Rapid trece prin momente dificile în Superligă, unde a strâns doar două puncte din ultimele trei partide. Cu toate acestea, postul lui Marius Șumudică nu este în pericol, iar conducerea „alb-vișiniilor” a clarificat acest aspect.
Clubul Rapid a emis un comunicat pe site-ul oficial în care se precizează clar faptul că Marius Șumudică beneficiază în continuare de susținerea conducerii, iar mesajul a fost însoțit și de o declarație din partea președintelui Viorel Moldovan.
„Dacă mai era nevoie să declarăm public susținerea față de antrenorul Marius Șumudică, o facem din nou. Acesta are parte de toată încrederea și susținerea conducerii FC Rapid, și nu s-a pus în niciun moment problema demiterii sale’’ a precizat Viorel Moldovan.
Marius Șumudică a preluat banca Rapidului în august, după demiterea nord-irlandezului Neil Lennon. Chiar dacă rezultatele s-au îmbunătățit sub comanda sa, forma giuleștenilor a fost destul de inconstantă în campionat, cu cinci victorii, cinci remize și trei înfrângeri. Ultimul eșec a fost înregistrat chiar etapa trecută, când Rapid a cedat cu 0-2 la Sfântu Gheorghe împotriva lui Sepsi.
După remiza cu Petrolul din Giulești, 1-1, tehnicianul a declarat că în cazul în care Rapid va rata calificarea în play-off, va purta o discuție cu patronul Dan Șucu despre viitorul său pe banca „alb-vișiniilor”.
„Obiectivul meu este să prind play-off-ul. Voi face tot ceea ce ține de mine să prind play-off-ul. În cazul în care nu voi prinde play-off-ul voi avea o discuție cu patronul echipei.
Dacă munca lui Șumudică nu satisface, ne dăm mâna și continuăm fiecare pe drumul lui. Eu am luat echipa de pe locul 14, am dus-o în primele 6. Vom vedea la momentul respectiv, când vom trage linie, dacă voi realiza obiectivul, să prind play-off-ul” a declarat antrenorul de 53 de ani.
Momentan, Rapid ocupă locul 8 în clasamentul din Superligă, cu 25 de puncte, la patru în urma Universității Craiova și a lui Sepsi, ultimele echipe aflate pe poziții de play-off.
Pentru giuleșteni urmează două dueluri pe propria arenă, cu Gloria Buzău în campionat și cu CFR Cluj în Cupa României, iar ultimul meci al anului va fi derby-ul de pe terenul rivalei Dinamo.