Joi, 2 octombrie, s-a dat startul în Conference League, prima etapă programând meciuri interesante. Singura reprezentantă a României în această competiție este Universitatea Craiova, care însă a început cu stângul.
Formația armeană Noah, viitoarea adversară a Universități Craiova în grupa de Conference League, s-a impus la limită, pe teren propriu, scor 1-0, cu echipa croată Rijeka.
Atacantul echipei Zrinjski, Vitalie Damașcan, cu dublă cetățenie, română și moldoveană, a marcat un gol în partida cu Lincoln Red Imps, scor 5-0, din prima etapă a grupei de Conference League.
Fostul jucător al lui Sepsi și FC Voluntari a profitat de o respingere greșită și a înscris golul de 4-0 pentru formația bosniacă la doar 5 minute după ce intrase pe teren. Este prima reușită europeană a lui Damașcan după transferul la Zrinjski.
Vitalie Damașcan, în vârstă de 26 de ani, a ajuns liber de contract în această vară la Zrinjski, după ce s-a despărțit de Maccabi Petah Tikva.
Jucătorii Andrei Rațiu și Vladislav Blănuță vor începe în postura de rezerve partidele pe care echipe lor, Rayo Vallecano și Dinamo Kiev, le vor susține de la ora 19:45, în prima etapă a grupei de Conference League.
Rayo Vallecano primește vizita formației nord-macedonene Shkendija, cea care a eliminat-o pe FCSB în turul 2 preliminar al Champions League, în timp ce Dinamo Kiev întâlnește pe teren propriu, la Lublin (Polonia), echipa engleză Crystal Palace.
Oltenii debutează în Polonia, pe terenul lui Rakow, pentru care evoluează și Bogdan Racovițan. Răzvan Marin (AEK), Vladislav Blănuță (Dinamo Kiev), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Andres Dumitrescu (Sigma Olomouc) și Edi Iordănescu (antrenor Legia) sunt ceilalți români implicați în Conference League. Iată programul meciurilor din etapa 1 de Conference League:
Încă de la primele meciuri avem parte de dueluri tari. Dinamo Kiev – Crystal Palace se joacă de la 19:45, la Lublin, în Polonia. Andrei Rațiu și Rayo primesc vizita lui Shkendija, formația care a eliminat FCSB din preliminariile Champions League.
AEK, cu Răzvan Marin în teren, se deplasează la Celje. Iar Fiorentina – formația care a pierdut două finale de Conference League – îl așteaptă pe Andres Dumitrescu alături de Sigma Olomouc.
Iar Legia lui Edi Iordănescu va fi gazdă pentru Samsunspor, care revine în cupele europene după o pauză de aproape 30 de ani. În 1998 au fost turcii ultima dată în competițiile continentale, când au eliminat Crystal Palace din Intertoto, la singura participare europeană a actualei câștigătoare a Cupei Angliei.
După ce a evoluat în faza principală a Europa League în sezonul trecut, Dinamo Kiev a „retrogradat” în Conference anul acesta. Și va întâlni o debutantă la nivel de fază principală, pe Crystal Palace. Englezii ar fi trebuit să joace în Europa League, dar au patronat comun cu Lyon, de asemenea calificată în Europa League, astfel că vor juca în Conference.
Rayo Vallecano – Shkendija este un duel între două debutante la acest nivel al fotbalului european. Rayo a trecut de Neman ca să ajungă în grupă, în timp ce Shkendija și-a început aventura europeană în preliminariile Champions League, de unde a eliminat FCSB. De altfel, succesul contra campioanei României i-a asigurat lui Shkendija prezența în etapa 1 de Conference League.
Sfert-finalistă în sezonul trecut, Celje joacă în etapa 1 de Conference League cu AEK-ul lui Răzvan Marin. Grecii au eliminat Anderlecht pentru a se califica în grupa principală.
Deși nu a câștigat niciodată trofeul, Fiorentina poate fi considerată specialista Conference League. A jucat finala în 2023 și 2024, iar anul trecut a fost eliminată în semifinale. Are 40 de meciuri disputate (cu patru mai mult decât oricare alt club) și 92 de goluri înscrise (cu 41 mai multe decât oricine altcineva). Andres Dumitrescu și Sigma vor avea o misiune aproape imposibilă în etapa 1 de Conference League. Mai ales că debutează la acest nivel.
O misiune grea are și Edi Iordănescu cu Legia. Polonezii au ajuns până în sferturi anul trecut, iar antrenorul român va încerca să repete performanța. Primul obstacol, Samsunspor din Turcia, e o formație care n-a mai jucat în Europa din 1998.
Într-o zi atât de aglomerată, cu 18 meciuri din etapa 1 de Conference League, dar și 18 din etapa 2 de Europa League, „bătălia” pentru televizare a fost una aprigă. Evident, meciul Craiovei la Rakow va fi transmis la TV, pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Celelalte partide care se văd la tv din etapa 1 de Conference League sunt Dinamo Kiev – Crystal Palace, pe Digi Sport 3 și Prima Sport 4, respectiv Rayo Vallecano – Shkendija pe Digi Sport 4 și Prima Sport 3.
Cele trei partide pot fi urmărite și online, pe Digi Online, Prima Play și Orange TV Go, platformele care transmit pe internet conținutul posturilor tv amintite.
În Diaspora, românii pot urmări meciuri din etapa 1 de Conference League pe posturile TV care dețin drepturi de televizare în țara de reședință. Lista completă pentru fiecare țară în parte este disponibilă AICI.
Fiorentina și Crystal Palace sunt cele mai valoroase echipe din Conference League și principalele favorite la câștigarea trofeului. Nici nu e, deci, de mirare că au prima șansă și în etapa 1. Englezii au cotă 1,65 să câștige cu Dinamo Kiev. Iar italienii primesc doar cotă 1,26 pentru un succes contra lui Sigma.
Șahtior e și ea favorită la Aberdeen, cotă 1,62. Iar „ambele marchează” în Rakow – Universitatea Craiova vine cu o cotă de 1,70.
Etapa a doua din Conference League se joacă pe 23 octombrie, cu nouă partide programate la ora 19:45 și restul de la ora 22:00. Iată programul complet al rundei.