilea comisar-general al Gărzii de Mediu numit după ce Octavian Berceanu a fost demis de la conducerea instituției în septembrie 2021, odată cu ieșirea USR-ului de la Guvernare. În locul acestuia a fost numită întâi Marioara Artemis Gătej, fosta șefă a instituției, care a stat șapte luni în funcție. În locul acesteia a fost numit Aurelian Păduraru, membru PNL și fost Șef de Serviciu Public Comunitar Pașapoarte Galați. Acesta avea să recunoască că nu are nicio legătură cu domeniul, iar după un an în funcție avea să-și anunțe demisia.

ADVERTISEMENT

Astfel că în 30 mai, premierul Nicolae Ciucă avea să-l numească la conducerea Gărzii de Mediu pe Andrei Corlan, fost consilier personal în cadrul aceleiași instituții în 2021, dar și șeful interimar al Gărzii de Mediu București în anul 2020. Până în martie 2022 acesta a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Mediului. Nu există alte date despre comisarul-general, fiind singurul dintre cei patru șefi care nu și-a publicat CV-ul pe site-ul instituției. „Consider că noul comisar general al GNM are un avantaj important prin faptul că face parte din sistem şi cunoaște toate particularitățile instituției“, declara atunci Táncosz Barna.

Singura informație ce se știe despre acesta este că este membru PNL Neamț, partid în care a intrat în anul 2021, înainte de a fi numit secretar de stat. De asemenea, acesta este probabil unul dintre cei mai săraci bugetari cu o funcție de conducere. În toate declarațiile de avere depuse de către acesta singurul lucru declarat este salariul primit de la Garda de Mediu, 69.696 lei în anul 2021, an în care a câștigat și 57.875 lei la Ministerul Mediului. Singurul lucru care mai apare menționat în aceste documente este salariul soției, și ea angajată la Garda de Mediu. Practic, în cei 14 ani pe care i-a petrecut în instituție, după declarațiile acestuia, nu a reușit să dobândească niciun bun cu o valoare de peste 3.000 euro sau să-și deschidă un cont de economii.

ADVERTISEMENT

Andrei Corlan Garda de Mediu

ADVERTISEMENT

Zilele trecute, acesta a prezentat bilanțul instituției pe anul trecut, precizând că au fost aplicate amenzi de 133 milioane lei, 90% din această sumă fiind încasată. Mai mult, după primele cinci luni, adică odată cu numirea sa în funcție, numărul controalelor ar fi crescut cu peste 50%, potrivit declarațiilor comisarului-general care a subliniat că în anul trecut au fost efectuate 44.434 inspecții, planul propus fiind îndeplinit în proporție de 133%.

În contextul declarațiilor acestuia trebuie subliniat joi, 1 februarie, aplicația pentru măsurarea calității aerului, Aerlive, indica un indice de 100 (reprezentând poluare ridicată) pentru zona Capitalei. Acești indici apar în contextul în care acțiunile autorităților în zonele din Ilfov, acolo unde sunt arse deșeuri par să se fi încheiat. Spre comparație, în mai 2021, Berceanu, șeful de atunci al Gărzii de Mediu, semnala un indice de 3 privind calitatea aerului din Capitală. „Probabil e cel mai curat aer înregistrat pe toată suprafața Bucureștiului în ultimii ani”, scria acesta pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Calitate aer București

Bugetarul cu „credit bancar de patru milioane lei”

Ultima numire în conducerea Gărzii de Mediu a fost făcută la finalul lunii august a anului trecut, atunci când premierul Ciolacu l-a numit în funcția de comisar general adjunct pe Marius Andrei Niță. Și acesta este un om cu experiență în domeniu. În anul 2009 și-a luat licența la Universitatea de Științe Agricole „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, iar din 2010 până în august 2023 a fost comisar la Garda de Mediu din Suceava.

La fel ca și șeful său actual, nici acesta nu a reușit să economisească vreun leu în cei 13 ani de carieră la Garda de Mediu pentru că în ultima declarație de avere nu apare menționat vreun bun sau cont de economii. Singurul bun care apare menționat, în declarația de avere din 2014, este un autoturism marca BMW, însă menționează că a fost primit cadou. În declarația depusă în anul 2020 apar menționate și două conturi de economii, în valoare totală de 40.000 lei, dar și un teren intravilan pe numele soției, funcționară în cadrul Primăriei Suceava. (Aceasta deține și o firmă Antique Land Srl, ce în anul 2022 a avut o cifră de afaceri de 250.000 lei și pierderi de 8.700 lei).

Surpriza apare însă în ultima declarație de avere depusă în septembrie 2023, acolo unde menționează un credit bancar de 4.104.360 lei luat în anul 2022 pe o perioadă de patru ani. Practic, vorbim de un credit luat la un venit anual de 69.748 lei, adică mai puțin de 6.000 lei lunar. Contactat telefonic, acesta ne-a declarat că este vorba de o greșeală, suma reală fiind de „doar câteva mii de euro”, și a precizat că nu-și mai aduce aminte exact suma sau anul în care a contractat acest credit. „L-am făcut mai demult și plătesc lunar, îmi trage automat. Am avut nevoie pentru ceva și l-am luat pe salariul meu. Nu mai știu exact suma”, a declarat acesta pentru FANATIK, menționând că nici nu ar fi avut cum să primească un astfel de credit.

