FCSB a obținut patru puncte în ultimele două etape din SuperLiga, înainte de pauza pentru meciurile echipelor naționale. Jocul „roș-albaștrilor” nu a strălucit în meciurile cu U Cluj (2-2) și FC Botoșani (1-0). Bănel Nicoliță este convins că există anumite ciocniri între Florinel Coman și Alexandru Băluță.
După victoria cu FC Botoșani, Mihai Stoica a anunțat o ședință la FCSB, plecând de la egoismul de care jucătorii din atac au dat dovadă în ultimele partide. Bănel Nicoliță a remarcat, de asemenea, anumite conflicte între jucătorii vicecampioanei.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, fostul fotbalist al „roș-albaștrilor” a vorbit despre o dispută între Florinel Coman și Alexandru Băluță, cele două extreme ale vicecampioanei. Bănel Nicoliță a dat exemple fazele în care Florinel Coman și Alexandru Băluță au ezitat să își paseze unul altuia și au trimis spre poartă.
„A intrat în careu, a driblat și nu i-a dat-o lui Băluță (n.r. Florinel Coman). La meciul trecut, Băluță a intrat în careu și nu i-a dat-o lui. Coman nu e genul de jucător care să fie pentru el. A fost ședință.
Băluță a intrat în careu, a ridicat capul, l-a văzut, dar a dat la poartă. Acum Coman driblează, a intrat în careu, la fel a ridicat capul, l-a văzut, dar a șutat direct în adversar. I-a dat un răspuns pe măsură. Nu-mi plac lucrurile astea pentru că până la urmă echipa pierde”, a spus Bănel Nicoliță, la FANATIK SUPERLIGA.
Bănel Nicoliță este de părere că Alexandru Băluță apelează la astfel de strategii pentru a ieși în evidență. Specialistul FANATIK SUPERLIGA consideră că Băluță nu este mulțumit de nivelul pe care îl are și vrea să capete încredere.
„(n.r. mici frecușuri?) Clar, așa s-a văzut. Omul care-i cunoaște… E dorința mare. Băluță încă nu e la nivelul pe care îl dorește. Încearcă din orice poziție să dea la poartă și să iasă în evidență.
Coman dacă s-a întors cu fața către poartă e periculos. A avut 7 ocazii (n.r. cu Botoșani)”, a mai spus Bănel Nicoliță, la FANATIK SUPERLIGA.
În minutul 57 al meciului FCSB – U Cluj, la scorul de 2-1, Alexandru Băluță a primit o pasă de la Florinel Coman în careu și ar fi putut să-l lase singur pe Compagno cu poarta goală, dacă ar fi ales să-i paseze atacantului italian. Fostul fotbalist al Universității Craiova a ales să șuteze și a fost blocat de Gorcea.
Totodată, în minutul 43 al partidei FCSB – FC Botoșani, la 1-0 pentru vicecampioană, Florinel Coman a interceptat o pasă de la Darius Olaru, a driblat un adversar, însă a șutat direct în Răzvan Ducan, care era foarte aproape de „șeptarul roș-albaștrilor”. Coman nu a ridicat capul pentru a-l vedea pe Băluță care aștepta singur în mijlocul careului.
„Ai văzut Compagno cum gesticulează la ultimele 3-4 meciuri? Dacă ar putea să-i sară mâna din umăr, cred că i-ar omorî pe ăia. Ca un boomerang ar da cu ea. Să-i vină înapoi mâna. Dă din mâini, la goluri nu se bucură așa”, a spus Robert Niță.
Fostul fotbalist face referire la faptul că Andrea Compagno protestează vehement la fazele nereușite ale „roș-albaștrilor”. „Era supărat pentru că la fel. Băluță nu i-a dat-o. Lui Compagno nu trebuie să i-o dai pe viteză”, a completat Bănel Nicoliță.
FANATIK SUPERLIGA se vede LIVE în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, doar pe www.fanatik.ro. În premieră, fiecare ediție rulează pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici, luni, marți și vineri, ora 17:30.