În direct la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care a revenit în forță cu un nou sezon, Marius Bilașco a recunoscut că au existat probleme în jocul Rapidului în special în repriza secundă, atunci când elevii lui Daniel Pancu au părut ușor fricoși și s-au retras inexplicabil din joc.
„Ați văzut și dumneavoastră că am avut o repriză foarte bună, am rămas pe gânduri pentru repriza a doua. Încercăm să găsim soluții, explicații. Am cedat inexplicabil repriza a doua, nu aveam voie să nu reușim să gestionăm mai bine momentele importante din a doua repriză. La 3-0 acasă normal pot să înțeleg să faci pas în spate, dar nu înțeleg să nu ai o mai bună posesie, să nu cedezi atât de mult inițiativa.
E nevoie de timp, pentru noi faptul că ne lipsesc câțiva jucători, pe care dorim să-i aducem, poate să fie o explicație. Dar nu aș vrea să scoatem în evidență doar repriza a doua. E un moment în care încercăm să reconstruim puțin lotul echipei, e clar că vor mai fi momente când vom mai suferi”, a declarat Bilașco la FANATIK SUPERLIGA.
De asemenea, Bilașco a anunțat că mesajul lui Pancu a fost recepționat și conducerea va mai transfera 2-3 jucători. Preferabil de calitatea lui Vladan Bubanja, fotbalist care a impresionat deja în tricoul Rapidului.
„Pentru mine e foarte important spiritul, pentru mine lucrurile merg în direcția bună dacă există spirit. Un adversar puternic, știam că e meci foarte important pentru noi. Am văzut acest lucru, știu că Daniel poate să implementeze și să impună acest lucru într-o echipă. Am văzut agresivitate, jucători care și-au dorit foarte mult să fie agresivi, să domine adversarul. Să câștige duelurile, pentru mine asta-i important, la meci acasă mai ales.
În Giulești publicul te împinge de la spate. Probabil vor mai veni 2-3 jucători noi, cred că dacă vom reuși să menținem asta în continuare, Rapid va deveni o echipă puternică și greu de bătut. Pe Bubanja l-am luat cu împrumut cu opțiune de a cumpăra. Nu e foarte mare, dar nici mică. Are anumite caracteristici care poate au lipsit la Rapid, e profilul de jucător pe care l-am mai dori să-l avem în echipă”, a completat Bilașco.
În încheiere, fără a intra în conflict cu Daniel Pancu, Marius Bilașco a subliniat că, cel mai probabil, declarațiile lui Pancu au fost scoase din context atunci când antrenorul giuleștean a vorbit despre mentalitate. Astfel, Pancu s-ar fi referit în general la mentalitatea jucătorilor, care ar trebui să fie una de campion, și nu ar fi trimis săgeți spre conducere.
„Nu aș dori să comentez, poate că s-a scos din context declarația. Cred că s-a referit mai mult gestiunii momentelor din repriza a 2-a. Poate că nevoia noastră de a ne califica într-o competiție europeană va aduce și această mentalitate. Cred că ăsta a fost contextul, dar cel mai bine ar fi să vă lămurească Daniel.
Parcă am avut așa o lipsă de curaj, când am avut mingea am încercat să ne limităm la o poziționare în apărare, să lăsăm deliberat terenul în favoarea adversarului. Poate că, eu știu, repriza a doua trebuia gestionată altfel, cu mai mult curaj și încredere. Nu cred că e vorba de conducere, toți suntem într-o echipă, nu cred că despre asta a fost vorba. Ne dorim să construim o echipă puternică cu mentalitate de învingători. Ați văzut că și la CFR a făcut referire și la faptul că ei cu atâtea probleme au reușit să se califice mai departe în Europa, au știut să gestioneze momentele importante, au arătat spirit de echipă”, a concluzionat Bilașco.