Andrei Nita declaratie de avere
Andrei Niță, Declarație de avere, 2023

„Salut completarea echipei de conducere GNM cu un nou comisar general adjunct şi mă bucur că această funcţie a fost ocupată de un profesionist, comisar de mediu încă din anul 2010. Experienţa acumulată pe toate palierele funcţiilor din cadrul instituţiei, de către domnul Niţă, va aduce un aport semnificativ în atingerea obiectivelor Gărzii Naţionale de Mediu”, declara comisarul general Andrei Corlan, după numirea lui Andrei Niță.

Ce nu a menționat șeful GNM este că Andrei Niță este fiul lui fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava în perioada 2016-2020, Marin Gheorghe Niță. Acesta este consilier județean începând cu anul 2012, iar acum se află la al treilea mandat. Aceasta și-a început cariera la PDL, iar acum a ajuns membru PNL prin fuziunea celor două partide. Începând cu anul 2020, una dintre comisiile din care Gheorghe Niță face parte este cea pentru agricultură și silvicultură.

Acesta din urmă deține și 50% din acțiunile firmei Niro Serv Com SRL, un producător local de lactate, ce în anul 2022 a avut o cifră de afaceri de aproape 15 milioane lei. Potrivit ultimei declarații de avere, Gheorghe Niță a încasat anul trecut 390.000 lei, dividende din profitul acestei firme. Nunta fiului acestuia, din anul 2016, a fost un eveniment monden în Suceava, după cum se poate vedea în imagini, mirii plecând de la biserică într-un Rolls Royce de epocă. Se pare că totuși a fost o nuntă fără ”dar”, pentru că Andrei Niță nu menționează nimic nici în declarația de avere din 2017.

Oamenii PSD în conducerea Gărzii de Mediu

În luna mai a anului 2022 a fost numit comisar general adjunct al GNM Florin Bănică. Potrivit CV-ului său, acesta și-a început cariera la Poliția Locală a Sectorului 6, unde a fost agent între anii 2015 și 2018. În anul următor avea să-și ia și licența în studii economice la Universitate Hyperion, facultate pe care a început-o în anul 2016. Înainte de terminarea facultății reușește să se mute la Garda Națională de Mediu, consilier la direcția buget contabilitate. Din 2020 ajunge comisar, în cadrul Comisariatului Județean Ilfov, unde numai după doi ani ajunge comisar-general adjunct.

Acest avans spectaculos în carieră a fost înlesnit și de faptul că din 2019 este student la Universitate Politehnică, acolo unde din 2021 a ajuns doctorand după ce și-a luat masterul în ingineria mediului. De asemenea, din anul 2022 este membru PSD Dâmbovița. Legăturile sale cu politica sunt totuși mai adânci, el fiind fratele lui Ionuț Bănică, primarul comunei Corbii Mari din Dâmbovița, ales în anul 2016. Acesta a fost anterior comisar șef la Garda Națională de Mediu, Comisariatul Dâmbovița.

Acesta deține o casă în localitatea Domnești din Ilfov, casă cumpărată în anul 2018, atunci când a contractat un credit de 247.500 lei. Era anul în care era încă polițist local, iar venitul anual era de 33.600 lei, adică 2.800 lei pe lună.

Frații Bănică, la inaugurarea sistemului de canalizare din Corbii Mari, septembrie 2022
Frații Bănică, la inaugurarea sistemului de canalizare din Corbii Mari, septembrie 2022

 

Ultimul comisar adjunct al Gărzii de Mediu numit de actuala coaliție este Cristian Valentin Eniță, numit în această funcție în vara anului 2022. Parcursul carierei sale este unul și mai uluitor. Acesta și-a început cariera la Direcția de Finanțe Publice Prahova în anul 2000, unde a lucrat timp de șase ani ca referent. Un fapt uluitor în sine, pentru că s-a angajat la DGFP Prahova fără studii superioare, în condițiile în care se apucă de facultate abia în anul 2004. Astfel, Cristian Eniță obține diploma de licență abia în anul 2007 în contabilitate la Universitate de Petrol și Gaze Ploiești, acolo unde face și un master în managementul sistemelor economice în perioada 2007-2009.

În această ultimă perioadă se angajase deja în cadrul MAI, la Direcția Generală de Protecție Internă, celebrul serviciu secret de informații al ministerului. Aici lucrează timp de cinci ani, în anul 2012 mutându-se în Germania, acolo unde este administratorul unei firme de curățenie. În anul 2018 se întoarce în România, unde timp de trei ani lucrează ca economist la două firme din județul Prahova.

În luna mai a anului 2021 revine în administrația publică, angajându-se consilier pe achiziții publice la Primăria Comunei Băltești din Prahova. Potrivit declarației de avere din 2022, acesta avea un salariu lunar de 3.200 lei în această funcție. De aici, în anul 2022 reușește să ajungă tocmai în fruntea Gărzii de Mediu, și recunoaște, într-o declarație făcută presei, că a făcut acest lucru cu susținerea PSD.

Beneficiile financiare se văd imediat. Reușește astfel să-și plătească creditul de 46.000 lei contractat în 2018, iar în anul 2023 să contracteze un alt credit, de această dată de 115.000 lei, pe o perioadă de cinci ani. În mai 2023, presa a scris că acesta a intrat în atenția DNA-ului, care a solicitat mai multe documente de la GNM, după ce a efectuat mai multe controale la două firme din Ploiești, fără a avea însă astfel de atribuții.

Potrivit presei locale, fratele lui Valentin Eniță este Alexandru Eniță, șeful serviciului de achiziții publice din Poliția Locală Ploiești, cel care în 2020 a candidat pentru consiliul local al comunei Păulești pe listele Pro România. La fel, părinții celor doi sunt angajați ai Direcției de Finanțe Publice Prahova, acolo unde Valentin Eniță și-a început cariera.