Sport

Conferința de presă a lui Cristi Chivu, anulată dintr-un motiv incredibil! Șeful lui Inter, anunț important despre viitorul românului

Conferința de presă la care trebuia să participe Cristi Chivu înainte de partida Cagliari - Inter a fost anulată. De ce au luat „nerazzurrii” această decizie.
26.09.2025 | 20:04
Conferinta de presa a lui Cristi Chivu anulata dintrun motiv incredibil Seful lui Inter anunt important despre viitorul romanului
Clubul Inter a anulat conferința de presă a lui Cristi Chivu înainte de meciul contra lui Cagliari. Președintele Giuseppe Marotta a vorbit despre viitorul tehnicianului român. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Inter s-a impus cu 2-1 pe teren propriu contra lui Sassuolo în etapa a 4-a din Serie A, iar formația antrenată de Cristi Chivu va căuta un nou succes pe terenul lui Cagliari. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 21:45, însă conferința de presă a antrenorului român, programată inițial pentru ziua de vineri, a fost anulată.

Conferința de presă a lui Cristi Chivu, anulată! Ce s-a întâmplat

Conducerea lui Inter a decis să anuleze conferința de presă la care Cristi Chivu trebuia să participe înainte de meciul pe care „nerazzurrii” îl vor disputa pe terenul lui Cagliari. Conform presei din Italia, clubul a luat această decizie deoarece președintele Giuseppe Marotta a fost prezent la un eveniment important.

ADVERTISEMENT

Oficialul Interului a primit o diplomă onorifică de master în Marketing și Piețe Globale din partea Universității Milano-Bicocca, iar clubul a prioritizat acest eveniment. Marotta a ținut un discurs la Universitate, în cadrul căruia a vorbit despre viața și cariera sa, iar la final a discutat cu jurnaliștii prezenți despre mai multe subiecte, printre care și viitorul lui Cristian Chivu la echipă.

Șeful lui Inter, anunț important despre viitorul lui Cristi Chivu

Giuseppe Marotta a afirmat că oficialii lui Inter nu iau în considerare o modificare pe banca tehnică, postul lui Cristi Chivu nefiind în pericol în acest moment. „Avem un antrenor foarte bun și îl ținem foarte strâns. Nu e un copil, are 44 de ani și întruchipează sentimentul ‘Interista’. A petrecut șase ani în academia clubului și e foarte bine pregătit din punct de vedere profesional.

ADVERTISEMENT

Comentariile negative pe care le-am auzit din partea celor care nu îl cunosc sunt superficiale și neadevărate. Nu există nici cel mai mic motiv pentru a schimba antrenorul pe parcursul sezonului, suntem foarte mulțumiți cu el. Nici măcar nu se poate vorbi despre răbdare, pentru că nu poți evalua un antrenor după o lună și jumătate, dar vedem cum lucrează zi de zi.

ADVERTISEMENT

Are un stil modern, calități importante, apreciază toți jucătorii, are o etică a muncii foarte bună și devine mai bun zi de zi. Sunt foarte optimist, pentru că inteligența este principala sa caracteristică, iar asta duce întotdeauna la excelență”, a declarat „Beppe” Marotta, conform Gazzetta dello Sport. Înainte de meciul cu Cagliari, Cristi Chivu a fost implicat într-un dialog dur cu un suporter la un antrenament.

ADVERTISEMENT