Atitudinea ultrașilor față de echipele Sepsi și Csikszereda este binecunoscută, fiind un război din cauza faptului că aceste două formații promovează Ținutul Secuiesc.
Astfel, cu fiecare ocazie, ultrașii români, care sunt radicali în comportament, sancționează cele două echipe prin gesturi care de multe ori depășesc și litera legii. Așa s-a întâmplat și acum, după ce suporterii lui FCU Craiova 1948, formație patronată de Adrian Mititelu, au scris pe autocarul celor de la Sepsi.
„Clubul Sepsi OSK condamnă cu fermitate actul de vandalism petrecut în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, la Craiova, asupra autobuzului Academiei clubului. Vehiculul a fost găsit în această dimineață deteriorat, fiind vopsit cu spray-uri. Considerăm acest gest ca fiind profund regretabil și complet străin de spiritul sportiv și de valorile fundamentale pe care fotbalul le promovează – respectul și fair-play-ul. Clubul Sepsi OSK va înainta o plângere oficială către organele competente, solicitând identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, a fost comunicatul celor de la Sepsi.
Attila Hadnagy, oficialul formației din Harghita, a vorbit exclusiv cu FANATIK despre acest incident și a criticat dur autorii, despre care spune că trebuie pedepsiți.
„Copiii de la academie au avut meci la Craiova duminică dimineață. Niște derbedei care trebuie penalizați. Sunt camere și facem plângere la poliție. Nu știu deocamdată ce costuri sunt, dar trebuie revopsit. Au pus steagul României? Păi suntem în România. Niște copii, niște tineri care au crescut singuri sau au fost crescuți foarte rău de părinți.
Sper să îi găsească după camere. În 2025 să faci așa ceva… Niște oameni cu creier nu ar face așa ceva. Trăiesc în ură. Totul pleacă de sus. Politicienii caută scandalul. La noi nu contează naționalitatea. Maghiarii se înțeleg bine cu românii”, a declarat Attila Hadnagy pentru FANATIK.