Xabi Alonso a rămas liber de contract după despărțirea de Real Madrid. Aventura ibericului pe Bernabeu a fost una neașteptat de scurtă. Presa din Spania a anunțat însă că fostul mijlocaș central este pregătit pentru o nouă provocare. El ar urma să îi ia locul lui Arne Slot la Liverpool.
„Cormoranii” au parte de un sezon mult sub așteptări. Deși în vară s-au făcut investiții colosale și s-au adus jucători pe sute de milioane de euro, rezultatele se lasă așteptate. Echipa de pe Anfield este pe locul 5 în Premier League și ar putea rata calificarea în Champions League dacă nu leagă o serie bună de rezultate.
Mai mult, în actualul sezon de Champions League, lucrurile nu arată deloc bine pentru Liverpool. „Cormoranii” au pierdut manșa tur din sferturile de finală pe Parc des Princes, în fața francezilor de la PSG, și este greu de crezut că britanicii pot întoarce scorul în fața campioanei europene, mai ales că gruparea din Hexagon practică un fotbal spectaculos.
Jurnaliștii iberici au analizat cu atenție situația celor de la Liverpool. AS scrie că succesorul lui Arne Slot pe banca „cormoranilor” va fi chiar fostul jucător al clubului, Xabi Alonso, care în această primăvară și-a încheiat toate socotelile cu Real Madrid.
„Și City l-a luat în considerare pe Alonso să-l înlocuiască pe Pep după ce Guardiola va pleca, dar alesul este Enzo Maresca. La Munchen, dezbaterea s-a tranșat și ea în urma prestației remarcabile ale lui Kompany. Nu există nicio îndoială: viitorul lui Xabi este pe Anfield. Acolo, va fi dificil pentru el să fie dat afară cu proiectul pe jumătate terminat, așa cum s-a întâmplat pe Bernabeu”, au scris jurnaliștii din Spania.